Direcția țării e greșită. SUA. 1995 - 2017

În graficul de mai jos, evoluția procentelor de răspunsuri “țara merge într-o direcție greșită” (“Things in the U.S. nation are generally headed off on the wrong track”) la clasica întrebare generală de la începutul chestionarelor, care este folosită des drept indicator al stării generale a societății la nivel de percepție.



De observat cele două lucruri inevitabile: ciclurile electorale și momentele de criză.

Cicluri electorale
Fiecare președinte începe cu un capital de încredere pe care pe urmă, încet-încet, îl consumă, ajungând ca oamenii să nu mai fie mulțumiți, mai ales pe sfârșit de mandat, când mai este și campania electorală, mai ales dacă e vorba și de al doilea mandat.

Când se schimbă garda, brusc nivelul de nemulțumire scade, bateriile de speranță se încarcă la loc, și ciclul se repetă. Aceeași evoluție o identificăm în mod clar și în România.

Un alt semn că nu sîntem deosebiți nici în bine, nici în rău, nici mai cu moț, cum ar vrea să ne facă dacopații să credem, dar nici în dezastruos, cum ar vrea macoveiștii acestei lumi să ne bage în cap. Sîntem fix o societate ca toate celelalte. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Momentele de criză
În 2001, criza de securitate 9 / 11 face întreaga națiune americană să se adune în jurul steagului (“rally around the flag”) și să facă front comun în fața amenințării, lăsând la o parte orice clivaje partizane și transformându-se într-un singur popor, care își pune încrederea în președintele de la vremea aceea, Bush Jr, că va rezolva lucrurile.

Doar 10% mai considerau că lucrurile merg într-o direcție greșită. Percepție caracteristică momentelor de război.

În 2008, în schimb, pe sfârșit de al doilea mandat al lui Bush Jr, când înflorea ditamai criza economică istorică, așa cum SUA nu mai cunoscuse din anii ’30 încoace, tensiunea și nemulțumirea ajung la paroxism, spre 80%, chiar 85%, nivel de saturație paretian peste care cu greu se poate trece în situații de pace – doar războiul civil probabil ducând acest indicator mai sus ca nivel de nemulțumire.

Același lucru s-a întîmplat în România la doi ani după aceea, căci pe de o parte crizei i-a luat ceva timp să ajungă în țările de periferie economică, așa cum e România, pe de altă parte nevoia lui Băsescu de a câștiga alegerile prezidențiale din 2009 l-a făcut să tragă de toate mecanismele de control economic pentru a masca și întârzia criza până după alegeri.

Ceea ce a și făcut, de altfel, dând drumul la câinii austerității în 2010. Cum a dat, cum românii s-au supărat și indicatorul de nemulțumire a sărit în mod asemănător spre maxime istorice, dincolo de 80%.

Iată un exemplu clar despre felul în care, totuși, și în științele moi sociale se pot identifica elemente de cuantificare care să permită descoperirea de legi sociale.

Robustețe metodologică
Un ultim comentariu, metodologic de data asta. Seria de date conține sute de puncte de măsurare (779 identificate până acum – încă mai sap și după alte surse) realizate de mai multe institute de cercetare.

Este remarcabil felul în care datele culese în aproximativ aceeași perioadă corelează, marchează aproximativ același nivel de nemulțumire – modulo marjele de eroare combinate, chiar dacă întrebările suferă ușoare variații de formulare (minore, dar totuși existente) și chiar dacă există unele mici variații de variante de răspuns (în unele întrebări nu se acceptă varianta neutră spontană “nici bună, nici rea”, în altele se acceptă).

Încă un semn al robusteții și validității acestui instrument de analiză socială. Analiza comparativă a seriilor de date în funcție de institut, într-un material separat.

Sursa datelor
PollingReport.com

.