Mergeam în dimineața asta cu Marta la școalǎ. Ger fiind, am ales sǎ mergem cu mașina. Radio-ul fusese uitat de cu searǎ pe Realitatea TV. Știri sportive. Buuun. Schimbǎm! Butonul 4: Radio România Muzical. O tanti era chinuitǎ de voce. Dau sǎ schimb. Schimbǎ însǎ ei piesa înaintea mea. Ragtime.
Aha. Buuun. Îi explic Martei ce și cum – nu mǎ pot abține sǎ fac pe deșteptul și pe profesorul. În fațǎ, mașinile înaintau încet spre intersecția de la Dristor. Se terminǎ Scott Joplin, prezentatorul mai povestește și el un pic despre ragtime și spune cum înspre anii 70 acest stil muzical a fost redescoperit de un public nou cu ajutorul filmului.
Și începe o melodie.
Și dintr-o datǎ madelena îmi explodeazǎ în ureche, o halcǎ de trecut cade din tavanul mașinii drept peste mine și deodatǎ-n jurul meu natura se fǎcu un dor de-a dura.
În jurul meu s-a fǎcut copilǎrie.
Melodia era din Once Upon A Time In America. Nu, nu trǎirismul lui Gheorghe Zamfir, celǎlalt trǎirism, al lui Morricone. Deborah’s Theme.
Și dupǎ fiorul de nostalgie și dupǎ inevitabila revenire în realitate – totuși, aveam o intersecție aglomeratǎ de trecut și un copil de lǎsat în fața porții școlii – se face ora 8 și melodia se curmǎ la mijloc. Urmeazǎ știrile de la fix.
Dar ce trebuia sǎ se întîmple se întîmplase deja. Memoria o luase pe cale, pe cǎrare, imaginile fîcîiserǎ deja prin minte ca la un aparat de-ǎla de pe vremuri la care se puneau diapozitive – strǎmoșul preistoric al Powerpointului și al proiectorului video de la ședințele de marketing din zilele noastre. Imagini din film, evident – da, și aia pe care ne-o aducem aminte cu nostalgie, scena cu gîfîiala, introducerea noastrǎ în viața plinǎ de gîf de care au parte adulții.
Dar nu despre gîfîialǎ este vorba azi, aici, acum. Avem timp altǎ datǎ sǎ despicǎm gîfîitul în patru. Ci despre pecetea emoționalǎ disproporționatǎ pe care unele filme le au asupra noastrǎ. Filmele alea cu care noi ne-am început copilǎria, viața, fantasma, întruparea în imagini și sunete și dorințe și frici.
Fiecare din noi are asemenea filme. Ale mele, mi-am dat seama întorcîndu-mǎ acasǎ sǎ o iau și pe Andra sǎ o duc la grǎdinițǎ, sînt cîteva, dintre care trei îmi vin acum în minte – și datoritǎ întîmplǎrii sonore din aceastǎ dimineațǎ.
În primul și în primul rînd este Șapte mirese pentru șapte frați. În al doilea rînd este The Day After. Poate și acest Once Upon A Time In America. Probabil Rio Bravo. Probabil Hombre. Cu siguranțǎ Grease și Xanadu.
Scriu rîndurile astea pentru cǎ percep o anume ironie în felul în care probabilitatea și soarta mi le-a așezat în cale.
Retrospectiv privindu-le, îmi dau seama cǎ nu sînt totuși cine știe ce capodopere cinematografice. Cu excepția lui Hombre, care e în continuare unul din filmele pe care le apreciez și azi cel mai mult, îmi dau seama cǎ sînt acolo între, nici prea prea, nici foarte foarte. Niște producții decente spre mediocre ale rîșniței de vise și coșmaruri care este Holywoodul.
Acum, babǎ fiind și cu oareșce culturǎ cinematograficǎ la activ, îmi dau seama cǎ sînt multe alte filme care le bat la fund pe toate acestea. V-am și povestit de altfel despre ele altǎdatǎ: Ale voastre?.
Pur și simplu s-a întîmplat ca în perioada copilǎriei noastre, astea erau moda la circuitele de casete video care rulau atunci. Pasǎrea Spin, filmele cu Bruce Lee, ǎla cu Charles Bronson arhitect care devine justițiar rǎzbunǎtor.
Erau pe de o parte “filmele bune”, “filmele de casǎ”, cele cu mesaj, purtǎtoare de valori solide, mic burgheze, care creau și recreau lumea idealǎ din mintea noastrǎ, justificînd ordinea socialǎ și moralitatea – na, cǎ am început sǎ vorbesc ca un sociolog.
Pe de altǎ parte, erau filmele de acțiune – care și ele la rîndul lor legitimau o anumitǎ așezare a lumii, de la Karate Kid la Platoon și la Rambo și la Deer Hunter.
Și mai erau filmele șoc, The Day After și Mondo Cane și probabil soft pornacheurile la care probabil se uitau ai noștri, cǎ prea uneori ne dǎdeau afarǎ din camerǎ și ne trimiteau insistent sǎ ne jucǎm pe afarǎ.
Toatǎ aceastǎ structurare acum nu mai stǎ în picioare. Fiind asaltați de nenumǎrate prilejuri de a vedea filme, la televizor, la cinematograf, de pe Internet, nu me mai dǎm seama de semnificația uitatului la un film pe vremea comuniștilor.
Acest act și-a pierdut mult din subversivitatea și din cvasi-sacralitatea pe care o avea în anii 70-80. Era un ritual. Era un statement. De curaj. De distincție socialǎ. De valori asumate. O declarație esteticǎ. Era un adevǎrat fapt social, uitatul la video pe vremea aia.
Iar pentru noi, pentru copiii acelor ani, era un fabulos rezervor de acumulare de energii nostalgice. Ne dǎm seama de asta de-abia acum, cînd mai dǎm cum am dat eu azi peste cîte o madelenǎ de-asta imperfectǎ, peste cîte o frînturǎ de film mediocru, dar fabulos, stereotip dar ziditoriu, lǎlîu dar genial.
Pentru cǎ l-am vǎzut atunci, cu creierul moale, cu creierul gata de a fi imprimat. De Charles Bronson. De Enio Morricone. De Paul Newman. De Bruce Lee. De Irina Nistor. De cine se nimerea sǎ se uite la noi din spatele ecranului de vrajǎ, de groazǎ, de vis.
Sǎ curgǎ muzica, don Federico! Sǎ curgǎ muzica! Ne e dor de copilǎrie...
luni, 30 ianuarie 2012
Once upon a time in my mind
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
Eu am butonul cu Blade Runner.:-) Si melodia asta din "Once...".
Nevasta mea zice ca ma apropii de criza de la 40 si sa nu ma mai inchistez in amintiri :-))
Ce shtie ea de vremurile alea, daca nu le traiam asha cum am facut-o nu stiu cum as mai fi ajuns aici..
Te apropii... Te apropii... Criza, moncher, criza :)
:-), nostalgic bre, imbatranesti si tu, Zorba, Salariul groazei, Lantul amintirilor, nu rade ca te pocnesc.
Si Rachmaninov in Undeva, candva :-)).
Ei, la butonul cel mai special eu am John Barry @ "Out of Africa", Mausice Jarre @ "Dr. Jivago" @ Henry Mancini, "Charade".
Star Wars,The Graduate,Amadeus,2001: A Space Odyssey,Stand by Me,Le clan des Siciliens
Mrs Robinson, are you trying to seduce me? or Just you wait, mr. Higgins
Padurea de mesteceni a lui Wajda.Chaplin, purtujur.
http://www.youtube.com/watch?v=qE2oLDL-1aI
Inca nu m-am hotarat care dintre cele doua teme e cea mai faina din toate timpurile:tema Lara din Dr. Jivago sau tema Tara?
It´s gone, Glaurunga.Gone with the wind.
La ce filme faine va uitati voi cind erati mici, stralucitorilor! Voi in ce tara ati crescut, elitistilor?
:)
"Xanadu"
ELO Rules!
"Chariots of Fire"
http://www.youtube.com/watch?v=2j8T7UnWlbo
Play it, Sam, play "As Time Goes By"!
Et La Marseillaise.
:)
Hmmmm.... eu am trecut de 40 :-)
http://www.youtube.com/watch?v=f7Unnx5eLbk
http://www.youtube.com/watch?v=NPlcE3GcoFc
http://www.youtube.com/watch?v=bU2zoQ8gV-s&feature=related
... si desigur asta
http://www.youtube.com/watch?v=QWaMJ331oYM&feature=related
Primele mele filme vazute la cinematograf au fost Vandana si Cidul :)
Dar imi aduc aminte cu placere de Bang,bang, city-city, bang-bang :), Veronica sau Tinerete fara batranete.
Morricone si Caracatita imi umplu sufletul :)
Trimiteți un comentariu