Duceam o roaba de pamant, inca una si imi spuneam ca ma voi prabusi la urmatoarea si voi muri. Chipul iubitei ma intarea si mai caram o roba de pamant, mai taiam inca o legatura de stuf in apa inghetata. Sunt multe de zis.. Foamea era teribila. Va spun doar ca una din cele mai mari bucurii la stuf era ca mai prindeam un sarpe pe care-l mancam crud impartindu-l in 8 bucati pentru toti cei din echipa...
Nu mi se pare normal ca un Monument al Rezistentei Anticomuniste sa fie atat de boicotat si nu mi se pare normal ca aceste crime odioase ale comunismului se nu fie aduse la cunostiinta tinerilor.
Restul, aici.
:(
duminică, 31 ianuarie 2010
Sa nu uiti, Darie, sa nu uiti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
am citit interviul. dar crezi că mai interesează pe altcineva afară de o minoritate?...
Ion Gravilă Ogoranu spunea, referindu-se la solidaritatea manifestată de români în timpul instaurării comunismului: „dacă mâine ar fi autoritățile să deporteze jumătate de sat, cealaltă jumătate ar da o mână de ajutor”...
Trebuie sa ii intereseze. Trebuie sa afle. De-aia sunt oameni si nu carpe...
:(
cam așa. impresia mea e că omul modern - cu excepțiile de rigoare - trăiește într-un prezent perpetuu. trecutul e nebulos, superfluu și oricum inutil. iar viitorul, doar ipotetic. contează doar clipa prezentă, carpe diem, hedonismul...
demnitate, demnitati, demnitari ... o abordare mult mai inteleapta decat abordarea tabloida a "mancatorilor de serpi".
Ce lipsa de inspiratie! Ce titlu bun, totusi. De unde l-a "furat", oare, marele sotziolog? Hmmm..:-? Lemme think! :-P
Trimiteți un comentariu