E ora 12:30, pardon, 00:30, și eu intru în casă și știu că trebuie să vă vorbesc.
E ora 00:30, tovarăși. E ora 00:30, prieteni. E ora 00:30, camarazi. E ora 00:30, fraților, și eu sînt saoul și curat și liber și trebuie, e musai să vă vorbesc despre camaraderie.
E simplu: e un sentiment pe care pînă relativ recent nu l-am simțit decît sporadic. E drept că avem gașca noastră de prieteni, foștii colegi de liceu. Cînd ne adunăm, e bine. Lumea e bine așezată și fermenții hormonilor produc valuri de bună-trăire în noi. Gelu, Jul, Șerban, e bine. Tudor, Ceapă, Didi, Vali, Miron, Ioanid, sîntem acolo.
Însă asta se întîmplă prea rar. De cîteva ori pe an, în funcție de horoscopul vieții fiecăruia. Repede, iute, aglomerat, înghesuit și urban, astfel ne este traiul în această formulă. Sporadic și stingher, astfel ne sînt trăirile de tovarăși într-ale nostalgiei.
În schimb, de ceva timp am parte de o altfel de camaraderie. Camaraderia sudorii și a degetelor date peste cap și a întinderilor și vînătăilor și oaselor dureroase. Camaraderia liniei întîi, a doua, a treia, camaraderia trei sferturilor și fazelor în adîncime și a inevitabilei horcăieli de lipsă de antrenament. Camaraderia cotului în gură și cotului în ochi și capului dat în cap și placajului la gît și a inevitabilei dureri de coloană de a doua zi. Camaraderia vînătă, de hoit și de glezne, de plămîni și de pase.
Și atunci te duci la susținere la Ciocionoiu, și pui capul în pămînt, și împingi, și îi apuci coapsa cu umerii și cu mîinile și împingi, împingi, împingi, dai din picioare precum un electrostat decapitat, precum lăcusta atomică, și speri, te rogi, înjuri, să nu cadă, Adi, să nu cazi, mai fă trei pași, mai cîștigă cinci metri, mama lor de adversari, de dujmani, le vreau capul tras în țeapă, hai Adi că mai poți încă doi pași, nu cădea Adi, o Doamne a căzut, hai la susținere, pune mîinile peste el și roagă-te să nu te calce peste dește, hai că poți, vezi că vine, ține-te țeapăn, vezi că vine, fute-i un umăr de control, hai că ai putut, Adi controlează balonul și dă-l în spate, hai să vină și altcineva la susținere, hai, demi-ul să scoată mingea din mermeleala asta, hai dați-i drumul pe trei sferturi, la uvertură, la Vali și de-acolo mai departe la centri, hai călcați-i pe cap, mama lor de dujmani, să le dăm peste ochi, să le dăm eseul, hai că putem, hai că mai e încă un pic, unde dumnezeii mă-tii ești Lucică atunci cînd e mai multă nevoie de tine, Adi rezistă, ne vin întăriri.
Și atunci te ridici și horcăi, scuipi și pe mă-ta și pe tac-tu din tine, sufli greu și oarecum amețit, vine Neluțu și zice Turcule, hai Turcule, hai mișcă că e nevoie de noi și tu îi zici Mai lasă-mă un pic Mai lasă-mă un veac stai du-te tu eu am o problemă de control eu am o problemă că mor.
Și pe urmă te ridici și alergi și pleci și te duci la următoarea aglomerare și totul se ia de la capăt.
Și asta e un fel de camaraderie. Și pe urmă vine repriza a treia, și asculți toate aberațiile posibile pe care le-ai mai ascultat de încă trei sute patruzeci și trei de ori și nu îți pasă, valurile calde ale vinului eftin ale berii la draft îți cuprind încet-încet mădularele și asculți, te bagi în vorbă, vorbești tare și inutil, ridici vocea să-i acoperi pe ceilalți și ceilalți se uită prin aburii vinului la tine, hai Turcule mai toarnă un rînd, care pui apa minerală, îl vrei șpriț, ați văzut ce pasă a dat Mitică?
Și asta este un alt fel de camaraderie, mai inutil și mai superficial și mai cel mai foarte necesar. Și atunci, într-o umbră de întrezărire de vis, de imposibil trecut, îți dai seama ce înseamnă să-l cari în spinare, să-l aduci înapoi dintre linii, să dai repede din picioare prin mocirlă, să urli și să dai navală, să treacă glonțul prin tine și să te simți liber.
Hai, dați-vă în spumele mele de om beat. Hai, duceți-vă la culcare. Hai, gîndiți-vă la Cotul Donului și dormiți liniștiți.
:(
joi, 13 ianuarie 2011
Despre lucrurile cu adevărat de miezul nopții
Scris de Turambar at 00:58
Etichete: Personal, Prieteni, Rugby, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Serendipitati, Stari si zile, Violenta, War
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
si mie mi-e dor :)
vikingu ratacit pe meleaguri americane ... mama ei...
//bric
Aha! Inseamna ca la sosire ai gasit tigaia de ora 00.30 ... :) :) :)
@ Bric: Mda. Ne apropiem de midlife crisis, moshule. Ce naiba faci prin pustietatzurile Americii, Bricule?
@ Matusalem: Neah. Se culcase. Tigaia statea cuminte in cuiul ei. It didn't fire.
:)
Respect!
:) :friends:
Trimiteți un comentariu