În curînd, de-abia aștept

Știți pilda de iluminare zen. Dacă n-o știți, e cazul să o aflați.

"La început, munții erau munți, apele erau ape, codrii codri și pietrele pietre.

Pe urmă, pe măsură ce am început să pătrund în esența lucrurilor, dintr-o dată munții n-au mai fost munți, apele n-au mai fost ape, copacii n-au mai fost la fel și nici pietrele nu semănau cu ce știam eu la început.

Dar la sfîrșit, cînd am cunoscut iluminarea și pacea interioară, munții au fost munți din nou, apele ape la loc, codrii codri și pietrele pietre."

Una din cele mai frumoase feluri în care poți vorbi despre necesitatea ca după inevitabilul act de complicare a cunoașterii să vină înapoi sinteza simplă, limpede, înțeleaptă, să coși la loc misterul sfîșiat, chiar dacă nu mai e mister. Și să-l faci mister la loc, chiar dacă i se văd cusăturile pe la colțuri.

Înțelegerea de dincolo de aspra tăietură analitică și limitativă a vorbelor. Înțelegerea cu hara, cu spiritul, cu inima, cu tot corpul. Și acceptarea simplității ce rezultă din prea multă complexitate. Acceptarea paradoxului. Acceptarea lumii. A vieții. A morții. A munților. A codrilor. A oamenilor.

La fel și cu zăpada în octombrie. Trei etape. Trei reprize, ca la rugby. Întîi te bați. Pe urmă te bați din nou. Pe urmă bei și te întrebi de ce te-ai bătut.

La început, oamenii știau că uneori ninge în octombrie. Cînd? Cum? Hmmm. Mai discutăm. Cînd o vrea Domnicu, maică. Munții erau munți, ninsoarea ninsoare, neprevăzutul era predictibil, era în firea lucrurilor. Cum o vrea Domnul. Și oamenii dădeau la lopată zăpada din fața casei fără prea multe fițe, că pe vremea aia nu erau nici blocuri, nici fițe.

Pe urmă, pe măsură ce ne-am făcut oameni mari și am inventat instrumente ascuțite și exacte de înfipt în zăpadă, în vînt, în curul de piatră al muntelui, să amușinăm viitorul, să fim cu trei minute mai deștepți, cu cinci zile mai timpul probabil, am început să emitem modificări de gîndire și pretenții de semizei pufoși, dar arțăgoși.

Stai să vezi că uneori, la momente bine stabilite de către experți, ninge în octombrie pentru că presiunea și celelalte ale fizicii. Pentru că frontul atmosferic. Pentru că anticiclonul. Pentru că uraganul Gigel din Caraibe n-a luat-o la stînga, spre Atlantic, a luat-o la dreapta, spre Europa. Pentru că Gulfstreamul a făcut guturai, dar o să-i treacă, să vă explicăm de fapt cum se compensează cu Marele Curent Austral. Pentru că jet-vînturile stratosferice au suferit modificări. Pentru că...

Pentru că. Superbia cunoașterii newtoniene în fața măreției monstruoase a sistemelor complexe. Adică să scoți apa cu degetarul din corabia pe timp de furtună. Dar nu-i nimic, noi încercăm, că de-aia vrem să fim oameni moderni și însetați de cunoaștere.

Din fericire, omul de știință probabilistică Turambar vă prezice că ne vom schimba încet-încet la cap. Nu mă întrebați cînd. În curînd. În curînd în cinci ani. În curînd în cinci secole. În curînd în cinci vieți. Orișicum, în curînd.

În curînd, pe măsură ce vom fi și mai inundați de informație, și mai căpiați de atîtea cele foarte importante și esențiale și SENZAȚIONAL! care ne împiedică să ne trăim senzaționala viață de zi cu zi, vom începe să dăm înțelepți din umeri. OK: ninge în octombrie. So what? Ia uite ce frumos ninge. Ia uite ce frumos atîrnă.

Și atunci să știți că ați făcut un pas însemnat pe calea spre propășirea multilateral-dezvoltată a omului nou, zen buddhist, care scrie la toate cărțile de religie serioase că-l va înlocui pe omul vechi, comunist, în așteptarea alegerilor, a unei vieți mai bune, a Armageddonului viking de rit păgîn și mai ales și mai ales a predictibilei, așteptatei, normalei zăpezi de Crăciun.

Care evident că nu va veni. Încălzirea globală, maică.

Hai, ho ho HO! Merry Christmas de Halloween. Fiți frumoși, fiți fericiți și bucurați-vă de zăpada cea pufoasă, o voi pufoșilor și triștilor și arțăgoșilor.





.