Azi a fost ziua întîlnirilor.
Mai întîi la stop, chiar el. Colega de pe scaunul din spate exclamă, fiind chiar nas în nas cu el: “Auzi, ăsta nu e el?” Chiar el era. Într-un Volvo. Se uită urît la mine, cu sprîncenele alea ale lui. Mă uit și eu urît la el. Ne vedem fiecare de volanul său, incremental. Minima automobilia.
Pe urmă, cînd parchez mașina și mă dau jos, chiar el. Altul, evident. Dar tot din zona aia. Tînăr, pișpiriu, neașteptat de pișpiriu pentru cît de leu e din vorbe, imberb și cu dînsa de mînă, o subțirică elegantă. Mă apucă greața, furia, scîrba. Ce zi! Și pe ăsta mi-l scoți în cale, Doamne?
Mă uit urît la el, fix în ochii lui, apropiindu-mă cu mîinile în buzunar și cu gulerul ridicat. Inițial încearcă să-mi susțină privirea. Eram însă atît de șucărit, cred că mă uitam cum numai la Cristian Preda m-am mai uitat pe vremuri, încît bate în cele din urmă galeș din pleoape, ca o turturea, înghite în sec și mă salută. Auzi tu: mă salută! Ce tupeu! Cîtă atitudine! Cu glas pierit, din buze, în șoaptă. Cred că era ferm convins că-i frig una în freză și m-a salutat să nu-l bat.
L-am salutat din cap și am trecut mai departe. Pufoșii ăștia. Tari în clanță, dar fricoși cît cuprinde pe persoană fizică, cînd dau nas în nas cu kaghebiștii care vînd țara la ruși. O turturea. Un dobitoc.
Mai încolo, în holul hotelului, chiar el. Chiar ei, de fapt. Alții, evident. La o cafeluță. Îi salut, stăm de vorbă cinci minute, ca kaghebiștii. „Ce mai faci?” “Cum mai ești?” “Mai poți?” “Cum de mai reziști?”
“Ai auzit?”, întreabă celălalt, ăla al doilea. “S-a mutat la Burci”. Rîdem toți. Cum dracu o suporta-o ăla, nu știm. Evident că întrebarea următoare vine firesc. Mă întorc spre el. “Auzi, da’ tu cum naiba ai suportat-o?” “Da’ ce, crezi că eu am suportat-o mai ușor?” “Cît ai stat cu ea?” “Doi ani”. “Aha, înțeleg. Deci ești totuși om normal”.
Ce lume. Ce oameni. Crăciun fericit, pufoșilor :)
.
joi, 24 decembrie 2015
Ce oameni. Ce întîlniri.
Scris de Turambar at 17:47
Etichete: Antiguvernamentalii sufera, Criptic, Greatza amestecata cu scirba, Hipsteri pufosi, Media / Publicitate, People, Personal, Politics, Romania, Stari si zile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Crăciun fericit!
te-am urat şi sms-ist :)
craciun fericit, bre! nu mor caii cand vor cainii.
Trimiteți un comentariu