Fuck. Aikido are frumusețea lui eficientă, necruțătoare, fie moale, fie mortală, depinde ce aromă preferi. Însă azi, după ceva timp, am fost la rugby din nou. Și mi-au ieșit una două trei patru cinci faze pe trei sferturi fabuloase. Cu Vali și cu Adi, țaca paca, tika taka, pase ca la Verdun, susținere și suport și găsit omul din instinct. În haită. În haită. În haită. Ca lupii.
Și senzația aia de adrenalină, de victorie, de cooperare de vînători tot necruțători, țaca paca, tika taka, na-ți-o ție dă-mi-o mie. Toți hormonii cei buni care ți se varsă în sînge după o asemenea fază, în momentul în care te întorci horcăind încet înapoi în terenul tău, să bați lovitura de începere, că le-ai dat-o. Ești varză, ești epuizat, îți tremură tot corpul. Dar le-ai dat-o.
Și pe urmă berea la botul calului, la capătul terenului, pe înserat, printre umbre și țînțari, tolăniți în iarbă, puțind a toate putorile și duhorile cele alergate, ghetele care îți întorc mațele de la 2 metri, jambierele, tricoul. Berea. Scurt, două beri linse, de control. Hormonii cei buni. Hăhăiala băiețească la comentarea fazelor și la rememorarea inevitabilă, a patrusutecinșpemia oară, a cum și-a sucit Tucă glezna la Koln sau cum s-au dat Vali și cu Nelu Avocatu cap în cap în 5 metri-ul nostru defensiv, încercînd să-l placheze pe același atacant. Unul și-a spart capul, altul și-a crăpat buza. Au ajuns amîndoi la cusut, i-a dus Salvarea la spital, se înghesuiau care să fie cusut primul.
Hormonii cei buni. În haită. În haită. În haită. Ca lupii.
.
joi, 25 iulie 2013
În haită, ca lupii
Scris de Turambar at 22:42
Etichete: Bliss, Old Boys, Personal, Rugby, Sensu vietii pentru oamenii ocupati la cap, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
("usor" off-topic) ;)
http://www.990px.pl/files/2013/03/20_000_DV1432944.jpg
Absolut deloc offtopic. Foarte fain :)
Hihi..parca citai dintr-o carte interesanta aparuta la Polirom in reeditare si cu alt titlu...super faina ideea, nu ma gandeam sa asociez (necunoscator desigur) jocul de rugby cu haita.
Spor!
Trimiteți un comentariu