The winter of our disconservă

Zilele astea cuvîntul la modă este conservă.

E sfîrșit de vară. Facem conserve pentru iarnă. Ardei vinete suc de roșii ce mai face lumea zilele astea. Belim pielițe separăm semințe scurgem de zeamă pasteurizăm la foc pe aragaz sau la pirostrii punem la borcan. Piure de pere, dacă nu știați. Delicios. Decît să putrezească, mai bine să zacă la borcan, esență de zahăr și de copac.

E sfîrșit de vară. Conservele serviciilor explodează din nou. Crize politice generate din senin, butoane apăsate cu grijă de păstrătorii de butoane, de stăpînii realității. Ăla micu, care respira greu? Și el tot conservă. Ăla mare și țeapăn și solemn? Conservă, frate. După rețeta clasică. Ăia mulți și isterici și absolut spontani cînd primesc ordin? Conserve, dă-i încolo de civili. Conservele plutesc peste tot, se coc, se umflă precum cutia aia de metal care face gaz înăuntru, se strică explodează ajung la putere. Ce vă mai place să vă mai duceți după fentă. Conserve, conserve everywhere.

E sfîrșit de vară. Deja am adunat tone conserve de amintiri și anul ăsta. Un sezon întreg, cît ne-au dat drumul din coteț să ni se pară că sîntem liberi, am strîns conștiincioși poze pentru iarna vieții noastre. Ca hîrciogul am făcut click, am încadrat, am apăsat pe buton și am făcut provizii de instantanee, care de care mai forțate, mai chinuite și mai stînjenite în bucuria noastră prefabricată. Zîmbește. Strîngeți-vă un pic. Stai așa că nu a ieșit, mai facem o dată. Mai cu veselie, mai cu zîmbet, că stricați poza. Hai, toată lumea cheese...

În loc să trăim momentul, acel moment care trece și care nu va mai reveni vreodată, am fost cu mintea la făcut poze. Uite ce cadru frumos. Uite ce barcă frumoasă. Uite ce catedrală frumoasă. Uite ce stalactită frumoasă. Să le pozăm. Să le băgăm la cutiuță, să fie acolo pentru bătrînețe. Pentru cînd altceva nu vom face decît să scormonim prin cenușa pozelor, încercînd în zadar să mai stîrnim un strop de jar de viață cu niște amărîte de jpeguri.

Faci poză? S-a dus momentul. În loc să-l trăiești, tu îl fotografiezi. Încă una. Și încă una. Și încă una. Să fie acolo, cine știe care iese bine și care nu. Ziua? Momentul? Viața? Se duc pozei de suflet. Poza e mai importantă decît trăirea.

Încă o zi în care facem conserve în loc să trăim. Încă o zi în care conservele ne guvernează viața. Încă o zi în care fructele și legumele proaspete ale vieții sînt transformate în zemuri fierte de nostalgie, de părere de rău, de trecut.

Hai, că vine iarna. O să ne bage din nou la coteț. Să conservăm riscul.

Hai, că vine iarna. Iarna democrației noastre. O să votăm alte conserve și o să credem că e alegerea noastră. Ce hal de țară. Ce hal de civili.

Hai, că vine iarna. Iarna vieții noastre. The winter of our discontent. The winter of our old age. Iarna bătrîneții, a regretului și a neputinței.

Hai, că vine iarna. Winter is coming, băi pufoșilor băi. Nimeni nu scapă de ea.

O să vă placă. O să vă placă...

Ghinion.





.