Azi am dat pe unul afară. Azi am crescut numărul șomerilor din România cu unu. Și mă simt al naibii de bine că am făcut-o.
Nu, nu de la noi de la prăvălia de sondaje. Din cu totul alt loc, care n-are nimic de-a face nici cu probabilitatea, nici cu metodologia sau cu șerpișorii grafici. Dintr-un loc plin de apă și săpun. De la o spălătorie de mașini.
Să vă explic...
E vorba de o spălătorie de acolo, de pe lîngă noi, din zona Dudești, unde în ultimul timp m-am învățat să-mi spăl mașina. Acum, după sărbători și după dealuri și noroaie și zăpadă, clar avea nevoie să fie spălată. Și cum azi nu s-a jucat rugby, că cei de la FRR aveau nu știu ce acțiune, aveam timp să o fac.
Mă duc deci la spălătorie, bag mașina într-unul din cubicle-urile alea de tip coteț cu prelată și cu canale colectoare pe dedesubt, ignorînd semnalele disperate ale unuia de-acolo care îmi făcea semn să intru în alt cubicle (am aflat pe urmă că fiecare echipă e cu cotețul său – deci probabil au interes să intre cît mai mulți la ei, dat fiind că probabil își iau banii (și) pe număr de mașini spălate).
Îi dau cheile omului, să nu se închidă căruța, să poată să umble la ea. Intru înăuntru, în locul acela de așteptare, unde e casa de marcat. Plătesc, mă așez la o masă, scot o carte de citit, să treacă mai repede timpul de așteptare (fusesem pe la librăria Cărturești înainte).
Trece timpul, aproape că moțăi pe scaunul din plastic, vine și vremea să bage băiatul capul pe ușă să-mi facă semn că e gata.
Mă duc, pregătit pentru ritualul prin care mai trecusem de atîtea ori: verifică dacă a spălat-o și aspirat-o cum trebuie, sau măcar fă-te că verifici, uită-te dacă ai toate chestiile prin portbagaj: lada cu diverse, mingea de rugby pe jumătate desumflată, cravata de rezervă (nu, pe bune: țin o cravată neagră în portbagaj - oricînd pot să fiu invitat pe nepusă masă fie la vreo întîlnire cu belferi importanți, fie la o înmormîntare; de regulă la ședințe și întîlniri, sau pe la teve, but you can never know...).
Buuun. Dau cu ochiul, e ok. Mă uit și în față, pe bord, să văd dacă a șters bine, și încep deja să mă caut de portofel, să-i las omului bacșișul de cuviință. Știți voi: la frizer, la restaurant, la spălătorie, la poliție, la prefectură și la pompele funebre se lasă întotdeauna șpagă (just kidding: la pompele funebre nu :p ). Între timp, tipul, un individ mărunțel și cu o față costelivă, începuse deja să peroreze cît de bine și de cel mai foarte extraordinar a spălat-o el. Pe partea cealaltă, un al doilea mai ștergea cu cîrpa pe la praguri.
Buuun. Scot portofelul, trag o hîrtie de 50 de mii deja pregătita, i-o întind. Calculul, unul elementar: 250 mii prețul oficial al spălării interior-exterior, deci 50 de mii, adică 20%, e un bacșiș rezonabil spre foarte bine. Știu eu pe mulți care îmi reproșează că pe unde mă duc las bacșis prea mare și că ar trebui să las 10%, hai maxim 15% din consumație, ca la capitaliștii decadenți de pe malurile Atlanticului.
Buuun. Pînă aici, nimic interesant. The regular motions of the daily drab. Însă tipul ia banii, se uită la ei cu o scîrbă profundă și începe să strige la cel care spăla pragurile, cu o voce plină de un sictir profesional de mai mare dragul: “Dă-i Ghiță, dă-i cum trebuie, că domnu' a dat doar cincizeci de mii. De banii ăștia nici o bere nu luăm...”.
Buuun. De fapt, nu buuun. De aici se schimbă registrul emoțional și retoric și lingvistic și stilistic, pen' că lui Turambar subit i-a pierit somnul, din motive de pus capsa, de căzut basca pe ochi.
Inițial, zic să fac un pic de vorbire cu el, să-i explic că bacșișul este un privilegiu, nu un drept, că la fel de bine puteam să plec fără să-i las nimic, că la cît costă spălatul, 50 de mii reprezintă 20%, adică binișor, că și la restaurant și peste tot se lasă la fel.
Neeeah. Ai cu cine te înțelege? El nu și nu, că ar fi vrut 100 de mii (probabil că altii așa lasă, într-un exemplu veblenian de consum ostentativ jeepanizat), că “ălălantu” (arată din cap spre cel care terminase de șters pragurile) nu trebuie să bea și el o bere? "Lasă, că vă știu eu pe voi, ăștia din Prahova, de cînd am văzut mașina am știut că nu lași mult." (Am mașina cu numere de Prahova, deși stau în București de ceva timp – 18 ani and counting).
Eha. Stai așa, că nu-i așa. Stai, că acum chiar îmi pică pielea pe ochi. Futu-ți Dumnezeii mă-tii de nesimțit. În anafura și cristoșii cui te-a făcut de dobitoc. În loc să zici mersi că ți-i las și pe ăștia, tu crești cantitatea de căcat mîncat la locul de muncă. Dă cheile încoace. Mai aveam puțin și îi luam și ăia 50 de mii din mînă.
Inițial, mă urc în mașină și dau să plec, plin de draci. Dau cu spatele, ies din coteț, mă înscriu pe asfalt, spre casă. Mă răzgîndesc însă, trag dreapta, o parchez în fața cotețului și mă duc la casa de marcat, să cer să stau de vorbă “cu șefu”. Fierbeam deja, iar repertoriul de înjurături mentale o dăduse deja înspre registrul genitalo-penetrant.
“Șefu’” se dovedește a fi o patronesă, care era într-unul din birourile din spate. Sunt condus la ea în birou. Lînga ea, alți doi, probabil ajutoarele ei de nădejde, un soi de supervaizări. Mă invită să mă așez. Încep să-i spun că apreciez încercările lor de fidelizare de tip 5 + 1 (o speli de cinci ori, a șasea oară e gratis – dar nu de asta spălam acolo, ci pentru că e convenabil de aproape de casă și nu e aglomerat). Dar vedeți Dvs că încercările astea și faptul că oamenii Dvs spală mașinile decent nu sunt totul. Hai să vă povestesc despre lucrul cu omul, despre client relations, despre PR și despre mîrlănia angajaților Dvs.
Îi povestesc. Îmi mulțumește că i-am spus. Adaugă că sunt mulți clienți cărora nu le vine să meargă la ei să le spună, și că din cauza asta e mai greu pentru ei să îi disciplineze pe muncitorii recalcitranți. Îmi spune că îl va da afară imediat. Vă rugăm să ni-l arătați.
Inițial m-am simțit cam nașpa, cam cîh, ca un jegos care pîrăște și toarnă și nu prea îmi venea să le zic: uite, beleregul ăsta e nemulțumit de bacșiș și jignește clienții. Dar pe urmă mi-am dat seama că dacă n-o fac, atunci unu la mînă m-am dus degeaba și doi la mînă o dată și o dată cineva tot trebuie să o facă și pe asta, no matter how unpleasing it might sound. Că dacă nu o fac, sunt responsabil pentru perpetuarea acestui obicei și pentru slaba calitate a serviciilor prestate atît mie, cît și celorlalți care vin să-și spele mașina acolo (na, ca să vorbesc și eu în limbajul de lemn al cărților de marketing și de management).
Și atunci m-am dus afară, l-am arătat cu degetul pe belereg (inițial nu era acolo, cred că mirosise că e ceva nasol și se cărase prin spatele spălătoriei). Cucoana vroia să-i dea afară pe amîndoi. I-am spus că celălalt nu are nici o vină, că el nu a zis nimic, doar a dat cu cîrpa și și-a făcut treaba. Între timp apare și beleregul cu fața costelivă. Eu eram deja în mașină. Îi mai fac un pic de teorie a chibritului de PR-ul lui Client Relations și lui ăsta și mă car acasă, să o duc pe Marta la balet.
Și în timp ce mă apropiam de casă, mi-am dat seama că nu am nici un pic de remușcări. Că am făcut ce trebuia să fac. Că am crescut cu o zilionime de procent calitatea serviciilor în București. Că am mai pus un atom de cărămidă la propășirea capitalismului sălbatic multi-lateral dezvoltat și asupritor și rău. Și că ce am făcut e bine. Once for all, I’ve just done the right thing. Din păcate, altfel nu se schimbă nimic pe-aici, pe la porțile Orientului, prin Românica asta a noastră.
Mama lor... Mama noastră... Mama lor, a capitaliștilor...
:/
marți, 5 ianuarie 2010
Un pic de etica muncii cu biciul
Scris de Turambar at 19:06
Etichete: Bucuresti, Personal, Responsabilitate sociala, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
16 comentarii:
Nu te supara Turambarr, dar tu chiar crezi ca l-a dat afara? Cand mai treci pe acolo uita-te bine de jur imprejur. Eu, intr-o situatie similara, doar ca la un magazin normal, am avut surpriza sa ma duc dupa cateva zile si sa gasesc aceeasi individa nesimtita care mi-a mai si spus "credeam ca nu mai ai curaj sa mai treci pe aici"
eu nu las niciodată bacșiș. din principiu :)
@ Nic: La cat de shukarita era tipa (se pare ca erau intr-un soi de pasa proasta cu angajatii), cred ca chiar l-a dat afara
@ Camil: Neah. Eu m-am invatzat sa fiu un mitic balcanic. Si, intr-un fel, mi se pare oarecum corect sa-i lasi si lui ceva. Asha, unul din putzinele vestigii de socialism disruptiv care mai zac in hoitul meu de capitalist veros :) :p
păi să mă explic: șoferului ce conduce autobuzul 8 ore pe zi nu-i lasă nimeni bacșiș. și are totuși o muncă muuult mai stresantă decât tipa ce-mi aduce suc sau pizza la masă. o chestie de idei fixe și personale: primește salariu pentru asta, nu e voluntariat
Ai facut ce trebuia sa faci. Felicitari si continua , ori de cate ori e nevoie !
Stiam eu ca asha o sa zici, capitalistule decadent...
:rofl:
trebuia sa-i iei si aia 50 ... atunci era o treaba bine facuta pana la capat ...
yeap, rotten to the bones :)
Esti misto!
Si eu fac asa, daca unu depaseste un anumit nivel de nesimtire, fac urat. Imi aud si trigger-ul (click-ul, trosc-pleosc-ul) din cap care declanseaza furtuna.
Sper, pentru noi, ca descarcarea asta brusca ne face bine, totusi. Eu imi revin greu, dupa. Nu ar fi mai bine sa umblam cu un AKM la noi?
A, sa nu uit, un sfat: schimba numerele la masina; si culoarea; si masina; si lasa-ti barba si trage-ti o caciula cu urechi, macar pana trece iarna!
Cu toate astea, merita. Ave!
Foarte bine! Asta e atitudine civica. In general stam ca prostii si inghitim. Umilinte si tupeu. Pe banii nostri. Ceea ce ai facut este absolut normal, corect. Trebuie sa invete si astia ce inseamna a-ti respecta clientul. Nu? Out!
Asta e, dacă preferi spălătorie de fițe, trebuie să plătești prețul :p
Ai încercat să dai vreodată bacșișul la început?
shefu`: si noi ca am citit si am postat, ne iese de o bere macar? ;P
:) He. He he. Si pe urma sa spui ca lu' ala micu' de ce nu'i dau?
He. He he. Stii bancul cu cowboyul? Una la mana...
Epic story. Be our leader. Guide us through the wild fields of capitalism...
Ai dat o lectie pe care eu nu am reusit sa o dau niciodata: tupeul nu functioneaza mereu.
Chapeau :P
@Camil Stoenescu: mi-am adus aminte de discutia despre bacsis din inceputul lui Reservoir Dogs, cu Mr Pink care nu lasa bacsis. Epic! :)
asa o fost si cu unu de la paza si protectie dintr-un magazin din ala mare. eu cu cont de firma, mi se rupe o plasa cu chifle si le las acolo la intrare inainte sa le platesc. Si vine ala ca daca le-am rupt sa le platesc! aia de la casa, lasa ca e ok, nu-i problema, ala mai departe sa le platesc. buuuun. no incep sa ii explic ca is client business si fac plati de mutle mii de lei anual, ii cer numele, numele sefului (deja nu mai trebuia sa platesc chiftelele alea de 1 leu,50 bani in total ), ii explic ca marfa chiar daca o cumparam si tot puteam sa o returnez daca ambalajul s-a rupt, ca e clar ca nu l-am rupt intentionat, ca asa zic io ca io is client. Buna faza e ca de atunci domnul nu mai e la magazinul cu pricina. Nu l-am mai vazut. Si altu tot asa de la o banca. Care desteptu fuma in banca(la intrare, da totusi). Si normal ca dupa ce la cafea, ma intreaba cineva din banca daca ma deranjeaza fumu, si zic ca e mai mult fum in banca lor de la ala, ala nu o mai aparut la banca aia. Faza e ca politicos trebe numa sa prezinti situatia. In vremurile de azi un motiv intemeiat sa ii dea afara e o mina de aur pentru patroni! Vivat clientu!
Trimiteți un comentariu