[...] Astfel s-a zis până şi cu deschiderea pe care – cel puţin teoretic – o mai cultivau studiile universitare şi s-a ajuns la un soi de şcoală profesională în care aceleaşi cadre didactice (cu aceleaşi “skilluri”) predau aceleaşi discipline, sub nume diferite şi în mai multe runde (la licenţă, la masterat, la şcolile doctorale). Cum adesea se întâmplă la finele unui ciclu istoric, diversitatea a devenit pseudonimul stereotipiei. Iar drama învăţământului universitar a dobândit alura unei farse.
Noroc că nu mai contează. Ministerul pare închis în logica lui birocratică şi papirofagă pentru care singura realitate e cea consemnată în “rapoarte” şi “evaluari”, iar pe teren tot ceea ce are importanţă e “supravieţuirea” în contextul “crizei” şi al declinului demografic. Ca toţi bugetarii, profesorii speră să apuce o pensie de la locul de muncă şi, eventual câteva cursuri la plata cu ora. Cât despre studenţi... Ei sunt marii perdanţi ai Universităţii româneşti.
Aşa cum stau lucrurile astăzi în învăţământul universitar, cei mai mulţi dintre ei – cei care nu au norocul de a întâlni un om care să-i ghideze ori ocazia de a pleca “dincolo” – nu au nici măcar teoretic şansa unui “învăţământ de calitate”. La capătul celor trei ani de pedagogii şi power-point-uri sunt aruncaţi în lume la fel de perplecşi şi de neputincioşi ca în ziua în care au călcat pragul facultăţilor.
Puţinele lor cunoştinţe ţin de câteva elemente ale unui vocabular pe care cei mai mulţi nu vor apuca niciodată să-l utilizeze şi, pe cale de consecinţă, îl vor uita foarte repede. Vor şti, eventual, să facă teste şi sondaje (a căror interpretare le va reveni altora în noua “societate a cunoaşterii” multilevel) în care vor înghesui întreaga complexitate a unei lumi pe care nu mai apucă să o cunoască.
Cei mai mulţi dintre ei nu vor mai citi nimic după terminarea Facultăţii; unii, mai răsăriţi, vor priza conspiraţionismul şi parapsihologia, iar cei mai deosebiţi dintre ei îşi vor face, sporadic, timp pentru câte un eseu sau o emisiune culturală. Cei – prea puţini – norocoşi, îşi vor continua studiile în Occident şi acolo vor descoperi un alt fel de Universitate. Sau poate că nu, pentru că şi acolo “lumea e în schimbare”.
Iar această schimbare, cu ritmurile ei rapide şi cu proliferarea accelerată a datelor şi a cunoştinţelor, ne-a făcut să uităm că rostul şcolii – şi al Universităţii în particular – este acela de a-l învăţa pe tânăr să gândească. Cei patru (sau trei) ani de studii au menirea de a-i forma înţelegerea, singura capabilă de a-i da o deschidere asupra lumii în care trăieşte. Iar înţelegerea nu se formează transformând cursurile în monologuri ce ambalează preţios banalităţi, nici făcând din seminarii o vorbărie incontinentă (cu menirea de a relaxa studenţii după cursuri serbede), nici reducând materiile la cele douăzeci de pagini ale “suportului de curs”.
Înţelegerea presupune în primul rând lunga asceză împărtăşită a meditaţiei asupra lucrărilor fundamentale care definesc umanitatea omului european. Ne place sau nu, universităţile spre care aspirăm sunt repere tocmai pentru că nu fac rabat la acest capitol. În schimb noi ne ascundem sub paietele unui verbiaj pretins ştiinţific contactul periferic cu textele de bază.
Astăzi avem studenţi de la Litere termină fără a fi citit o pagină de Shakespeare, studenţi la Filosofie fără a fi deschis o singură lucrare a lui Aristotel, studenţi la Studii Politice care nu ştiu cine e Platon şi de Istorie care n-au auzit de Tucydide, absolvenţi de Sociologie cărora Auguste Comte nu le spune nimic şi de Ştiinţe Economice care n-au ce face cu Adam Smith – niciunul dintre aceştia nefiind incluşi în programa lor, altminteri plină de metodologii şi pedagogii.
Cândva, nobleţea Universităţii consta în a transmite mai departe lumina (venind, de la aceşti maeştri şi de la mulţi alţii) ce ne dă curajul de a înfrunta întunericul ce ne înconjoară. Ce le mai transmite astăzi Universitatea românească tinerilor ce-i calcă pragul? Probabil un singur lucru: propriul ei gol.
Mihai Maci, "Prăbuşirea învătământului umanist" (Contributors.ro)
.
duminică, 20 mai 2012
[...] cândva, nobleţea Universităţii consta în a transmite mai departe lumina [...]
Scris de Turambar at 16:29
Etichete: Educatie, Responsabilitate sociala, Romania, Scriitura
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Asta, Universitatea, e iubirea alb-albastra sau U Cluj?
"A society grows great when old men plant trees whose shade they know they shall never sit in."
Greek Proverb
"absolvenţi de Sociologie cărora Auguste Comte nu le spune nimic"
eu aș prefera sociologi care nu au auzit de Comte dar care pricep sociologie, decît doctori în Comte care nu au habar ce e aia sociologie cu adevărat, dar se consideră mari sociologi ;)
Poate că așa o fi și în celelalte științe??
:) Cam ai dreptate :)
Trimiteți un comentariu