Jumate jumate, ca un copil neajutorat

Fîn știu că n-am mai făcut cum trebuie, cu subiect și predicat și cu furca grebla și țăpoiul în mînă de aproape 20 de ani. Dar zilele astea am făcut ordine în planta noastră specific telegenească, bambusul din curtea noastră de telectuali postmoderni și autoreferențiali, și l-am jumulit prin năprasnică tundere de vreo jumătate din massa sa vegetală. Și l-am trîntit pe urmă palancă în curte, că trebuia să plec la treabă. Și a trecut o săptămînă de atunci și acum, că ar trebui să-l bag în gard, să astup găurile făcute de sărăciile alea de javre care și-au făcut autostradă prin grădina noastră, că așa facem noi aici la Telega, astupăm gardul cu bambus, e o tradiție multimilenară, încă de dinainte să taie Burebista via și să ne oblige să ne reprofilăm pe prune și țuică și magiun,

și cînd l-am întors azi că îl plouase și mi-era să nu putrezească, ditamai maldărul de bambus făcut palancă pe coastă, în mijlocul ierbii cosite de vreo două săptămîni, dacă îl mai lăsam acolo stricam și iarba, se făcea pămînt împrejur, cum rămîne urma la copită, cînd stă fînul mult timp într-un loc, asta ar fi fain, să facem copită din bambus,

așa se zice la noi la Telega la căpița de fîn, copită, mai avem de-astea, regionalisme de cea mai foarte adevărata Muntenie, zarzăre, gherghin, mițorlan, copită,

și cînd l-am întors azi că îl plouase și tocmai dăduse un pic soarele, așa facem noi pe aici pe la Telega, încă de pe vremea lui Burebista, cînd dă soarele întoarcem fînul, sîntem într-o comuniune desăvîrșită cu natura, soarele fînul pruna magiunul dar mai ales țuica, ah, țuica, zău că îl înțeleg pe Burebista de ce a tăiat viile,

și cînd l-am întors uite acum 10 minute, ditamai maldărul de bambus uscat deasupra, verde și umed pe dedesubt, parcă ziceai că-i fîn, nu alta,

uite așa a țîșnit o aromă amestecată neașteptată, din el, cred că și Burebista s-ar fi oprit un pic din tăiat via dacă ar fi adulmecat așa ceva, jumate fîn uscat, cum știam eu din copilărie că miroase fînul cînd bagi furca în el și-l întorci, să nu putrezească, sau și mai simplu,

na că bate vîntul și-mi aduce miros de bambus uscat, că acuma scriu pe terasă, la umbră de frasini,

sau și mai simplu, cînd bagi brațele în el pe dedesubt, îl cuprinzi așa într-o îmbrățișare hulpavă, îl ridici și-l salți și-l scuturi să se afîneze, să se facă o grămadă despletită, un maldăr rar, să treacă vîntul prin el, să-l coacă, să-l usuce, să-l facă numa bun să-l mănînce la iarnă vaca, să-l dai joi pe gura podului și afară să fie frig, cerul mohorît, să sbîrîie vrăbiile în jurul crătiții cu mîncare pentru găini, să stea să ningă și fînul să foșnească uscat și înțepător, miros de floare de fîn și de aburi de vacă ce se ridică pe gura podului, cald și umed și atît, atît de

și cînd am băgat mîna în el, în bambus, nu în fînul copilăriei mele, a mirosit a fînul copilăriei mele și încă a ceva, tot din copilăria mea, de pe partea cealaltă a României, de la Țuțcani, de unde au venit cumanii să-mi babardească străstrăstrăstrăstrăbunica să-mi facă pomeții de tătari și ochii mijiți, de samurai de baltă

și cînd am băgat mîna în el, în bambus, să-l salt ca pe un copil neajutorat să-l răspundesc să-l bată soarele, a mirosit a fîn, fînul copilăriei mele, și a tutun, a tutun pus la uscat, înșirat pe sfoară între stîlpii prispei, tutunul copilăriei mele de la Ștefan și de la Ruxandra Băcuța, Dumnezeu să-i odihnească, că n-are de ce să-i ierte, n-au greșit cu nimica.

Și a mirosit a fîn și a tutun, jumate a fîn, jumate a tutun.

Și-mi bag picioarele în ea de viață, trebuie să beau ceva, prea miroase a fînul copilăriei mele și a tutun pus la uscat și a prea multe prea multe amintiri.

.