There’s poetry in structured noise

Uitați-vǎ la graficul de mai jos. Am fǎcut un sondaj. SocioPol pe ianuarie, cel mai recent, lucrǎm acum la el. Și pentru cǎ trebuie sǎ termin un proiect, evident cǎ aș face orice altceva.

Cum ar fi de exemplu sǎ mǎ uit cum se distribuie localitǎțile din eșantion și cum ar fi trebuit sǎ se distribuie.

Avem un eșantion de 1000 de cazuri. Geografic îl structurǎm pe regiuni istorice și pe mǎrimi de localitate, acestea fiind straturile de construcție. Pe urmǎ facem liste aleatorii de telefoane și sunǎm la oameni, sǎ-i întrebǎm cîte în lunǎ și în stele.

Rezultǎ, dupǎ multǎ bǎtaie de cap, un eșantion. În el au rǎspuns la întîmplare, cum s-au nimerit, din multe localitǎți ale României. 451 ca sǎ fiu mai exact, mult mai multe puncte de eșantionare decît ne-ar fi permis metoda de culegere a datelor în teren, Face-To-Face, aia dupǎ care plîngeți voi, metodologilor de vǎ pricepeți la toate, mai ales la cum trebuie fǎcute sondajele. Deci rǎspîndire mai mare, deci acoperire mai bunǎ, deci date mai valide. Deci sǎ mai înjurați sondajele telefonice.

Ne întoarcem. În fiecare din localitǎțile mai rǎsǎrite, orașele bunǎoarǎ, obținem un anumit numǎr de interviuri. Întrebarea este: cum se potrivesc aceste numere, aceste incidențe, cu distribuția teoreticǎ a numǎrului de interviuri pe care ar fi trebuit sǎ le obținem dacǎ picau fix cum trebuie, riguros pe structura teoreticǎ? Ce diferențǎ este între practicǎ și teorie?

Rezultǎ o structurare care este în același timp potrivitǎ și aproximativǎ, cu variațiile de rigoare specifice numerelor mici, pentru cǎ vorbim de incidențe teoretice de apariție în eșantion de 2, 3, 4, 10, hai maxim 20 de cazuri pentru cele mai mari orașe ale României.



Evident cǎ aici intervin și alte limitǎri metodologice, cum ar fi bunǎoarǎ probabilitǎțile ușor diferite de deținere de posturi telefonice în fiecare din aceste localitǎți, care evident cǎ depind de nivelul de dezvoltare comunitarǎ (economicǎ, instituționalǎ, valoricǎ) a orașului respectiv.

Evident cǎ inițial distribuția teoreticǎ dǎ cu virgulǎ, deci trebuie s-o nivelǎm la numere întregi, cǎ nu poți sǎ stai de vorbǎ cu 2,37 oameni, poți doar sta de vorbǎ cu 2 sau cu 3 oameni, nu se taie respondentul cu drujba – deși uneori așa ne bate niște gînduri, niște fantasme de rǎzbunare, mama lor de respondenli...

Dincolo însǎ de aceste limitǎri metodologice, dincolo de zgomotul de fond cauzat de apǎsarea numerelor mici, sub 30, se așeazǎ al naibii de bine.

Ce vedeți mai jos reprezintǎ un imn de slavǎ adus robusteții cercetǎrii cantitative, o poiezealǎ matematicǎ, un cîntec statistic surpins în pozǎ. A shiver down the spine cînd vezi cît de bine se așeazǎ.

Ce vedeți mai jos reprezintǎ o ușurare ontologicǎ, la fel de proaspǎtǎ acum dupǎ 15 de ani de profesie ca și în prima zi cînd am dat cu nasul de ea, întîiași oarǎ pentru prima datǎ.

Ah, damn it, frumoasǎ mai e matematica! Frumoasǎ mai e sociologia!

Ah, damn it: urît mai e proiectul meu neterminat... :(

PS: Am spart Bucureștiul în cele 6 sectoare componente pentru a nu turti graficul din cauza dimensiunii sale prea mari. Am introdus astfel 6 unitǎți semi-autonome de dimensiuni comparabile cu ale celorlalte orașe foarte mari din capul listei: Constanța, Timișoara, Brașov, Galați, Iași, Cluj, Craiova.

PPS: Evident cǎ observǎm cǎ e mai dificil sǎ realizezi norma de interviuri în orașele foarte mari, dacǎ ne uitǎm cum linia neagrǎ e ușor sub cea roșie. Nu-i nimic: o reparǎm la ponderare.

.