Recent, sociologul Bruno Ștefan discuta într-un interviu din presa online despre consecința puternic defavorabilă pentru PSD în cazul în care ”s-ar reduce votul celor fără 8 clase”. Dînsul face nici mai mult, nici mai puțin afirmația categorică privind dispariția PSD-ului de pe scena politică.
Este cazul să deconstruim acest discurs care șchioapătă atît din punct de vedere al principiilor pe care se sprijină cît și din punct de vedere al argumentării sociologice.
În primul rând, din punct de vedere principial, trebuie să observăm mesajul implicit elitist și non-democratic ce reiese din discursul său. Dînsul susține de fapt un anumit tip de vot censitar, nu pe structurare de deținere de proprietate, cum e de regulă votul censitar, ci pe structurare educațională, care împarte societatea în cetățeni de rang principal și cetățeni de rang secund. Un soi de “dreptate doar pentru căței”, de Ferma Animalelor în care toți sîntem egali, doar că unii sînt mai egali decît ceilalți.
Dînsul dă exemple convenabile, de societăți în care ar funcționa această regulă, ignorînd cu bună știință mult mai multele exemple de societăți la fel de democratice în care această regulă nu funcționează și toți cetățenii adulți au drept de vot, indiferent de nivelul lor de educație. Domnul Bruno Ștefan este adeptul unui soi de fascism luminat, pornind de la ideea că mințile luminate știu ele mai bine decît prostimea. Exact argumentul majorității tiraniilor și societăților autoritariene din istoria recentă.
No comment. Îi dorim o viață fericită într-un asemenea sistem politic. Nu va avea.
În al doilea rînd trebuie să analizăm gradul de adevăr al afirmației zvîrlite de dînsul “Daca am reduce dreptul de vot persoanelor care nu au absolvit 8 clase, PSD ar disparea de pe scena politica.”
Deschidem așadar bazele de date ale cercetărilor recente, realizate în acest an, 7 sondaje electorale la nivel național realizate de SocioPol în 2013, și calculăm scorurile electorale ale PSD în cele două variante:
a) varianta democratică, actuală, în care toți au dreptul de vot, indiferent de nivelul de școlarizare și
b) varianta luminat-fascistă a d-nul Bruno în care dăm la o parte prostimea fără prea multă școală, adică în termeni operaționali și non-depreciativi “cei cu cel mult 8 clase”, studiile primare adică, și facem din nou estimările de vot, calculele de distribuție electorală, doar pe cei cu studii medii ori superioare.
Ce rezultă?
Simplu, nici nu trebuia să ne batem prea mult capul: PSD rămîne în continuare principalul partid din România, deși suferă o ușoară eroziune. Mai mult: chiar și în scenariul d-nului Bruno PSD tot întrunește mai multe voturi decît ale următoarelor două partide de pe eșichierul politic, PNL și PDL, puse împreună.
În tabelul de mai jos (Tabelul 1) prezint calculele medii pentru cele două scenarii. Discrepanțele din cadrul calculelor se datorează rotunjirii valorilor, prezentării lor fără virgulă, pentru că avem de-a face cu o măsurătoare aproximativă, pe bază de eșantion, deci supusă limitărilor probabilistice.
Observăm că:
- PSD pierde aprox. 2 puncte procentuale, scăzînd de la 40% la 39%. Adică își pierde mai puțin de 5 procente din ce avea inițial.
- PP-DD pierde tot cam atît, tot în jur de 2 puncte procentuale, scăzînd de la 8% la 6%. Asta însă înseamnă că își pierde cam o cincime din electorat
- Cîștigătorii fascismului luminat al d-nului Bruno Ștefan sînt PNL, PDL și UDMR, partide care ar primi în cazul scenariului B cam un punct procentual, adică undeva ușor peste 5% din bagajul inițial în cazul PNL și PDL și cam o șesime în plus în cazul UDMR (datorită nivelului mai scăzut de procente inițial)
- Partidele mici, reziduale, care obțin sub 5% în preferințele de vot identificate în sondaj și care în conseciță e posibil să nu treacă pragul electoral anul viitor la europarlamentare, nu beneficiază de pe urma acestei schimbări de sistem electoral. Fascismul luminat nu ajută partidele mici.
Tabelul 1. Scenarii de drept de vot
Aceasta deoarece PSD între timp și-a lărgit baza electorală și s-a întărit în zone socio-demografice unde pînă cu unu – două cicluri electorale în urmă stătea mai prost: tineri, urban, studii superioare.
Observăm aceasta analizînd cifrele din tabelul 2: o analiză comparativă a intențiilor de vot la adresa PSD în rîndul categoriilor Vîrstă, Educație și Urban, 2006 respectiv 2013 (scoruri medii ale sondajelor realizate de CCSB în 2006 și de SocioPol în 2013).
Tabelul 2. Vot pe categorii socio-profesionale
Observăm o creștere generală de aprox. 20 de puncte procentuale care se regăsește în practic toate categoriile socio-demografice analizate, influențînd preponderent acele categorii care în 2006, la scurt timp după cîștigarea alegerilor de către PDL / Traian Băsescu, erau refractare PSD: tinerii (de la aprox 15 la 32-33), studiile superioare (de la 13 la 37), urbanul (de la 18 la 40). Toate aceste categorii au cunoscut practic o dublare a apetenței electorale pentru PSD.
În consecință, înainte de a trage concluzii intense, îi recomandăm d-nului Bruno Ștefan să se uite mai întîi în cifre și să nu vorbească după ureche.
.
marți, 6 august 2013
De ce nu moare PSD-ul cînd vor sociologii care nu se uită în cifre
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Inseamna ca PNL si PDL au ajuns la scorul din 2004? Ca asa pare. O reintoarcere in timp cu 9 ani. Si datele astea arata ca liberalii si pedelistii ar trebui sa fie in opozitie si sa se uneasca intr-un singur partid.
Si un lucru e clar. Inseamna ca toate beneficiile guvernarii si ale opozitiei s-au dus la PSD. Bine ca u s-a intamplat ca in Slovacia unde dreapta a fost pulverizata si stanga pesedista de la ei a luat singura peste jumatate din mandate. Parca acum ne dam seama de ce s-au intalnit Basescu si Antonescu acum vreo 2 saptamani la Cotroceni si de ce Gusa Cosmin spune ceva gen Antonescu presedinte , pedelist premier (poate Basescu? ), pentru ca sa se opuna pesedeului anul viitor.
Ehe, domnul face propaganda clara. Si nici nu o face foarte prost, tinand cont ca tipul asta de discurs are succes tocmai la oamenii cu studii "medii" (cei cu liceu, cu facultatea facuta de forma, poate chiar si cei care au facut pe bune o facultate foarte tehnica fara privi si spre domeniul uman), unde exista o anumite doza de "fudulie", dar lipseste capacitatea de a intelege mecanismele de functionare ale unui astfel de discurs. Nu intamplator asta e categoria care isi insuseste de obicei cel mai bine pozitiile diferitelor miscari fasciste.
Aici gasiti o idee despre un posibil sistem de vot :
http://www.initiativepentruromania.ro/iar-la-vot-iar-n-am-noroc/
“Daca am reduce dreptul de vot persoanelor care nu au absolvit 8 clase”… Dl Bruno Ştefan nu avea cum să-şi umple timpul liber sau făcea exerciţiile recomadate de medic, într-adevăr se poate exersa reducerea dreptului de vot pentru diverse categorii, aşa ajungem la concluzia că şi absolvenţii unei facultăţi ne cam încurcă socotelile. “Pentru că voi vă spuneţi normali şi sunteţi mai mulţi, pe noi ne numiţi schizofreni şi ne închideţi în sanatorii. Va veni vremea când noi, schizofrenii vom fi mai mulţi şi vă vom închide pe voi normalii” :)
Sigur, s-a triplat numarul de votanti cu studii superioare ai PSD-ului ... aka generatiile luminate de absolventi de Spiru Haret :) ... data viitoare cand mai faceti sondaje din astea, poate n-ar strica sa-i intrebati si pe unde au absolvit ... cu taxa, fara taxa :) ...
Mare curaj (sau impertinenţă?) mai ai.
Nu pot să înţeleg cum de ai atât tupeu să faci recomandări unui domn care copnform propriilor sale declaraţii este *singurul sociolog român a cărui carte s-a tradus în SUA".
(Pt. conformitate, e vorba de vanity press.)
Domnule coleg,
Se vede ca nu ati citit interviul. Ziaristul a extras o fraza din context pe care a pus-o ca titlu incitant, oarecum fara prea mare legatura cu tema discutiei. Subiectul interviului era despre gradul scazut de scolarizare al cetatenilor romani prin comparatie cu situatia din alte tari europene si cauzele acestei situatii. Eu am considerat ca principalele cauze sunt de ordin politic si am facut o trecere in revista a masurilor care au dus la acest fapt. Deoarece probabil interviul a fost prea lung sau poate din motive partizane, redactorul a taiat explicatiile mele legate de responsabilitatile PNTCD, PNL, PDL si le-a lasat doar pe cele privind PSD (va pot trimite interviul integral, pentru confirmare). Trunchiindu-l, interviul a ajuns unul partizan. Dar chiar si asa, rolul PSD de campion al politizarii invatamantului nu poate fi ignorat - cei mai multi rectori, directori, decani, sefi de scoli sunt membri PSD. Si ei sunt responsabili de cresterea ratei analfabetismului, a plagiatului, de deturnarile de fonduri din sistem, etc. In acest context am facut afirmatia ca PSD are interes sa stimuleze aceste practici, nu sa le reduca, asa cum sunt reduse in tarile vestice. PSD s-a adresat traditional celor slab educati, a avut putina priza in randul specialistilor - iar acest lucru reiese din orice sondaj onest. Corelati de pilda simpatia fata de Panta sau PSD si vedeti categoric o reducere a procentelor la oamenii cu studii superioare. Sunt ei fascisti pentru ca nu-i simpatizeaza la fel ca cei cu studii scazute? Sunt eu fascist ca declar ceea ce vad in cercetari? Etichetele astea nu ar trebui sa-si aiba locul in discursul unui specialist - le intalnim la politicienii demagogi.
Va arat zeci de sondaje din 1990 pana in prezent care demonstreaza clar ca simpatia fata de PSD scade pe masura ce creste nivelul de scolarizare - asta este o constanta a ultimelor decenii. Afirmatiile mele nu sunt elitiste - eu sustineam necesitatea cresterii anilor de scolarizare in randul intregii populatii. Opunandu-va acestei idei ar trebui sa spun ca va faceti sustinatorul celor mai retrograd-sovietice opinii privind invatamantul? Eu cred ca discutia a fost deturnata de un titlu nepotrivit ales (nu de mine) si preferati sa ideologizati dezbaterea pe aceasta tema. Va faceti ca nu vedeti ca avem cel mai scazut procent de oameni cu studii superioare (si dublu de ar fi, tot pe ultimul lor am ramane in Europa), ca avem cel mai mare numar de persoane fara nici o diploma macar de 4 clase, ca avem scoli, licee si universitati neincluse in nici un clasament recunoscut. Si va faceti ca nu vedeti responsabilitatea guvernantilor, luandu-le apararea printr-un discurs demn de Romania Mare sau Vocea Rusiei. E un fapt vizibil pentru oricine ca specialistii conduc lumea in tarile civilizate, nu cei needucati. Sunt tarile UE, SUA, Israel, Canada, Japonia, etc. dominate de un fascism luminat? Si nu e normal sa ajungem si noi la un grad de educatie ca in aceste tari? Stiu ca nu vom reusi, dar eu recunosc acest lucru cu regret, nu cu satisfactie, asa cum faceti dumneavoastra. Pe vremea lui Adrian Nastase cand prezentam rezultatele unor cercetari care deranjau autoritatile erau trimisi la inaintare sa ma spurce in presa Alin Teodorescu, Mircea Kivu, Vasile Dancu, Sebastian Lazaroiu ori Dorel Abraham. Acum PSD va scoate pe dumneavoastra la rampa sa-l proslaviti si sa ma acuzati? Sper sa aveti mai multa rigoare stiintifica in discurs - altfel incep sa cred ca ati fost platit sa va coborati la acest nivel.
Bruno Stefan
Rog comentati afirmatia “Daca am reduce dreptul de vot persoanelor care nu au absolvit 8 clase, PSD ar disparea de pe scena politica.” Intrebarea e simpla: ati facut aceasta afirmatie, in aceasta forma? Daca nu, in ce forma? Astept interviul Dvs in forma bruta pe adresa mirel punct palada at gmail punct com
Trimiteți un comentariu