Mă uit la el cum se apropie. Bățos. Cu umerii drepți. Scund de statură. Pugnacious, cum se zice pe aici. Privirea în față, tăioasă, măturînd realitatea. Cel puțin șaizeci de ani. Haine conservatoare, dar nu ponosite. Riduri? Probabil. E cam departe să-mi dau seama. Se întoarce de la slujba de duminică? Probabil. Mai uite încă unul în spatele lui, două intersecții mai încolo.
Lume puțină pe stradă. Duminică dimineață, înainte de 10. Hmmm. Cam devreme să se întoarcă de la biserică. Sau poate doar la noi ține slujba atîta. Cine știe…Vreme mohorîtă, dar măcar nu plouă. Anglia, bloody Anglia, marvellous Anglia. Mai ales pe-aici, prin orășelele astea mici din Somerset. The real England. Real pe dracu. O fantasmă turistică all over the place. Îmi beau cafeaua în fața pensiunii, ca să pot fuma. Cana de cafea sprijinită instabil în vîrful gardului de metal. Humpty Dumpty, varianta espresso. Țigara sprijinită ceva mai stabil în colțul gurii. Hand rolled. Privesc lumea pe stradă, cum trece. Bloody marvellous pasttime, mai ales la țigară.
Lumea, adică el și încă vreo doi-trei. După cum spuneam, duminică dimineață. Mai e pînă să înceapă iureșul de turiști. Sînt toți așa ca mine, la micul dejun, filosofi pe bază de cofeină și nicotină. Se apropie. Știe că îl privesc. Încerc să nu mă holbez prea insistent. Trag din țigară. Expir. Fără filtru. Tutun cu gust de tutun. Aaaah. The feeling. Mai mă uit și la el, mai mă uit și în zare. Bloody tourist.
Se apropie. Mă uit la el. Se uită la mine. Mă salută, și din privire, și din vorbe: good morning. Dau din cap politicos și îl salut și eu: good morning, sir.
Trece mai departe. Cum trece timpul, cum trece vremea, așa trece și el. Se duce drept, bățos, totalmente inadecvat și mîndru. Surprinzător. Nu mă așteptam. Cine mai salută zilele astea străini pe stradă? Mai ales în orașul ăsta turistic?
Uite că el a făcut-o. Poate pentru că era lume puțină pe stradă. Poate pentru că-i amintea de vremurile cînd străzile erau mai puțin aglomerate, și de oameni, și de mașini. De vremea cînd toată lumea se știa mai cu toată lumea și toată lumea se saluta mai cu toată lumea. Pe cale de consecință. Ellementary, my dear Watson.
Dintr-o dată, s-a schimbat totul. Și dimineața, și percepția mea asupra realității. Și felul în care simt că-mi curge cafeaua prin mațe și sîngele prin vine. M-a stîrnit. Plăcut. Neașteptat. Bloody marvellous. Îl privesc cum se duce, cum se îndepărtează spre intersecția din partea cealaltă de unde venise. În același timp, mă privesc cu ochii minții cum îl privesc cum se duce, cum se îndepărtează în spațiu, dar mai ales în timp. Trag din țigară, alt gest cît se poate de inadecvat în vremurile astea, și învîrt gînduri prin cap.
Gînduri de nostalgie. Gînduri de tristețe. Gînduri de inevitabilitate istorică.
Cum se îndepărtează, mai ales în timp.
Oamenii pe vremuri se salutau pe stradă. Chiar dacă nu se cunoșteau. Oamenii pe vremuri fumau țigări fără filtru. Și nu le era rușine că fumează. Oamenii pe vremuri nu purtau cercei în urechi, decît Corto Maltese prin benzile desenate. Oamenii pe vremuri purtau haine de-astea non-fancy, mai aspre, mai mohorîte, mai…
Oamenii pe vremuri erau altfel.
Într-o anumită măsură, nu în totalitate, căci și eu sînt ciudat în multe privințe, mă simt un om de pe vremuri. Nu vremuri foarte de pe vremuri, cinci șase sute de ani. Ci mai încoace, de-acum cincizeci – șaizeci de ani. Anumite valori. Anumite tipicuri. Anumite colțuri fixe în creier, și îndărătnicii, și limitări, și bîzdîcuri. Și cuvinte. Multe cuvinte vechi, care urmează să piară de pe fața pămîntului, odată ce vom pieri și noi, bicisnicii lor purtători de înțeles în mintea noastră vremelnică și supusă pieirii și ea.
Inadecvați.
Trag din țigară, o țigară foarte inadecvată, fără filtru. Mai sorb o gură din inadecvat de neîndulcita mea cafea care de fapt n-are gust de cafea, singura cafea adevărată știind cu toții noi ăștia inadecvați că e aia la ibric, inadecvată și vetustă și tare. Dar ăștia pe aici nu prea au cafea la ibric. Nu prea deloc, de fapt. Mă uit în zare, după inadecvatul bățoș și mîndru și scund și mai ales în vîrstă care m-a salutat, pe mine un necunoscut, un străin, un turist. Ridic inadecvat din umeri și mă bag înapoi în pensiune, unde Florentina mă așteaptă să-mi termin sărăcia aia de țigară, să ne putem începe ziua de turiști inadecvați.
Eleanor Rigby
Died in the church and was buried along with her name
Nobody came
Father McKenzie
Wiping the dirt from his hands as he walks from the grave
No one was saved
All the lonely people
Where do they all come from?
All the lonely people
Where do they all belong?
.
vineri, 29 octombrie 2021
Inadecvarea la popoarele bătrîne la cap
Scris de Turambar at 18:00
Etichete: A sense of catastrophe in the fresh winter air, England, Lucrurile cu adevarat importante, Nostalgie, Personal, Scriitura, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Stari si zile, UK
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Superb, superb, superb. Ma simt onorata sa va descopar blogul si sa pot citi randurile dumneavoastra. Cu plecaciune, multumesc!
Ca de obicei, foarte adecvata inadecvarea dumitale.
Frumoasa povestea!
Trimiteți un comentariu