În vîltoarea asta aspră și rea, cum lungă și aspră și stearpă și rea este șoseaua vieții, cu excepția momentelor cînd este scurtă și plăcută și frumos amintitoare,
tindem să uităm atît de repede de lucrurile care atunci, cîndva, ne-au zdruncinat iremediabil dar și impardonabil de uitilizabil mintea.
Cele proaspete de la 5 ani. Cele proaspete de la 15 ani. Cele proaspete de la 55 de ani, din ce în ce mai veștede în prospețimea lor stearpă și vîlcedă, ce vor să vie, mama lor de viitoreli.
Cele proaspete de cînd erau lucrurile lucruri și ploaia în Macondo încă dulce la gust de cît de proaspătă curgea prin șanțul începutului de lume.
Iubiți frați, prea frumoase și iubite surori. Să bem cu ochii. Și să ne aducem aminte de cele proaspete și atît de uitibiloase. Mi-e dor de Macondo. De gustul de cuțit de prima dată cînd am citit Borges. De fiorul de groază că Steinbeck scrie prea bine pentru un simplu muritor, mama lor de scriitori care păcălesc poporul cu vorbilitorul.
Mi-e dor de Macondo. E dulce ploaia în Macondo, precum lumina văzută prima dată de ochii de oarbă, căzînd pe petale de floare, din mînă de cerșetor.
Mi-e dor de cerșetor. Să-mi fie rușine că l-am uitat.
Să bem cu ochii, zic. Mi-e dor să simt întîiași dată pentru prima oară.
Cu ochii.
.
vineri, 5 octombrie 2012
Uităm prea repede
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
De fapt tie tie dor sa mai vorbesti cu cineva intr-o limba pe care ai invatat-o demult si pe care din ce in ce mai putini o vorbesc si o inteleg.Limba muta.
Hai te pup, mha Turamba´.
Trimiteți un comentariu