SIMULARE: CINE ŞI CÂT CÂŞTIGĂ ÎN 2012
DIN INTRODUCEREA VOTULUI PRIN CORESPONDENŢĂ
Unora le strălucesc ochii de bucurie şi speranţă, alţii se încruntă. Chiar dacă mai e un an şi jumătate până la alegerile parlamentare din 2012, iar în sondaje, Opoziţia e pe val, lucrurile sunt de parte de a fi tranşate.
În contextul în care PDL a anunţat că introducerea votului prin corespondenţă este prioritate legislativă, o întrebare simplă macină minţile actorilor politici: cum va influenţa votul această eventuală decizie, în cazul în care acesta va trece prin Parlament?
De aici, încep scenariile.
Mirel Palada
Sociolog, Director executiv CCSB
Articol scris pentru revista Cult
DE CE? MOTIVAȚIE
Subiectul pe care vi-l propun analizei este unul cît se poate de important pentru economia alegerilor care stau sǎ vinǎ, chiar dacǎ mai este un an și jumǎtate pînǎ la ele: alegerile parlamentare din 2012.
Întrebarea este simplǎ și în mințile tuturor actorilor politici: cum va influența introducerea votului prin corespondențǎ, în cazul în care acesta va trece prin Parlament?
Este evident cǎ avem de-a face cu o încercare a taberei puterii pedeliste de a-și atenua eroziunea electoralǎ, încercînd sǎ acceseze un rezervor de vot care nu a fost încǎ suficient exploatat: votul din strǎinǎtate.
Pînǎ acum, românii din strǎinǎtate au votat în numǎr prea mic, atît în comparație cu voturile din țarǎ, cît și în comparație cu numǎrul total al celor cu drept de vot aflați peste hotare.
La un volum total de români emigrați estimat de manierǎ convergentǎ de mai multe surse (Ministerul de Interne, institutele de cercetare, mediul academic) a se situa undeva în jur de 2,5 milioane de cetǎțeni cu drept de vot aflați în strǎinǎtate, în mod constant la urne pînǎ acum au venit doar niște zeci de mii, undeva în jur de 50 – 100 de mii de voturi de obicei, 150 de mii în mod excepțional la alegerile prezidențiale din 2009.
Niciodatǎ nu s-a depǎșit pragul de 200 de mii, iar dacǎ este sǎ raportǎm prezența cea mai ridicatǎ la vot în strǎinǎtate: 150 de mii, la volumul total estimat: 2,5 milioane, rezultǎ un procent maxim de participare la vot cît se poate de mediocru: doar 6%.
E clar cǎ avem de-a face cu un rezervor, cu o pungǎ de voturi insuficient foratǎ, ca sǎ folosim analogii din zona extracției petroliere.
Și atunci întrebarea vine de manierǎ naturalǎ: cum forǎm acest rezervor? Și cine beneficiazǎ de pe urma acestui foraj suplimentar? Rǎspunsul, dupǎ cum spuneam, este pe buzele tuturor de ceva timp: ne luǎm dupǎ alte țǎri și introducem votul prin corespondențǎ.
Voi trece peste tehnicalitǎțile destul de complicate ale înscrierii în rîndul celor care pot vota prin corespondențǎ, deși și ele au un cuvînt de spus în analiza care urmeazǎ. Mǎ voi focaliza pe rǎspunsul la cea de-a doua întrebare: cine profitǎ de pe urma acestui foraj?
De fapt, știm deja rǎspunsul: PDL va profita.
De ce? Simplu: din douǎ motive. Pe de o parte, pentru cǎ istoria de vot ne aratǎ cǎ votanții din strǎinǎtate voteazǎ în general anti-PSD. Iar în momentul de fațǎ PDL este partidul cel mai evident poziționat în opoziție cu PSD.
Pe de altǎ parte, pentru cǎ PDL, aflîndu-se la putere, controleazǎ instituțiile statului care au de-a face cu relația cu românii din strǎinǎtate: Ministerul de Externe și punctele sale de lucru, ambasade și consulate. Iar unii rǎutǎcioși ar completa punînd și SIE pe aceastǎ listǎ...
Deci rǎspunsul la întrebare e destul de simplu: PDL. Însǎ rǎspunsul la continuarea întrebǎrii: cît de mult va beneficia PDL de pe urma introducerii acestui tip de vot? putem cuantifica acest efect? nu mai este atît de ușor de dat precum precedentul.
Rǎspunsul la aceastǎ întrebare face obiectul acestui articol. Cît de mult va beneficia PDL de pe urma introducerii votului prin corespondențǎ?
NECESITATEA CALCULULUI ÎN VOLUME ABSOLUTE (VOTURI)
Dat fiind cǎ vorbim de cuantificare, trebuie sǎ transformǎm totul în numere. Mai mult decît atît, trebuie sǎ folosim un limbaj comun, același tip de mǎsurǎtoare. Deși pe parcursul discuției unele cuantificǎri vor începe prin a fi în formǎ procentualǎ, în timp ce altele vor fi avansate în format absolut (numǎr de voturi), este imperios necesar sǎ convertim totul în aceeași unitate de mǎsurǎ pentru a putea face calcule și a evita greșeala de a aduna mere cu șuruburi.
Numitorul comun, unitatea de mǎsurǎ în care putem face calcule este numǎrul de voturi. Calculele trebuie fǎcute în numǎr de voturi.
În consecințǎ, pendularea va fi de genul urmǎtor: începem cu identificǎri și estimǎri procentuale, transformǎm totul în numǎr de voturi, facem calculele adiționale pentru a estima efectul votului prin corespondențǎ, apoi convertim totul în procente, unitatea cea mai des vehiculatǎ în parlance-ul politicienilor cînd vine vorba de estimarea eficienței unui act politic.
IDENTIFICAREA FACTORILOR DE INFLUENȚǍ
Pentru a controla incertitudinea, trebuie sǎ estimǎm cît mai exact toți factorii care pot influența votul prin corespondențǎ.
Subuniversurile succesive în orice populație, atunci cînd este vorba de vot, sînt urmǎtoarele:
• totalul populației: cîți români au dreptul oficial de vot?
• dintre aceștia, subuniversul celor care voteazǎ: cîți dintre aceștia vor vota în 2012?
• dintre aceștia, subuniversurile votanților pentru fiecare partid în parte: cîți vor vota cu fiecare partid în parte?
Acestea sînt elementele votului cǎrora trebuie sǎ le cercetǎm variabilitatea.
Însǎ, dupǎ cum din pǎcate știm – altminteri nu ne-am mai fi apucat sǎ scriem articolul de fațǎ – și votul ǎsta este și el de douǎ feluri: cel legitim și cel nelegitim. La votul legitim nu trebuie sǎ uitǎm sǎ adǎugǎm componenta frauduolasǎ, votul pe lîngǎ vot, votul fictiv, frauda. Cît va fura fiecare partid în parte?
Deci din punct de vedere al votului, avem patru factori de luat în considerare: populația cu drept de vot, participarea la vot, votul legitim și frauda electoralǎ.
În plus, avem douǎ zone geografice distincte: în țarǎ și în strǎinǎtate. Cea de-a doua zonǎ geograficǎ, cea din strǎinǎtate, se împarte și ea la rîndul ei în douǎ maniere de vot: votul clasic, ca pînǎ acum, la urne, și votul prin corespondențǎ, elementul nou introdus în jocul politic cǎruia încercǎm sǎ-i identificǎm efectul.
Geografic vorbind, avem deci trei dimensiuni: votul în țarǎ, votul în strǎinǎtate la urne, votul în strǎinǎtate prin corespondențǎ.
Rezultǎ, în consecințǎ, o combinație de 4 x 3 = 12 factori ce trebuie avuți în considerare. Vezi structura lor în Tabelul 1.
Tabel 1. Factorii de influențǎ semnificativi în discuția noastrǎ
Hmmm. Destul de mulți factori. O sǎ avem ceva de furcǎ în a-i cuprinde pe toți. Mai trebuie sǎ mai începem sǎ simplificǎm din ei...
SURSE DE ESTIMARE A FACTORILOR
Pentru a vedea ce putem simplifica și ce rǎmîne – deocamdatǎ – în suspensie, trebuie sa facem pasul urmǎtor. Sǎ rǎspundem la întrebarea: care sînt sursele de estimare ale acestor factori? De unde putem sǎ-i cuantificǎm, sǎ punem numere pe ei? Rǎspunsurile, pe scurt, în tabelul urmǎtor.
Tabel 2. Estimarea factorilor de influențǎ ai efectului votului prin corespondențǎ
Dupǎ cum puteți observa, în unele cazuri putem sǎ estimǎm suficient de exact cifrele încît sǎ luǎm o singurǎ variantǎ în calcul (de exemplu în cazul populației oficiale a României ori a migrației în strǎinatate).
În alte cazuri, însǎ, e nevoie sǎ introducem mai multe variante, mai multe scenarii. Vǎ propun sǎ lucrǎm pentru fiecare dintre factorii pe care nu îi cunoaștem aprioric cu trei niveluri: minim, mediu, maxim, analog cu scenariile de estimare demograficǎ.
NECESITATEA CONTROLULUI NUMǍRULUI DE SCENARII. SIMPLIFICǍRI
Dacǎ ar trebui sǎ presupunem trei scenarii pentru fiecare dintre factori, am ajunge la o analizǎ crîncen de complicatǎ. Dacǎ este sǎ asociem fiecǎruia dintre cei 12 factori distincți – de fapt 11 factori distincți, cǎci populația în strǎinǎtate e aceeași, indiferent de tipul de vot – cîte trei paliere diferite: minim, mediu, maxim, rezultǎ în total 3 la puterea a 11a scenarii. Adicǎ 177,147 de scenarii, dacǎ e sǎ folosim cifre exacte.
Aproape 200 de mii! Se sparie gîndul! Trebuie sǎ simplificǎm. Trebuie sǎ facem tot posibilul sǎ identificǎm valori cît mai exacte cu putințǎ pentru cît mai mulți dintre factori, în așa fel încît la sfîrșit sǎ avem cît mai puține variante de luat în calcul, cît mai puține cazuri de trei paliere: minim / mediu / maxim pe care sǎ le bǎgǎm în mașinǎria infernalǎ a ridicatului la puterea lui 3.
Din fericire, este destul de ușor sǎ simplificǎm numǎrul de scenarii. Iatǎ cum.
Populația și participarea în România
Dacǎ ne uitǎm cu atenție, ne dǎm seama cǎ în cazul populației putem folosi estimǎri medii suficient de credibile încît sǎ renunțǎm la ipotezele de tip minim / mediu / maxim în aceastǎ privințǎ.
În cazul populației din țarǎ, folosim cifra oficialǎ propusǎ de BEC: 18,2 milioane de votanți, deși ea cuprinde și pe cei plecați în strǎinǎtate și deși ar fi nevoie de o discuție separatǎ privind discepanța dintre cifrele BEC (18,2 milioane) și cele INSSE (17,7 milioane) privind același orizont temporal populațional.
Însǎ o lǎsǎm deocamdatǎ așa, spre simplificare. Folosim cifra de 18,2 milioane de oameni cǎreia îi vom aplica un procent destul de bine documentat de participare la vot: 40%, care rezultǎ atît din mǎsurǎtorile prin sondaj din ultimul timp, cît și din experiența de vot de la alegerile parlamentare din 2008.
În combinație, cele douǎ numere ne dau un volum de 7,3 milioane de români pe care îi estimǎm cǎ vor veni la vot în țarǎ.
Dacǎ aplicǎm un factor de corecție de 95% voturi corecte, la fel de bine documentat și de stabil, ținînd cont de experiența de la voturile parlamentare anterioare, rezultǎ cifra de români pe care îi așteptǎm sǎ voteze corect în toamna lui 2012: 6,9 milioane.
Buun. Am rezolvat numǎrul de votanți din România: 6,9 milioane.
Populația în strǎinǎtate
Dupǎ cum spuneam și mai sus, existǎ de ceva timp o serie destul de bine documentatǎ de estimǎri convergente, venind dinspre mai multe surse: Ministerul de Interne, institutele statistice oficiale ale țǎrilor cu emigrație puternicǎ româneascǎ (Italia, Spania), institutele de sondare a opiniei publice, mediul academic din zona științelor sociale, care estimeazǎ cǎ în strǎinǎtate sînt aprox. 2,5 milioane de români cu drept de vot.
Gata. Am mai scǎpat de o putere a lui 3 din calcul.
Participarea legitimǎ la vot în strǎinǎtate, la urne
Datoritǎ experienței de pînǎ acum a ponderii mici a votului în strǎinǎtate la urne, putem concluziona cǎ îl putem estima și pe acesta la o valoare medie, fǎrǎ a greși prea mult.
E vorba doar de cîteva zeci de mii de voturi care ar exista între palierele minim, mediu și maxim, lucru care într-o discuție privind milioane de voturi nu adaugǎ prea mare eroare, doar dacǎ nu cumva vorbim de un rezultat la fel de strîns precum cel de la prezidențialele din 2009 – însǎ este puțin probabil, ținînd cont de evoluția procentelor partidelor politice de pînǎ acum.
În consecințǎ, ne uitǎm la ultimele alegeri recente, parlamentare 2008 și prezidențiale 2009. La parlamentarele din 2008 au votat în strǎinǎtate aprox. 25 mii de români. La prezidențialele din 2009, în turul 1 au votat aprox. 80 de mii, în turul 2 aprox. 150 de mii.
E mai probabil ca participarea la vot în toamna lui 2012 sǎ fie de aceeași intensitate cu cea a alegerilor analoage, parlamentarele din 2009, mai ales cǎ acum o parte din ei vor putea sǎ voteze și prin corespondențǎ, sǎ nu se mai deplaseze.
Deci sǎ spunem max. 30 mii de voturi – oricum o cantitate neglijabilǎ, pe lîngǎ milioanele din țarǎ.
Participarea legitimǎ la vot în strǎinǎtate, prin corespondențǎ
Tot pentru simplificare, vǎ propun sǎ încercǎm sǎ identificǎm o valoare medie și pentru tipul de vot prin corespondențǎ legitim, cei care chiar vor vota “din inimǎ”, în mod corect, prin corespodențǎ.
De data asta voi gîndi în procente. Plec de la procentul absolut ridicol de votanți la urne în strǎinatate, la cele mai recente alegeri parlamentare din 2008: 24 de mii din 2,5 milioane înseamnǎ nici mai mult, nici mai puțin decît doar 1%. Asta ne aratǎ interesul foarte scǎzut pentru politicǎ al românilor din strǎinǎtate, combibat cu dificultǎțile logistice (de deplasare, de bani, de acte de rezidențǎ etc.).
Ținînd cont de dificultǎțile birocratice impuse de legea electoralǎ a votului prin corespondențǎ, combinat cu apetitul scǎzut pentru vot, nu cred cǎ vor fi totuși mulți cei de bunǎ credințǎ, cu adevǎrat interesați sǎ depunǎ efortul pentru a strînge toate hîrtiile doveditoare și pentru a trece prin tot hǎțișul procedural implicat în înregistrarea ca votant prin corespondențǎ.
Dacǎ la urne au venit 1% la parlamentare, 3% în turul 1 la prezidențiale și 6% în turul 2 la prezidențiale (deși putem considera cǎ o parte din aceștia de la turul 2 au fost de fapt voturi frauduloase), atunci este destul de puțin probabil ca la votul prin corespondențǎ sǎ fie mult mai mulți, hoarde entuziaste care dintr-o datǎ sǎ accepte toate furcile caudine birocratice pentru a obține mult visata țidulǎ administrativǎ care sǎ le dea dreptul sǎ voteze în plic.
Ca sǎ nu mai vorbim cǎ o bunǎ parte din românii din strǎinǎtate vor fi excluși din acest proces datoritǎ faptului cǎ nu vor putea sǎ își certifice domiciliul, una din etapele obligatorii pentru înscrierea la votul prin corespondențǎ.
În concluzie, pentru a gîndi tot procentual, nu cred cǎ vor catadisci mai mult de 10% din românii din strǎinǎtate sǎ se înscrie la votul prin corespondențǎ. Palierele în acest caz ar fi: minimal 6%, mediu 8%, maxim 10%.
Pǎstrǎm palierul mediu, spre simplificare, și calculǎm: 8% din 2,5 milioane de români cu drept de vot în strǎinǎtate înseamnǎ 200 de mii de votanți în plic pe bune, cu inima, de bunǎ credințǎ, nu carne de tun pentru frauda electoralǎ.
Buuun. Am mai bifat un factor simplificat. Mergem mai departe.
Votul legitim în strǎinǎtate
Ținînd cont de nivelurile reduse de vot legitim în strǎinǎtate (30 de mii la urne, respectiv 200 de mii prin corespondențǎ), unii ar putea spune cǎ nici nu are rost sǎ ne mai chinuim sǎ îi bǎgǎm în ecuație, în calculul final. Hai sǎ nu fim totuși atît de rǎutǎcioși și sǎ recurgem la un singur expedient: sǎ identificǎm cea mai plauzibilǎ structurǎ a lor de vot și sǎ rǎmînem doar cu ea, tot spre simplificarea numǎrului de factori variabili pe care trebuie sǎ-i luǎm în considerare.
Mai mult. O judecatǎ psihologicǎ elementarǎ ne spune cǎ cele douǎ subpopulații din strǎinǎtate, votanții la urne și cei prin corespondențǎ, nu au nici un motiv sǎ voteze diferit. Ei prezintǎ cam aceeași structurǎ de vot.
Dacǎ ne uitǎm la istoria lor de vot de pînǎ acum, vedem cǎ votul în strǎinǎtate este unul predominant anti-PSD (15% la parlamentare în 2008, 12% la prezidențiale în turul 1 în 2009). Ținînd cont atît de istoria de vot, dar și de evoluțiile din sondajele recente, estimǎm cǎ PDL va lua 50% din voturi, aproximativ cît a luat și la parlamentarele din 2008, iar USL vor lua 45%, ceva mai mult decît au luat combinat în 2008 (36%), respectiv în 2009 (30%).
Am mai eliminat astfel un palier de incertitudine.
Frauda electoralǎ în România
Un alt domeniu unde consider cǎ putem simplifica discuția, ținînd cont de istoria recentǎ, este cel al fraudei electorale în România.
Dacǎ facem comparație între rezultatele oficiale ale alegerilor și estimǎrile realizate prin intermediul cercetǎrilor de tip Exit Poll, observǎm diferențe destul de mici, de max. 2-3 puncte procentuale (2 puncte în cazul lui Crin Antonescu în turul 1 la alegerile prezidențiale, 2 puncte în cazul PNL la parlamentarele 2008, 3 puncte în cazul PSD+PC la parlamentarele din 2008).
Aceasta ne indicǎ nivelul maxim de fraudǎ electoralǎ de care sînt în stare partidele politice în România. De cele mai multe ori, acestea trebuie sǎ alerge cu toatǎ viteza pentru a sta pe loc, i.e. pentru a contracara efectele fraudei electorale ale celorlalte partide.
Per ansamblu, estimarea noastrǎ este cǎ aceste efecte se neutralizeazǎ, cel puțin în cazul partidelor mari. Experiența confruntǎrii din alegerile prezidențiale din 2009, sintetizatǎ de manierǎ publicǎ în declarațiile liderilor PDL și PSD (Blaga, Videanu, Hrebenciuc, Ponta), ne aratǎ cǎ este foarte probabil ca cele douǎ blocuri politice mari, USL pe de o parte, PDL și sateliții sǎi de partea cealaltǎ, sǎ prezinte priceperi relativ asemǎnǎtoare de fraudǎ internǎ.
În concluzie, pînǎ la noi indicii, estimez cǎ frauda internǎ per ansamblu se va neutraliza și nu o voi lua în considerare în calculele ce urmeazǎ, spre simplificare. Zero. Mergem mai departe.
Frauda electoralǎ în strǎinǎtate, la urne
Dacǎ se va introduce votul prin corespondențǎ, estimǎm cǎ efortul de fraudǎ electoralǎ se va deplasa dinspre zona de urne spre zona prin corespondențǎ. În plus, oricum participarea la vot la urne în strǎinǎtate estimǎm cǎ va fi una rezidualǎ, un motiv în plus sǎ ignorǎm aceastǎ componentǎ.
* * *
Gata. Dupǎ toate aceste eforturi de simplificare, ce a mai rǎmas încǎ în suspensie puteți vedea în tabelul de mai jos.
Tabelul 3. Nevoia de simplificare a estimǎrii. De la sute de mii la 27 de scenarii
SCENARIILE REZULTATE
Dupǎ cum puteți vedea și în Tabelul 3, rǎmîn doar trei domenii unde nu avem cum sǎ fim suficient de exacți, pentru cǎ nu prea știm ce se va întîmpla pînǎ în 2012. E vorba despre:
• structura votului în România
• participarea la vot prin corespondențǎ, la nivelul votului fraudulos,
• structura fraudei în strǎinǎtate, prin intermediul votului prin corespondențǎ
Rezultǎ un numǎr de 3 x 3 x 3 = 27 de scenarii, pe care urmeazǎ sǎ le estimǎ separat, conform celor trei paliere propuse mai sus: minim / mediu / maxim. Deja sîntem la un cu totul alt nivel de complexitate, ce poate fi gestionat relativ ușor. Una este sǎ ai sute de mii sau chiar și mii de variante, alta este sǎ ai 27.
ESTIMAREA SCENARIILOR
Urmǎtorul pas este sǎ estimǎm de manierǎ cît mai plauzibilǎ, veridicǎ, validǎ cele trei scenarii rǎmase: Votul în în România, Nivelul fraudei prin corespondențǎ, Structura votului fraudulos prin corespondențǎ.
Structura votului în România
În cazul primului factor rǎmas în suspensie, votul în România, lucrurile sînt destul de complicate. Avem deja experiența unei variații destul de mari a votului politic în ultimii ani. Vezi Fig. 1.:
Fig. 1. Variația votului politic în România în ultimii 2 ani.
Sondaje CCSB. Subunivers: populația estimatǎ a merge la vot. Medie mobilǎ 2
Pînǎ în toamna lui 2012 mai e un an și jumǎtate. Se mai pot întîmpla multe. Mai ales cǎ între timp a apǎrut și aceastǎ nouǎ alianțǎ politicǎ, USL (PSD + PNL + PC). Și totuși, trebuie sǎ încercǎm sǎ minimizǎm necunoscutul.
În consecințǎ, pe baza evoluției sondajelor, a discuțiilor și analizelor politice publice, cît și pe baza flerului propriu, propun trei scenarii de vot în România toamnei lui 2012:
Mai sînt și alte variații, în cazul PP și PRM. Vezi mai jos, Tabelul 4 pentru detalii.
Intensitatea fraudei în strǎinǎtate în cazul votului prin corespondențǎ
Cea de-a doua întrebare destul de greu de rǎspuns este: cît vor fi în stare sǎ fure, dacǎ se introduce votul prin corespondențǎ?
Inițial, într-o formǎ anterioarǎ a articolului, avansasem niveluri sensibil mai ridicate de fraudǎ. Însǎ în urma discuțiilor cu diverse persoane care cunosc domeniul (politicǎ, sisteme de vot, românii din strǎinǎtate) mi-am dat seama cǎ aceste trei paliere de fraudǎ electoralǎ (20% / 40% / 60%) e destul de puțin probabil sǎ fie atinse. Asta datoritǎ mai ales dificultǎților birocratice generate de structura legii votului prin corespondențǎ de care pomeneam deja mai sus în mai multe locuri.
Dar mai este și un alt motiv pentru care mi-am revizuit în jos estimarea de fraudǎ electoralǎ. În 2009, la alegerile prezidențiale, în acea perioadǎ fierbinte dintre turul 1 și turul 2, circula pe piața consultanților politici o remarcǎ fǎcutǎ de apropiații echipei bǎsesciene: “dacǎ diferența este de maxim 2 puncte procentuale, putem sǎ întoarcem jocul. Pînǎ în douǎ procente nu ne facem probleme, cîștigǎm alegerile”.
Ce vroiau sǎ spunǎ? Cǎ și chiar dacǎ Mircea Geoanǎ ar fi ieșit învingǎtor în țarǎ cu pînǎ în 2 puncte procentuale (adicǎ o diferențǎ de plus / minus 200 de mii de voturi, deci un ecart total de 400 mii de voturi, la prezența de atunci de 10 milioane de votanți în turul 2), mașinǎria electoralǎ pedelistǎ ar fi avut suficiente resurse în strǎinǎtate încît sǎ întoarcǎ rezultatul alegerilor.
Dupǎ cum s-a dovedit de altfel, distanța a fost de +/- 0.3% în țarǎ (adicǎ un ecart de aprox. 60 de mii de voturi), care a fost ușor rǎsturnatǎ de mașinǎria externǎ cu o contrapondere de 140 de mii de voturi, adicǎ de +/- 0.7%.
În concluzie, dacǎ de la 400 de mii încolo reprezentanții mașinǎriei bǎsesciano-pedeliste se temeau cǎ va începe sǎ dea rateuri, asta înseamnǎ cǎ chiar și cu o metodǎ îmbunǎtǎțitǎ, cea a votului prin corespondențǎ, de la un anumit nivel în sus nu se prea mai poate face mare lucru, din motive de atingere a limitǎrilor logistice.
Iatǎ de ce am considerat cǎ este nevoie sǎ cobor estimǎrile inițiale și sǎ vǎ propun urmǎtoarele trei paliere revizuite ale intensitǎții totale de fraudǎ prin corespondențǎ:
Structura politicǎ a fraudei în strǎinǎtate în cazul votului prin corespondențǎ
Bine, bine, se va frauda la votul prin corespondențǎ. Bine, bine, e foarte probabil ca principalul beneficiar al fraudei sǎ fie PDL. Dar chiar ceilalți vor sta cu mîinile în sîn și nu vor face nimic? Puțin probabil.
În consecințǎ, vǎ propun urmǎtoarele trei paliere de structurǎ de pricepere de fraudǎ:
Una din ipotezele implicite în cazul acestor structuri de fraudǎ este cǎ partidele mici nu vor reuși sǎ profite de frauda electoralǎ. Vezi Tabelul 4 pentru detalii
* * *
Gata. Acum, o datǎ ce am bǎtut în cuie toate variabilele, putem sǎ trecem la calculul propriu-zis. De-abia acum începe aritmetica...
PAȘII DE CALCUL.
TRECEREA DE LA PROCENTE LA MILIOANE DE VOTANȚI
Important este sǎ convertim toate scenariile și toate calculele în milioane de votanți, pentru a putea aduna mere cu mere și a estima structura totalǎ a votului, în numǎr absolut, urmînd ca pe baza acestor cifre absolute noi sǎ calculǎm noile procente.
Deci pașii de calcul sînt:
1. Estimare procentualǎ de participare la vot + Estimǎri procentuale structurǎ de vot în România; Conversie în mii de voturi în România pentru fiecare partid în parte. 3 SCENARII
2. Același lucru pentru votul în strǎinǎtate la urne. 1 SCENARIU
3. Același lucru pentru votul în strǎinǎtate prin corespodențǎ legitim, “natural”. 1 SCENARIU
4. Același lucru pentru votul în strǎinǎtate prin corespondențǎ fraudulos. 9 SCENARII (3 niveluri de fraudǎ x 3 scenarii de structurǎ de vot)
5. Suma tuturor voturilor, în milioane de voturi
6. Transformarea milioanelor de voturi în procente
7. Comparație diferențe între votul inițial (înainte de introducera votului prin corespondențǎ) vs votul final (dupǎ votul prin corespondențǎ)
8. Concluzii. Cît cîștigǎ PDL?
Pentru calculele în detaliu, vezi Tabelul 4:
Tabelul 4: Calculul estimǎrii diferitelor tipuri de vot.
Conversie de la procente în milioane de votanți
REZULTATE. 27 DE SCENARII
Dupǎ ce facem toate calculele și toate adunǎrile, conform celor 27 de scenarii, rezultǎ, urmǎtoarele variante de voturi suplimentare obținute de fiecare din partide:
Tabelul 5. Rezultatul estimǎrii celor 27 de scenarii. Milioane de votanți
Acum transformǎm din milioane de votanți înapoi în procente, unitatea de mǎsurǎ în care se discutǎ eficiența politicǎ:
Tabelul 6. Rezultatul estimǎrii celor 27 de scenarii. Procente
CONCLUZII
Din toate aceste calcule alambicate, ne intereseazǎ îndeosebi coloanele de diferențǎ, cele scoase în evidențǎ în figurile anterioare cu roșu.
Pentru o mai mare ușurințǎ a înțelegerii, le sortǎm de data asta dupǎ magnitudinea efectului. Putem sorta fie dupǎ milioane de votanți, fie dupǎ procente. Consider cǎ mai important este efectul procentual. Deci sortǎm dupǎ coloana procentualǎ.
Tabelul 7. Pentru ce am muncit atît.
Diferențele fațǎ de înaintea
introducerii votului prin corespondențǎ
Ce concluzie tragem? cǎ trebuie sǎ facem și un grafic, sǎ vedem mai bine :)
Fig. 2. Diferențele. Cît estimǎm cǎ va cîștiga PDL
de pe urma introducerii votului prin corespondențǎ?
27 de scenarii
De-abia acum putem sǎ tragem o concluzie clarǎ. În urma introducerii votului prin corespondențǎ, estimǎm cǎ PDL va cîștiga în medie aprox. 6 puncte procentuale, adicǎ, în numǎr absolut, undeva în jur de 200 de mii de voturi net, dupǎ ce dǎm la o parte faptul cǎ și USL va face tot posibilul sǎ beneficieze și ea de pe urma acestei legi.
Efectul net – repet: net, dupǎ ce dǎm la o parte contracararea USL – variazǎ între un minim de 2 puncte procentuale / 100 mii de voturi, în cazul în care nici PDL nu va fi în stare sǎ producǎ prea multe voturi frauduloase prin aceastǎ metodǎ, iar USL la rîndul sǎu se va dovedi în stare sǎ contracareze priceperea administrativǎ a PDL, și un maxim de aprox. 10 puncte procentuale / 500 de mii de voturi, în cazul în care PDL va fi în stare sǎ mobilizeze mașinǎria la turație maximǎ, iar USL va lǎsa complet garda jos și va ignora segmentul românilor din strǎinǎtate – cum a fǎcut-o de altminteri la alegerile prezidențiale din 2009, cu rezultatele cunoscute.
Cum însǎ în general extremele sînt rareori concretizate în naturǎ, estimǎrile noastre finale se îndreaptǎ spre zona medie.
Cel mai probabil, PDL va cîștiga în jur de 6 puncte procentuale. Asta brut, înainte de redistribuirea procentelor partidelor care nu intrǎ în Parlament. Datǎ fiind incertitudinea privind ce tip de lege electoralǎ va fi în cele din urmǎ aplicatǎ, nu am mai luat și acest aspect în considerare.
Destul, nu? Nu cocoșǎtor de mult, dar nici nesemnificativ. Chiar și la nivel mediu, PDL va recupera 6 puncte procentuale. Adicǎ o bunǎ parte din ceea ce a pierdut prin eroziune în perioada anilor în care a luat mǎsuri de austeritate.
Dacǎ mai adǎugǎm și PP, partidul satelit inventat de PDL pentru a opri hemoragia electoralǎ, un partid care conform evoluțiilor sale în sondaje de pînǎ acum este destul de probabil sǎ facǎ 5% – 7%, iatǎ cǎ este posibil sǎ avem de-a face cu o recuperare de cel puțin 10 puncte procentuale, cu puțin noroc poate chiar de 15 puncte procentuale.
Adicǎ de o recuperare aproape completǎ spre palierul de aprox. 30% la care se situa PDL în 2009, înainte de alegerile prezidențiale și mai ales înainte de mǎsurile de austeritate.
Într-adevǎr, meritǎ sǎ te zbați sǎ introduci votul prin corespondențǎ, nu-i așa?...
luni, 11 aprilie 2011
Cît se poate frauda prin intermediul votului prin corespondențǎ?
Scris de Turambar at 22:47
Etichete: Alegeri, Migratie, Politics, Responsabilitate sociala, Romania, Serendipitati, Sociologie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
53 comentarii:
Iti spun de ce nu imi place. Chiar deloc.
Intai de toate ai muncit enorm pentru a scrie de "n" ori frauda.
Eu inteleg ca in zona USL&CO. exista un real dispret pentru diaspora, atat de mare incat Antonescu cere sa li se suspende drepturile cetatenesti. Pentru asta l-as calca cu un compresor pe boase.
Hai sa iti explic doua chestii atat de simple si atat de ignorate de prea multi concetateni.
Diaspora nu aplecat acolo de bine! Acel "bine" nu este inventie basesciana cum nu e nici spaga din vami sau spitale.
Asta iti da un rezultat fara mari aproximatii dar majoritar antiIlici. Ca di idiotenia lui Geoana de a se plimba cu Cozmancii la Timisoara. Nu ai nevoie de videni, berceni si restul de fesenisti sa se manifeste. Exista un resentiment adanc intiparit si nu il va sterge nici Victoras cel sprintar si in nici un caz Felix.
Second, a presupune ca institutiile statului, dreptul de vot si votul prin corespondenta este doar o masina de furat ma dezamageste cumplit. Sa aud asta la tine este absolut nelinistitor. Iti recomand cu caldura sa afli cum bunul meu prieten din California si-a exprimat votul pentru Obama cu aproape doua luni inainte. Votul prin corespondenta si cel electronic transforma porcaria intamplata lui Marius Mistretu de la Hirosima in istorie.
Pe final doar atat prietene. Hai sa sfatuim momaile din politica sa isi extraga capatanile din fundul sefilor, sa renunte la "aparate de partid", la saculeti de faina si galeti. Sa invete despre alegeri primare, despre dezbateri si de reala participare civica in organizatii. Sa ii invatam sa faca precampanie, sa le explicam ce e aia comunicare si nu urlet lugubru si mantre retarde.
Sa ajungem naibii la responsabilitate si mai ales incredere reciproca dincolo de optiuni. Pentru ca tu nu esti adversarul meu ci doar esti uneori divergent in opinii. Imi pare rau sa iti spun dar multe galeti de zoaie iti vei lua pentru acest articol. Poate nemeritate.
Mersi pt comentariu, TOTG. Intr-adevar, e f probabil sa-mi iau galeti de laturi in cap pt acest articol.
Frauda in strainatate estimez ca va fi de volum mai mic, per ansamblu, decit frauda in tara. Aici insa, dupa cum am argumentat in articol, est f probabil sa se anuleze - avem doua tabere de puteri si priceperi aprox egale in aceasta privinta.
Inseamna ca singurul element de frauda care ar putea inclina un pic balanta ar ramine cel din strainatate - ca si la prezidentialele din 2009. De-asta m-a interesat subiectul. Daca citesti articolul nepartinitor, vei vedea ca nu ignor si eforturile USL de a frauda in strainatate - doar ca le estimez a nu reusi sa fie pe masura celor de la putere.
Dupa cum iti aduci aminte, discursul anti-frauda a fost la fel de vizibil si in 2004, de partea cealalta a taberei - si atunci am rezonat la el. Daca atunci era valid, acum de ce n-ar fi?
:wink:
Am citit uşor pe grăbite, sunt şi cam obosit. Fac însă trei observaţii punctuale şi succinte (revin mâine dimineaţă cu supliment - cele două minute de ură, vinstoane).
1. Depinde ce votează căpşunarii. Dacă se păstrează sistemul pseudouninominal de acum, PDL câştigă câteva colegii şi restul pa. Ei au avut în 2008 mai mulţi parlamentari ca pesediştii tocmai datorită sistemului care acum va funcţiona în dezavantajul lor.
2. Orientarea către partide de extremă (PP sau PRM) devine mai limitată pe măsură ce electoratul se maturizează. Pun pariu că apropierea de campanie (intrarea într-o logică de comunicare şi a USL) va schimba datele problemei. Exact ca la prezidenţiale. Un Geoană pornit de la 11-14% a ajuns în primul tur la doar 2% mai puţin ca partidul.
3. În altă ordine de idei, sari etapa localelor - acolo va fi trozneala mare. Dacă PDL pierde oraşele mari (şi sunt toate şansele) şi rămâne cu 2-3 consilii judeţene (dacă şi alea), îţi spun eu că nu le mai arde de voturi prin corespondenţă.
După mine, şi ştii foarte bine că le-aş da foc minunaţilor şi votanţilor lor (fereşte-te, gomoristule), pericolul votului prin corespondenţă este highly overrated acum. Mai degrabă m-aş teme de dosare şi pârnăi politice.
@turambar
ca si TOG, sunt de parere ca exagerezi in mod nejustificat "frauda" externa.
amintesti de cateva ori de "fraudele" la nivel extern din 2009. sper ca nu te referi la legenda de la Paris, care e bazata DOAR pe gargara, nu? si dovezi de frauda la vot nu prea am vazut, pe la ultimele alegeri.
din punctul meu de vedere, e mult mai dificil sa influentezi votul afara, decat in tara, cu punga de malai si sticla de ulei. nu ca am fi incoruptibili, dar suntem mult mai scumpi (deci, nerentabil pt partide). :D
in al 2-lea rand, io am mai stat de vorba cu cei de la ambasada. pot sa-ti spun ca au un morcov cat casa, cand vine vorba de vot. si daca iti imaginezi ca pentru o mie sau 2 de dolari, cat au majoritatea salariul, oamenii aia risca puscaria, te inseli foarte tare.
deci, din punctul meu de vedere, chestia cu frauda e falsa.
ce e adevarat, e ca PDL ar castiga cateva procente, dar nu mai mult de 2-3% (chiar si atat mi se pare mult), datorita procesului foarte complicat de vot prin corespondenta (eu nu cred ca as putea vota in felul asta, de exemplu).
in rest,USL ar trebui sa se intrebe DE CE nu voteaza capsunarii cu ei. da cre ca nu le place raspunsul :)
Dracu
Arunc si eu cei doi centi ai mei, adusi de acasa. In primul rand, raspuns pentru Dracu, sa stii ca ulei si malai nu se califica la frauda. Nici in Romania, nici in orice alta tara. Sigur, e o mare aiureala, e unfair, e neplacut, dar nu e frauda. E incentivare, daca vrei. Frauda e atunci cand nu votezi si cineva iti in calcul votul - stiind mai bine decat tine ce ai vrut sa votezi.
Eu am patit-o in 2009, cand trebuia sa fiu plecat din tara in timpul europarlamentarelor, dar m-am intors mai devreme si am apucat sa votez pe 7 iunie. In decembrie 2009 am fost chemat la sectie pentru vot multiplu. Se pare ca cineva votase pentru mine la adresa din buletin. Imagineaza-ti cat de surprins am fost.
Calculul e bine facut si eu tind sa-ti dai dreptate Mirel. Chiar daca n-ai nimerit procentul, sigur ai reusit sa atragi atentia celor cativa care sunt in pozitia de a decide cat de tare se apasa pedala de acceleratie la chestii de genul asta. Prin aparitia acestui articol, i-ai pus putin in garda, fapt pentru care nu pot decat sa te felicit.
Altfel, sunt de acord cu tine ca votul prin corespondenta nu poate schimba totul, dar poate face unele lucruri mai complicate. Cred ca ar trebui sa existe, dar mai cred si ca ar trebui sa fie inteligent facut, astfel incat nu oricine sa poata baga mana in borcanul cu miere.
O chestie pe care nu o inteleg, poate ma ajuti tu sa o pricep, este cea legata de colegiile din strainatate. Din cate retin eu, Diaspora a avut 10-15 colegii in 2008, unul dintre ele fiind castigat cu 34 de voturi, parca cel din Africa, de un maghiar. La 2,5 milioane de romani in Diaspora, cred ca miza cea mai mare a PDL va fi suplimentarea numarului de parlamentari ce reprezinta Diaspora ~ 30 de deputati si vreo 15 senatori. La aia trebuie facut ochii mari cat ceapa, daca lucrurile stau cum imi imaginez eu.
O alta observatie, mai degraba personala. Sa stii ca sunt tot mai multi romani plecat din tara din cauza PDL mai nou. Desi probabil nu inseamna ca va exista o majoritate anti-PDL sau anti-Basescu, ma astept ca rezultatele sa fie mult mai echilibrate de data asta decat au fost in 2008 si 2009. A mon avis, desigur.
Dani
Buna idee ai avut cu Aikido, "sport" frumos, nonviolent, eficace :))
Stiai tu ce stiai!
Pe de alta parte se contureaza, asa , uuusurel, posibilitatea necesitatii nevoii stringente de devenire sau transformare in votant prin corespondenta. Si urasc mutarile. Inca niste ani cu astia si mi se intorc toti stramosii de pe dreapta pe stanga.
@ Cristi Cǎlugǎru: Da, știu cǎ mǎ urǎști. I’ll be watching my back, you assassin :p
Sistemul va funcționa în dezavantajul lor? Hmmm. Dacǎ te referi la inventarea de locuri de parlamentar suplimentare din motive de 50% și peste, da, ai dreptate. În rest, proporțional, coane, proporțional. Totul se ghideazǎ dupǎ procent. Ei pentru procent vor trage.
Partidele mici? Da, ai dreptate, dar cu ce schimbǎ asta demonstrația mea? Ai vǎzut cǎ nu prea le-am luat în seamǎ. Sau vrei sǎ spui cǎ le-am lǎsat prea multe procente în calcul, la umplere pînǎ la 100%?
Etapa orașelor? Hmmm. Nu știu dacǎ vor pierde orașele mari. Care ?Pls details. La președinții de consilii județene e posibil sǎ ai dreptate, însǎ nu de anvergura aceea. Nu uita: primarii de comune... :wink :
Dosare și pîrnǎi politice ? Nu cunosc. Nu-mi iese din sondaj. Nu existǎ. Niște invenții ale rǎutǎcioșilor. Fricoșilor. Vǎ e teamǎ de inevitabilitatea istoricǎ, ai? :rofl:
@ Dracu: Mersi pt intervenție, Dracule. Frauda are mai multe componente: incentive-ul de care spunea Dani mai jos – sǎ zicem cǎ este la marginea conceptului propriu-zis. Însǎ atîta timp cît schimbǎ lucrurile – îi face pe unii care nu ar fi votat sǎ voteze, și nu neapǎrat cu cei cu care ar fi intenționat dacǎ ar fi mers de bunǎvoie – atunci e fraudǎ. O fraudǎ mai moale, dar tot fraudǎ. Ai dreptate, efectul acestui tip (incentiv) în strǎinǎtate este mai redus, la nivelul zecilor de mii – deși atunci cînd lucrurile sînt foarte echilibreazǎ, și alea conteazǎ (sau, mai bine zis, chiar acelea conteazǎ, dupǎ cum Geoanǎ știe prea bine).
Ai dreptate: cei din strǎinǎtate sînt mai greu de cumpǎrat. Nu merge cu uleiul și mǎlaiul. Cu euroii, în schimb, merge. Și merge de manierǎ indirectǎ: le pui la dispoziție oamenilor mijloace de transport. Îi asiști sǎ îi ducǎ acolo, sǎ nu se piardǎ pe drum. Îi duci înapoi. Le dai o atenție dupǎ, în mod organizat. Și pe urmǎ voteazǎ ei. Nu uita: Spania și Italia au cu totul alt tip de expatriați :) români decît cei cu care ești tu învǎțat prin USA sau Canada. În Spania / Italia tipul acesta de organizare dǎ rezultate – lumea ar vrea sǎ voteze, însǎ secțiile sînt cam departe, cheltuiala e cam mare, dar dacǎ vine cineva și pune la dispoziție niște minibuse...
Și aici vine varianta fraudǎrii prin votul prin corespondențǎ. Într-adevǎr, ponderea lor o putem discuta. Dacǎ te uiți pe toate scenariile, volumul fraudei începe de la vreo 100 de mii – nu mare lucru. Deci e loc de variație.
@ Dani: Mersi pt rǎspuns, Dani. Da, ai dreptate: în mod formal, e o diferențǎ între incentive și frauda aia clasicǎ, de furat votul. Dar tot influențeazǎ rezultatul (vezi mai sus). În privința schimbǎrii de atitudine la adresa PSD / PDL a celor din strǎinǎtate, s-ar putea sǎ ai dreptate. Tocmai de aceea am luat în considerare o pondere în jur de 50% a votului PDL.
Sincer? M-ai lăsat cu gura căscată!
doru34
Votul prin corespondenta trebuie introdus si atat. Romanii de unde ar fi trebuie sa aiba posibilitatea de a vota. Nu cred ca asta va spori semnificativ prezenta la vot a diasporei. Dar pentru mine, de exemplu, a fost prea dificil sa ma deplasez si in turul 2 la prezidentiale. Plus ca mi-am inchipuit ca Geoana nu poate pierde. Problema este ca opozitia pur si simplu nu este prezenta. Nu e nevoie de sedii, galeti si altele. Ar putea de exemplu sa-i caute pe cei care au facut politica activa in tara, sa-i bage in seama, cu un e-mail si odata la patru ani cu un pix. Am fost membru PNL foarte activ in tara, am anuntat cand am plecat si unde si nimic. In general grupurile din diaspora sunt mult mai unite, sunt formate din cateva familii care se intalnesc cat mai des cu putinta si in general au aceleasi pareri despre orice. Decand sunt plecat inainte si in ziua de alegeri imi sun prietenii si cred ca ii si plictisesc cu credintele mele politice iar dansii merg si voteaza cred ca pentru a nu ma dezamagi pe mine. Probabil multi "activisti" ar putea fi rectivati si ar fi mult mai ieftin decat campaniile exagerate din Ro sau cumpararea de voturi. Si cred ca votul prin corespondenta combinat cu o minima prezenta a USL in diaspora ar aduce doar castiguri opozitiei.
"Eu inteleg ca in zona USL&CO. exista un real dispret pentru diaspora, atat de mare incat Antonescu cere sa li se suspende drepturile cetatenesti. Pentru asta l-as calca cu un compresor pe boase."
Sa voteze in Romania cei care platesc impozite in Romania. Pentru ca daca vor plati impozite in Romania vor trebui sa fie mai atenti cine le va gestiona banii platiti statului si cum le va gestiona respectivii bani.
Frumos ar fi sa ai un numar de voturi (sa poti vota de mai multe ori) in functie de impozitul pe care-l platesti statului (ca privat, ca bugetar cu inalta specializare (si salariu recte impozit mare s.a.m.d.). Nu-i corect ca unul care gandeste, munceste, produce si plateste impozit sa aiba un singur vot, precum un terchea-berchea…
Draga anonimule esti cumplit de imbecil numind diaspora "terche berchea". Si nu, nu imi retrag calificativul.
In 2007 Tariceanu era in extaz cu economia duduitoare. Cati bani veneau via diaspora? 10 miliarde de euro? 10 miliarde si ai tupeu sa te tragi de sireturi cu oamenii cei mai intreprinzatori, cei mai curajosi ce au parasit Romania?
Doar faptul ca USL intelege foarte clar ca acei oameni sunt acolo mare parte datorita bunicutei, lui Vaca si Adi, faptul ca vor vota socialistii cand va zbura porcul, nu va da nici un drept de a restrange drepturile fundamentale.
E reactia biologului victorian pus in fata girafei si repetand cu nesat "asa ceva nu exista".
Respectul fata de concetatenii vostri, pentru infoierile guvernarii liberale, pentru casele, masinile de spalat si automobilele cumparate cu banii capsunarilor va obliga sa va muscati limba. Adanc.
@ Anonim: usor cu cuvintele pe scari, anonimule necunoscut.
In privinta formei: in primul si in primul rind, o minima decenta cere sa te semnezi. Intri aici si iti dai cu presupusul, te semnezi. Daca nu, stergem prin dilire. Sa nu spui ca nu ai fost avertizat.
In privinta subiectului: referitor la votul celor care platesc impozit. Sa inteleg ca esti de acord ca o maaare parte din populatia Romaniei cu drept de vot care traieste in Romania sa nu mai voteze, caci nu platesc impozite? Ma refer aici la toti studentii, elevii peste 18, casnicele, pensionarii cu pensii mici, somerii, cei care muncesc la negru... O, da! Sint complet de acord cu propunerea ta! De-abia astept a) sa vad cum se pune in aplicare si b) sa-i vad consecintele. Iti dai seama ce pateste PSD, nu? Ca i se duc pe copca toti votantii, cit si jumatate din votantii PNL? rofl Continuati cu acest argument, ca e de bine :)
@ TOTG: Da, ai dreptate in privinta contributiei capsunarilor la PIB-ul Romaniei. Datorita lor intra miliarde de euro in tara.
Uite aici si un comentariu pe care l-am facut la Teophyle:
* * *
In 2009, votul din Spania, Italia si Rep Moldova a reprezentat … stai asa sa calculam exact…
http://www.bec2009p.ro/Documente%20PDF/Rezultate/Rezultate%20finale%20turul%20II/sectii_tur2.xls
Au reprezentat aprox doua treimi (61%)
voturi voturi valide
TOTAL 147,754 146,876
din care…
ITALIA 42,676 42,509
SPANIA 35,911 35,771
REP. MOLDOVA 12,257 12,204
procent
ITALIA 29% 29%
SPANIA 24% 24%
REP. MOLDOVA 8% 8%
TOTAL IT / SP / MOLD 90,844 90,484
TOTAL IT / SP / MOLD 61% 61%
De aceea tr sa punem accentul in analiza pe aceste trei tari, unde votantii prezinta un profil clar distinct de vot (motivatii, resurse disponibile) decit al emigratiei “vechi” (SUA, Canada, Franta, Germania)
Voi probabil faceti parte din cei cu resurse, pt care insasi gindul ca cineva va da ceva e o abominatie. Voi votati din convingere. Din pacate insa, fenomenul cumpararii / influentarii votului se extinde si in strainatate, pe masura ce exista un bazin electoral care sa rezoneze la asemenea practici.
Maestrul nu vorbeste prostii, din pacate. :(
27 de variabile. cu alte cuvinte, 27 de ”daca” si de ”parca”, ca sa se ajunga la cooncluzia ca cineva ”poate” frauda 6%. drumul pana la ”fraudeaza” ie cam lung...
ce-mi place mie in graficele alea e altceva: dinamica pesedeului dupa introducerea masurilor de austeritate. poate explica sociologii, cu 50 de variabile, cum un partid de stanga, in vremea celor mai dure vremuri din punct de vedere social. ajunge, incetul cu incetul, sa se bazeze tot doar pe electoratul captiv.
le moare electoratul, bre, le moare electoratul. pe de o parte sint unii votanti noi care vin la ei sa amendeze partidul la putere. pe de alta parte sint altii care mor. mai e si schimbarea de resurse. de ocupatii. migratia. sint multe variabile in joc. rezultatul? serpisorii care ii vezi :)
"... pentru casele, masinile de spalat si automobilele cumparate cu banii capsunarilor..."
O, da... Toti au cumparat automobile produse in Romania de firme romanesti si si-au construit case cu materiale de constructie romanesti produse-n Romania. Idem cu masinile de spalat.
Asa ca n-au fost fraieriti de doua ori, o data cand au muncit pe bani putini la fatza locului, la straini si a doua oara cand le-au cumparat briz-brizurile supraevaluate.
Partea frumoasa e ca, daca se vor intoarce in Romania (la pensie, sa zic), vor gasi tot rahatul pe care l-au lasat la plecare.
Cu masinile alea bune vor merge tot pe drumuri de rahat, tot in spitale de doi bani vor ajunge daca nu o sa-i lase ambulanta-n drum s.a.m.d.
Ia pune-i sa plateasca impozite in Ro din banii aia castigati din greu, sa vezi cum se vor interesa dupa aia si cine ce face cu banii lor.
Uochiei, Ionele, am mintea mai hodinită acum şi pot fi mai logic.
Nu prea mă interesează dacă ăştia
de la putere fură sau nu. Spun că nu o să fure, pentru că nu o să le aducă mari avantaje. Şi chiar dacă fură, de data asta, nu contează.
Argumente:
1. Sistemul de vot. Doar 52 de parlamentari din 453 (i-am scos pe ăia ai minorităţilor) au câştigat cu 50%+1 în 2008. Deci, ceva mai mult de 11%. Eu cred că în 2012 vom intra într-o logică politică bipolară. Numărul mandatelor atribuite direct (PDL sau USL) va creşte spre 80% (cel puţin aşa intuiesc eu).
Deci, redistribuirea (proporţionalitatea, cum îi spui tu) nu va fi în folosul PDL.
Aşa cum PSD a avut cu 90.000 mai multe voturi în 2008 şi cu doi parlamentari mai puţin, la un număr de doar 11,47% colegii atribuite direct.
Credinţa mea că lumea nu va vota pentru PP sau PRM susţine ideea creşterii numărului de mandate atribuite direct.
Practic, vom avea un uninominal pur într-un singur tur de scrutin.
2. Voturile ălora din străinătate vor conta pentru colegiile din străinătate. Nu văd cum ar putea schimba regula asta, că doar nu o să trimită votul din Spania la Făcăi şi să vadă primarul ce face cu el. Deci, PDL poate câştiga doar colegiile din străinezia, iarăşi un număr finit.
3. În ecuaţia parlamentarelor, trebuie văzut ce se întâmplă la locale. Fac prinsoare pe două lucruri:
PDL nu câştigă nici primăria din Cluj-Napoca, nici primăria din Braşov. Iar la consilii judeţene vor sta dezastruos ca număr de preşedinţi (maximum 3 spun eu).
În altă ordine de idei, logica ta se aplică mai degrabă unor alegeri prezidenţiale. Probabil, atunci vor fura ăilalţi. Şi, cum ar spune mamaie, iete-te, Ionele, ce proştie fac ăştia dă la putere acumaşa.
hai, bre, glumesti? 14-15 procente in sapte luni? ce-i asta? 2 milioane de morti? avem un auschwitz si n-au aflat inca televiziunile mogulilor? asta e placa pe care o vindeti sefilor de partide: ”dom'le, asta ie. oamenii mai si moare din cauza nenorocitului de guvern, si din cauza asta nu mai aveti votanti”? plus ca, din cate tin eu minte, procentul votantilor de peste 60 de ani a pedeleilor se apropiase serios ce procentul pesedeilor. asa ca, nene, inventeaza altceva.
a, si poate ne explici si ce nu se vede din grafice: cum maretul penele a ajuns foarte repede de la 30 inainte de mareata uniune la 20 dupa. si astora le-au murit votantii? genocid in tara asta, nene! bre, ciutacu, zi si tu ceva ca ne omoara atia pe toti si raman doar votantii lu ala chior si chel.
anonimule, 19-24% tva a intrat in bugetul romaniei, 16% din profit si venitul angajatilor din comert, tot acolo. astea se cheama tot impozite platite in romania
lol. ii omorim repede, sa nu se chinuie :) cind vorbeam de tendintele demografice, ma refeream la dificultatea psd pe termen lung de a trece de un anumit plafon de sticla, situat undeva in jurul lui 35, hai max 40. chiar si cind este sucarul maxim, tot nu vine lumea la ei peste un anumit nivel. si asta datorita schimbarilor demografice. daca eram in 2000, sareau lejer spre 60. dar sintem in 2011, si intre timp niste votanti s-au dus sa se intilneasca cu cel in care iliescu nu crede nici mort :)
nu, imi pare rau, dar ceea ce spui tu nu e decat adaptarea pentru pesede a banalitatii ca, pe termen lung, suntem morti cu totii, dar nu explici de ce in iulie 2010 pesedeul avea 45-46% si in ianuarie 2011 avea 33-34%. asa cum nu explici cum peneleul avea in ianuarie spre 30% si in martie 20%
Din atatia kilometri de postare am reusit sa inteleg ca votul prin corespondentza ti-ar incurca tie exitpollul, nu ca n-ar fi bine venit si , mai ales, bine primit de catre noi, astia din emigratie.
Iar daca sustinatorilor lui Crin le este lene sa-si urneasca fundurile din fotoliu in ziua votarii, iar cei ai lui Geoana confunda adresa ambasadei cu cea a unui SPA, asta nu-i vina PDL.
Sa sondezi bine !
Se mai pot intampla multe. Moartea , schimbarea generatiilor si mentalitatilor sau, de ce nu?, chiar a legilor. Exemplu de dezbatere de la Licurici: http://edition.cnn.com/2011/OPINION/04/12/granderson.ignorant.vote/index.html
Nu stiu de ce, dar pe la unele partide prin ograda ar incepe sa bata vantu daca am introduce chestia asta :) Unele mai emanate desigur.
Scuza-ma , o intrebare. Nu exista cumva o relatie invers proportionala intre nr votantilor din Ro cu nr votantilor din strainatate? Adica, nr votantilor din Ro nu variaza in functie de nr celor plecati? Ca parca asa se face relatia, nu?
In plus un comentariu / intrebare. Oare nu exista o relatie clara intre vot si socio-demo inclusiv la cei plecati in strainatate? Cum cei plecati in strainatate (asa cum ai mentionat intr-un comment, te-ai referit doar la Spania, Italia plus Rep Moldova)sunt in mare parte adulti activi, cu toate acele particularitati socio - demo si valorice.... parca s-ar potrivi cu segmentarea pentru vot.... Deci initiala ipoteza "vot fraudulos in strainatate" s-ar putea explica si altfel, nu? Bine, exceptand Moldova, unde ei alta motivatie, mult mai clara si mai evidenta.
Domnu', domnu', sunteţi vedetă pă Realitatea.
Vă-nţeleg, d-aceea nu mai răspundeţi la comentarii.
:p
Excelent articol. Mi-am permis sa il preiau integral si pe blogul personal.
Doar doua observatii...
1. dupa cum s-a spus mai sus, votul diasporei va conta in primul rand pentru parlamentarii din dispora. Sa admitem ca, in mod corect sau prin fraudare, PDL va lua toate acele mandate.
2. in al doilea rand aceste voturi vor fi folosite in cadrul complicatelor calcule facute pentru redistribuirea mandatelor din tara.
dar!
a) cum se spunea mai sus, se prea poate ca in 2012 sa avem de-a face cu o bipolarizare a vetii politice romanesti: USL de o parte si o coalitie PDL-UNPR (poate si PP-DD) de ceallata parte, cu PP-DD (sau nu!) si PRM outsideri. O lume in care marea majoritate a mandatelor sa fie obtinute cu peste 50% din voturi (de aceea a fost creat protocolul USL in forma actuala!). Deci voturile disporei vor concura pentru mandatele ramase neadjudecate cu voturile outsiderilor, si nu va afecta in mod major numarul de mandate al USL.
Problema nu este daca PDL va avea 18%, 21% sau 28%, ci daca USL va avea sau nu 50% + 1 mandat. Eu sper ca da.
Chiar daca am anumite dubii fata de anumite dintre premizele care stau la baza prognozei, mi se pare un exercitiu util, felicitari.
Problema de baza este institutionalizarea freaudei, ca ea se produce prin MAE, MAI, servicii...
@Cristi Calugaru (sau poate ma ajuta si gazda blogului):
unde se gasesc datele cu rezultatele la parlamentarele din 2008, colegiu cu colegiu?
oare ce s-ar întâmpla dacă ar fi universal (pentru toți cetățenii) votul prin corspondență?
Waw. Pleacǎ omu la treabǎ și cînd se întoarce, ce vede? A flurry of interest. Se pare cǎ am stîrnit ceva pasiuni cu acest articol. Ca sǎ nu mai spun de reacții (TOTG, Teophyle, Realitatea, Vox Publica). Deci am dat cu limba peste un dinte dureros, și dintr-o parte, și din alta.
Lol. S-o luǎm pe rînd.
@ Luminița: Mersi pentru încurajǎri. Da, într-adevǎr, ne va încurca mult la Exit Poll. Dar asta este doar a side effect. Deocamdatǎ :) m-am aplecat doar asupra efectului politic.
A! Era sǎ uit. Un comentariu lǎmuritor. Multǎ lume m-a acuzat cǎ implicit, prin aceastǎ poziție luatǎ, sînt împotriva fie a votului prin corespondențǎ, fie - și mai rǎu – a votului celor din strǎinǎtate în general. Greșit! Nici pe departe aceastǎ intenție. Ca sǎ facem o analogie: în țarǎ se furǎ voturi – mai moale, mai tare, mai cu niște convingeri neortodoxe și cu bani, mai cu modificǎri de proces verbal, depinde de la caz la caz. Asta nu înseamnǎ însǎ cǎ susțin cǎ ar trebui interzis votul :). Nu, în nici un caz. Așijderea și cu votul celor de afarǎ. Spre deosebire de Crin Antonescu, cu a cǎrui poziție am fost asociat datoritǎ acestui articol, eu consider cǎ cei din strǎinǎtate sînt la fel de români și de cetǎțeni ca și noi, guvizii ǎștia care am rǎmas pe aici, și în consecințǎ au aceleași drepturi ca și noi. Iar cît despre prostia cocoșǎtoare a introducerii votului cenzitar, mǎ tǎvǎlesc de fiecare datǎ pe jos de rîs și de-abia aștept sǎ fie aplicatǎ și în România, sǎ mai curǎțǎm din acei inutili care nu-și plǎtesc taxele și fac umbrǎ votului degeaba: pensionari, casnice, elevi, studenți, militari, lucrǎtori la negru, patroni la negru etc :)
Asta așa, ca sǎ nu existe confuzii. Uite, ar trebui sǎ fac un articol separat :)
------------------
@ Pongo: Txs for the link, mate. Acum nu am timp sǎ-l citesc, dar promit solemn și iremediabil cǎ o sǎ mǎ uit.
------------------
@ Luminița (again): Nu, nu existǎ o legǎturǎ atît de inevitabilǎ, atîta timp cît ponderea celor care au plecat nu este cocoșǎtoare. 2,5 milioane din aprox. 17,5 este aprox. 15%, ceea ce lasǎ suficient loc pentru autonomia celor douǎ variabile. Vorbim de elasticitǎți diferite de comportament.
În privința relației dintre vot și socio-demo, o lǎmurire foarte pertinentǎ o gǎsești în articolul altminteri la fel de pertinent al lui Turn Off The Glory:
http://turnofftheglory.com/blog/2011/04/12/contraarticol-la-prefraudarea-lui-sensei-turambarr/comment-page-1/#comment-8783
------------------
@ Cristi Cǎlugǎru: Am fost prins, grasule. De-abia pe searǎ, tîrziu, cînd m-am întors în capcana interneuticalǎ, am vǎzut ce pasiuni am stîrnit. Realitatea ? O sǎ fiu azi la Realitatea.Net la o discuție. Stai sǎ vezi, cǎ mǎ cheamǎ și cei de la OTV :) :) :)
------------------
@ Gondolin: Mersi pt comentarii, Gondolin. Sǎ le luǎm pe rînd:
1. Atîta timp cît se va pǎstra o formǎ de vot proporțional, votul din strǎinǎtate va afecta nu doar rezultatul colegiilor de acolo, ci și pe cel general, pentru cǎ voturile vor contribui la structura generalǎ a Parlamentului.
2. Da, în aceastǎ privițǎ ai în mare mǎsurǎ dreptate. În scenariile de tip 50% + 1 se va schimba semnificativ structura, dincolo de proporționalitate. Încet-încet, ne îndreptǎm spre un majoritar mascat :)
------------------
@ Transildania: Mersi pentru aprecieri și pentru faptul cǎ nu te lași prins în gîndiri catastrofico-conspiraționale (ups, cacafonie :) ). Da, ai dreptate în privința instituționalizǎrii. Dupǎ cum spuneam și în altǎ parte, e vorba de fapt despre organizare.
Rezultatele la parlamentare? Uite aici:
http://www.becparlamentare2008.ro/
@ Anonim: scuze, n-am vazut intrebarea ta. Ce s-ar intimpla daca ar fi universal votul prin corespondenta? Acelasi lucru, la o alta scara. E vorba in principal de o optimizare a muncii activistilor de partid. In loc sa alerge dupa alegatori sa-i mine la vot in ziua alegerilor, herding cats, le va fi muuult mai usor sa faca din timp inregistrarea votantilor si sa pregateasca niste calupuri de vot en-gros, pe care sa le controleze cu adevarat.
"Nea Ioane! Vino incoa si semneaza aici! Na 100 de mii, sau 200 de mii, si o sa trimit eu plicul in locul matale, sa fiu sigur ca ajunge unde trebuie. Uite, semneaza aici si aici, bifeaza casuta asta. Asa! Lasa, ca lipesc eu plicul. Matale du-te sa te bucuri de banii astia. Vezi ca da si pe datorie, am vorbit eu cu patronu..."
:(
Iti recomand cu caldura sa afli cum bunul meu prieten din California si-a exprimat votul pentru Obama cu aproape doua luni inainte.
Trimiterea, comparatia asta, Romania - S.U.A., parca nu prea merge. Cel putin in momentul de fatza. Aia au democratia aia, fie ea si rau de tot imperfecta, de vreo 200 de ani.
Imi amintesc de Divertis:
Spicu-nalt cat lancia,
Bobu' greu cat vrabia,
Asta... in America.
Dincolo de toate savantlâcurile astea, daca-i mai dau microfonul lui Eddie de doua-trei ori (si nu-l ia Iron Maiden inapoi) se da peste cap orice sondaj, oricat de riguros ar fi fost facut...
Eddie T. e noul solist vocal Queen
http://moscalifar.eu/2011/04/13/eddie-talmacean-e-noul-solist-vocal-queen/comment-page-1/#comment-83281
"Dupa cum iti aduci aminte, discursul anti-frauda a fost la fel de vizibil si in 2004, de partea cealalta a taberei - si atunci am rezonat la el. Daca atunci era valid, acum de ce n-ar fi?"
Pentru ca in 2004 au existat "hard evidence", dovezi concrete. In 2009 am auzit doar acuzatii, si atat. Nimic, niciun fel de urma de dovada concreta. Dupa prezidentialele din 2009 scriam ca PSD trebuie sa faca publice dovezile pe baza carora au cerut CCR sa anuleze alegerile. Atunci n-au facut-o cu argumentul absolut ridicol ca nu vor sa influenteze decizia Curtii. Ce i-a impiedicat s-o faca dupa? Care ar fi explicatia cea mai simpla, in numele lui Ockham?
@ Doc: OK. Sa scoatem briciu lui Ockham. Daca spui ca sint dovezi concrete, "hard evidence", unde sint condamnarile? :) :wink:
@Anonim, acel anonim cu impozitele
Da, e cat se poate de corect ca acei cetateni din strainatate care nu mai puteau trai in tara asta din varii motive si au plecat, dar nu mai pot de grija votului si se grabesc sa-mi hotarasca mie si altora care am ramas (tot din varii motive) in tara sa plateasca impozite in Romania daca tot ii doare la stampila! De pilda, nemtii iti retrag cetatenia daca in decursul unui an nu ai platit impozite in Germania minim 6 luni. E cat se poate de corect.
Turambar,
e o intrebare buna pentru procuratura; dar nu vad ce are a face cu discutia noastra.
http://www.facebook.com/event.php?eid=167187786668108
Faci o seama de presupuneri absolut nejustificate.
In primul rind, trebuie spus ca o situatie in care din 2,5 milioane de romani voteaza 1% este _deja_ o frauda electorala, de 99%, sau doua milioane si jumatate de voturi.
Atita timp cit oamenii aia ar dori sa voteze dar sunt impiedicati sa voteze, rezultatul e o frauda electorala, doar formal diferita de situatia in care voturile lor au fost carate cu camionul la groapa de gunoi.
In al doilea rind, presupunerea ca grupul votant la urne si grupul votant prin corespondenta "nu au motive sa voteze diferit" e cel putin ridicula : daca ar fi aceeasi oameni ei s-ar prezenta toti la urne. Daca nu se prezinta, inseamna ca sunt oameni diferiti. Sa-ti inchipui ca ala dispus sa conduca 300 de km si apoi sa stea la coada la urna ore in sir are aceleasi preferinte ca ala de nu-i dispus s-o faca...
Mai departe, procentele sunt burtologie curata, faptul simplu este ca n-are nimeni habar cam cum si cam ce ar iesi dintr-un lucru ce n-a mai fost nici incercat, nici macar discutat pina acum. Unde-s sondajele de opinie facute in ultimii zece ani in diaspora ? A, nu s-a ocupat nimeni de asa studii ? Pai atunci mucles la estimari, sa nu ne trezim brusc experti stil Cristoiu, zic. Chestiile astea ar fi trebuit sa prefateze in bold cam orice incercare de discutie onesta pe tema.
Si-n final, am a spune ca in principiu as prefera sa vad o expunere la vot a fiecarui roman, dar si a recunoaste ca daca am de ales intre doua situatii, a) 1% pentru romanii din strainatate si 40% pentru romanii din mediul rural si respectiv b) 1% pentru romanii din mediul rural si 40% pentru romanii din strainatate, nu doar ca prefer eu b, dar imi pare indiscutabil ca b e o varianta mai buna pentru Romania. Sau cu alte cuvinte, daca nu toti electorii conteaza, atunci cu siguranta primii care nu conteaza sunt bazinele traditional PSD-site, ex FSN-iste, ex-comuniste.
Noroc că am venit eu să fac rezumatul:
- dacă PDL a anunţat că introducerea votului prin corespondenţă este prioritate legislativă, mă gândesc că și-au făcut ei calculele să nu piardă mai mult decât câștigă
- simplul fapt că e o prioritate ne spune că rezultatul (bineînțeles, favorabil PDL) al votului prin corespondență va atârna greu la total
- românii din străinătate care nu vor vota nici la urne, nici prin corespondență, vor avea voturi înregistrate pe numele lor fără ca ei să știe asta, iar votul prin corespondență va fi explicația de căpătâi pentru numărul mult mai mare de voturi care ajung să fie puse la socoteală
- să nu uităm de cheltuielile necesare pentru exprimarea votului prin corespondență, acestea vor fi prilej de afaceri cu statul.
În concluzie, nu dați cu roșii, susțin ideea că românii din străinătate au dreptul să voteze, prin corespondență sau nu. Ideile de mai sus sunt doar lucruri care mă aștept să se întâmple.
http://beranger.org/post/4832750883
The Guardian: Hungarian mothers may get extra votes for their children in elections:
In a move that would be unprecedented in a modern democracy, Hungary’s new government is considering giving mothers with small children extra votes in elections. […]
“Some 20% of society are children,” said József Szájer, a senior Fidesz official ..."
---
De fapt ungurii nu s-au tampit ci-s cu cativa pasi inainte. Le-a ajuns mizeria numita UE si-i dau putzintel peste bot cu noua lor constitutie. De sar smecherii UE ca arshi... Bai, pregatiti-va sa primiti refugiati din Tunisia, Libia s.a.m.d. si sa le dati mancare si sa le asigurati locuri de munca (da' nu in agricultura, ca acolo e greu, nu pun aia mana) ca vi-i redistribuie UE, ca ei cu foloasele (petrol) si noi cu ponoasele!
Hop şi eu cu critica, la spartul târgului :D
http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2011/04/22/votul-prin-corespondenta-si-frauda-electorala/
Legat de numarul de scenarii posibile.
Esti sigur ca e 3 la puterea a 11-a si nu 11 la puterea a 3-a?
Eu as inclina mai degraba spre varianta cu numarul 2. Raman multe scenarii posibile dar nu de ordinul sutelor de mii.
vreo ajustare de estimare dupa aparitia milionarului in voturi? :)
lol. esti singurul in afara de mine care s-a gindit sa faca legatura intre acest articol si declaratia lui Baconschi :) :) :)
Eu speram ca-s mai multi care stiu sa calculeze cat face 1 din 7 :)
Neah. Nu e 1 din 7. E de fapt 1 din 7 + 1, ca acel 1 se adauga la calcul.
:wink:
corect.
dar de unde stii ca vor fi 7 caci 7-le era pe un trend descrescator iar propaganda pt perimarea legislativelor n-a slabit defel.
Vor fi, vor fi... Sondajele masureshte si nu mintzeshte.
:)
"Iar cît despre prostia cocoșǎtoare a introducerii votului cenzitar, mǎ tǎvǎlesc de fiecare datǎ pe jos de rîs și de-abia aștept sǎ fie aplicatǎ și în România,..."
Iar cît despre sublimul democratic al votului universal, mǎ tǎvǎlesc de fiecare datǎ pe jos de plâns cand ma gandesc ca soarta copiilor si nepotilor vostri este si va fi decisa de cetateni cu drepturi depline, precum cei de aici:
"Și la Zalǎu egzistǎ oameni, c'așa fuge ei "
http://turambarr.blogspot.com/2011/05/si-la-zalau-egzista-oameni-casa-fuge-ei.html
Bine le mai zicea Beranger:
"Consider că, deşi toţi oamenii ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi (educaţie, sănătate, muncă, etc.) şi de aceleaşi şanse în viaţă, aceştia nu ar trebui să poată vota înainte de a trece un test care să confirme înţelegerea de către fiecare alegător a sistemului de drept, a chestiunilor în discuţie, a bazelor funcţionării economiei, a capacităţii elementare de a face deducţii logice şi de a emite judecăţi de valoare. Tot aşa cum un conducător auto trebuie să treacă un test pentru a obţine dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice – şi aceasta, spre binele public, pentru siguranţa celorlalţi! –, tot aşa şi un alegător ar trebui să poată dovedi că nu votează la voia întâmplării, în funcţie de care om politic îl mituieşte cu 2 litri de ulei sau cu un lighean de plastic! În condiţiile în care nivelul de educaţie este în continuă scădere după 1990, îmi permit să cred că nu orice imbecil needucat are dreptul să-mi hotărască mie soarta! Reamintesc faptul că Adolf Hitler şi Benito Mussolini au ajuns la putere prin alegeri libere, tocmai datorită lipsei de cultură politică şi a lipsei de discernământ a alegătorilor!"
http://beranger.org/post/5119508592/culoarea-mea-politica-cramoisi-cacaniu-spre-turcoaz-cu
lol. ai si tu dreptatea ta, mai anonimule necunoscut. txs for the link. ia sa facem noi un pachetzel de primavara, un platoash, un articolash din el :) :wink:
turambar: stii parerea mea despre masurarea comportamentelor viitoare ... deci consider ca "masureshte" e o nuantare intr-o directie rationala :P
anonim necunoscut: unde ai fost pana acum? :)
PS:apropo de ultima propozitie ... cateva posturi mai incolo, pe acest blog, sunt niste date despre un curent extrem si popular aparut in jurul unei formatiuni socialiste cu puseuri nationale, conflictualitate cu diverse categorii sociale, venit din "lupta" cu social democratii, imbogatitii impostori, comunistii etc, "reforma" neprecizata, lider charismatic, intelectualism etc ... deci n-as glumi si n-as scuza fatalismul :D
"Însǎ atîta timp cît schimbǎ lucrurile – îi face pe unii care nu ar fi votat sǎ voteze, și nu neapǎrat cu cei cu care ar fi intenționat dacǎ ar fi mers de bunǎvoie – atunci e fraudǎ."
Atunci si campania electorala e frauda? Indeplineste criteriul mentionat: intentia e de a-i convinge pe cei care nu vor sa voteze, sa voteze si in plus, sa-i convinga pe cei care ar fi votat cu altcineva daca ar fi fost lasati in pace sa-si schimbe intentia.
sal mirel, un sfat prietenesc general, creeaza si tu un summary la inceputul articolului care sa contina concluziile principale inclusiv cu cifre. apoi cine vrea sa se delecteze cu tot articolul, f frumos, altfel lumea nu prea are timp in general sa citeasca asa mult. succes maestre!
Mersi de sfat. Ai dreptate :)
Trimiteți un comentariu