De cînd a început Covidul, am dus la groapă șapte neamuri, șapte rude, șapte oameni dragi. Unii foarte dragi. Nici unul n-a murit de Covid. Au murit însă din cauza Covidului, căci n-au avut parte de tratament pentru bolile de care sufereau. Pentru că, dintr-o dată, vedeta isterică a sistemului de sănătate devenise Covidul și nimic altceva nu mai exista pe lumea asta, decît și doar numai sărăcia asta de Covid.
Ăsta este, de altminteri, unul din motivele principale pentru care lumea e reticentă în a accepta discursul oficial al autorităților despre Covid.
Lumea simte că e propagandă, că e harneală, că e ceva neautentic, artificial în vociferările milițienești ale stăpînilor care fac spume la gură în privința Covidului, dar ignoră absolut convenabil toate celelalte boli de care se moare de fapt: bolile de inimă, cancerul, diabetul – de departe principalele ucigașe ale românilor.
În fiecare zi, în ultimele săptămîni, au murit cîte 500 de români. În fiecare zi. Aproape de zece ori mai mult decît la Colectiv. Și totuși, nimeni nu mai zice dintr-o dată nimic. Nici o indignare superioară. Nici un influencer care să-și rostogolească ochii în cap. Nici o vociferare de deontolog nervos care să vitupereze împotriva nasolilor de la putere ce nu știu să gestioneze țara.
De ce? Foarte simplu. Pentru că pe deontologi și pe indignații de serviciu de fapt îi doare în cot de oameni, de morți. Pe ei îi interesează doar lupta pentru putere. Și caută în mod convenabil orice pretext de disfuncționalitate socială pentru a-l transforma în sfîntă bîtă cu care să pocnească PSD-ul în cap. Nu alt partid. Doar PSD-ul.
Deontologii sînt înregimentați politic, sînt cu arme și bagaje în tabăra non-civilă a celor care urăsc PSD-ul. Drept pentru care indignările lor nu sînt despre moarte, despre oameni, despre suferință. Sînt pur și simplu diverse variațiuni pe tema “plăcuțe suedeze”. Cum dăm în PSD? Cum transformăm acest subiect în prilej de atac politic?
Mor oamenii la Colectiv? Indignarea cît casa. Mor oamenii de zece ori mai mulți în fiecare zi la Covid? Nu contează. Sînt niște morți care nu ajută cu nimic discursului lor politic. Dintr-o dată nu mai zice nimeni nimic.
Se face pelerinaj la Sfînta Paraschiva? Indignarea cît casa. Vai, ce medievali. Fac ungurii și catolicii pelerinaj? Vaaai, ce responsabilitate civică, ce oameni dedicați ideilor lor. Fac tinerii Untold, tot un soi de pelerinaj, la altfel de moaște? Vaaai, ce tineri frumoși și liberi. Cum să critici tinerii liberi și frumoși că se înghesuile la sfintele moaște ale sfintei muzici tehno?
Se construiește Catedrala Neamului? Vaaai, ce primitivi. Se construiește încă un stadion la care modernii să se închine la Sfînta Minge, încă un mall la care consumeriștii să se închine la Sfîntul Consum? Vaaai, ce țară modernă. Să tăcem din gură, că ăștia care merg la Untold, la stadion, la mall sînt de-ai noștri, nu putem să-i certăm. Noi certăm doar babele și doar medievalii.
Se înghesuie lumea în piețe? Să închidem piețele, deși sînt în aer liber. Se duce lumea la mormînt, să aprindă lumînări? Să închidem cimitirele, deși sînt în aer liber. Se înghesuie lumea la mall? Vaai, ce necesare și esențiale sînt mallurile, nu le putem închide. Deși sînt spații închise, numa bune de vînturat Covidul.
Crește inflația pe vremea lui Ponta? Vaaai, ce nasoi. Puie Monta. Crește inflația mult mai mult pe vremea lui Cîțu Vodă? E ceva normal, firesc, de ce vă panicați? E bine, avem o economie care duduie.
Crește consumul pe vremea lui Dragnea? Vaai, ce nesustenabil. Vai, ce disperare, o să ne ia naiba pe toți. Crește datoria într-un mod îngrozitor pe vremea lui Cîțu Vodă, într-un an cît în restul anilor din 1990 încoace? Nu mai e folositoare politic această știre. Să tăcem în mod convenabil. Batista pe țambal, că nu e bun subiectul.
Hai, că am exemple de-astea să citim pînă la Revelion. În timpul ăsta, românii mor. Și nimănui nu-i pasă. Pentru că mor români convenabili. Bătrîni, săraci. Niște primitivi. Niște medievali. Dă-i încolo, oricum merită să moară. Și oricum nu ascultă ce le zicem noi. Niște primitivi. Să moară, nu ne pasă de ei.
Unul din motivele pentru care românii mor este că se interzice tratamentul ambulatoriu. Românii nu au voie să ia medicamente. Românii trebuie neapărat să meargă la spital, să moară acolo în mod organizat, științific, de la nosocomiale și de la incendiile cauzate de scurtcircuite și de atmosfera saturată de oxigen.
N-au dat voie să se importe Arbidol, un antiviral foarte eficient, pentru că e produs în țările post-sovietice. Orice vine din Rusia e demonizat, nu avem voie nici măcar să pronunțăm acest cuvînt. Deci nicht Arbidol. Noroc că a înflorit contrabanda, căci altminteri românii n-ar fi avut parte de acest medicament. Deși Arbidolul salvează vieți, indiferent dacă e produs în Rusia sau nu.
N-au dat voie să se producă Favipiravir, deși fabricile noastre de medicamente sînt pregătite de la începutul anului pentru asta și se milogesc pur și simplu de guvernanți să le dea autorizația. Nu. Nicht. Birocrația e mai presus de viață, de orice. Să moară românii, dă-i încolo, căci nu avem noi timp să facem acte. În timpul ăsta, în Ungaria autorizația de producție pentru Favipiravir s-a dat în mai puțin de-o săptămînă, iar ungurii au deja trei fabrici care produc acest antiviral foarte eficient.
Și uite așa se moare în România. Pe baza unor politici publice judicioase, științifice, riguros planificate și puse în practică de către înțelepții noștri guvernanți.
Lor de fapt nu ne pasă de oameni. Oamenii sînt niște piedici în calea fericirii lor politice. Dacă s-ar putea o țară fără popor, cred că Iohannis și ai săi ar fi în al nouălea cer de fericire. De cînd a ajuns la putere, distinsului nostru președinte îi pute poporul ăsta într-un mod absolut insuportabil. Românii sînt niște primitivi, niște medievali care trebuie tratați ca niște slugi. Și de care nu trebuie să ne pese dacă mor. Să moară, dă-i încolo de primitivi, căci oricum nu sînt pe sufletul nostru.
Pardon. Pe sufletul Nostru, căci așa trebuie să scrii despre Rege: cu litere mari.
E bine. E o țară în care se moare, iar românilor li se interzice accesul la medicamente. E bine. E o țară în care guvernanții își continuă în mod neabătut politica oficială: să rămînă doar ai noștri, tinerii frumoși și liberi, căci doar ei sînt oameni. În rest? Dă-i încolo de medievali. Să piară. Să dispară de pe fața pămîntului.
E bine. E bine. Și nici măcar n-a venit iarna.
Românii merită tot ce e mai bun.
Ghinion.
.
sâmbătă, 6 noiembrie 2021
Despre moarte
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu