Hai la vînătoarea de lupi, hai cu toți la vînat

E o bucurie tare aspră. E o bucurie iresponsabilă, avîntată, semeață. E o bucurie cu cuvinte necunoscute. Te joci cu ele cum se joacă soldatul cu grenada, cum se joacă mecanicul cu locomotiva în plină viteză.

Atunci cînd te încumeți să traduci dintr-o limbă necunoscută, prin tot soiul de traduceri intermediare, cum am tot făcut eu în ultima vreme din limba rusă. Nu cunosc cuvintele. Nu cunosc curgerea limbii. De-abia cunosc literele. Și totuși mă opintesc într-însele, cu năvală berbecească, dînd iureș în mormanul de cuvinte străine. Ce înseamnă asta? Cît duce cuvîntul ăsta? Unde duce? Care este oglinda lui în limba noastră neaoșă, românească?

O singură dată am mai cunoscut această poftă de viață și frică și izbîndă tembelă. Cînd m-am avîntat pe munte, în zăpadă și în frig, în stîncă și în gheață, neștiind unde ies. Era să mor de două ori pe munte. Și de două ori am răzbit prin stîncă și ceață, prin frig și necunoscut.

La fel și aici. Te scufunzi în întunericul limbii străine precum într-o peșteră amenințătoare. Și ieși de partea cealaltă a stîncii și a versului cu trofeul în gură, cu cuvintele pe limbă.

Semeață îndrăzneală. Zăticnită poticnire întru credință. Credința în vers. Credința în poezie.

Hai la vînătoarea de lupi, hai cu toți la vînat.
De sure jivine: hoașca de lupoaică, puiul cel pribeag.
Strigă hăitașii, latră și cîinii pînă dau în vărsat,
Zăpada-i plină de sînge, dîre roșii-al nostru steag.

Știu. O să mă acuzați de toate cele de pe lumea asta. Că sînt rusofil. Că sînt kaghebist. Că sînt în toate felurile. Sînteți niște proști și niște fameni. Limba străină e o cetate ce trebuie cucerită, e o redută ce trebuie răzbită. Promit să traduc din spaniolă, din Borges și din Marquez. Spaniola, această limbă de Cortes inventată, spre cucerire și supunere și moarte.

Din germană? Nu am ajuns cu îndrăzneala pînă într-acolo. Orice cutezător are limitele sale.

Ahí está lo que fue: la terca espada
del sajón y su métrica de hierro,
los mares y las islas del destierro
del hijo de Laertes, la dorada
luna del persa y los sin fin jardines
de la filosofía y de la historia,
el oro sepulcral de la memoria
y en la sombra el olor de los jazmines.
Y nada de eso importa.