Avem un mare narativ care străbate cu mare fior zilele astea șirile spinărilor românilor. Pentru unii, cu fior de speranță. Pentru alții, de frică. E vorba de narativul surprizei.
Stai să vezi ce-o să apară! Stai să vezi ce-o să le facă Băsescu, mama lor. Stai să vezi ce-o să ne facă Băsescu, vai de mama noastră. Să vezi asul din mînecă. Să vezi dosarul, filmulețul, bomba, mărturisirea, dezvăluirea, marele secret vinovat, micile secrete un pic mai puțin vinovate, dar mai multe.
A ieșit mai întîi Turcescu. Bomba! Dezvăluirea! Senzațional! Nemaipomenit! Click aici pentru a afla mai multe despre dezvăluirile lui Turcescu!!
Bomba a fost un mare fîs. A fost atît de "profi" gestionată încît și-au dat cu tabla în cap, au reușit contraperformanța să miște niște structuri dintr-o poziție de obediență reticentă, plină de lehamite, într-o revoltă aproape pe față și un început de trecere cu arme și bagaje în partea cealaltă.
A venit mai apoi marele dezastru nuclear, dosarul Microsoft. Senzațional! Bombă! Cutremurător! Click aici să afli cum Victor Ponta este implicat în acest cutremurător scandal de corupție!
Altă bombă cu mare fîs și cu explozie în față. O fi de pe vremea lui Năstase, dar e mai ales de pe vremea lui Băsescu. Și mai ales și mai ales, nu e Ponta, e Cocoș. Cuuuum? Cocoș??! La loc comanda! La loc comanda!! Alo, se aude! Nu e de la FBI, e de la noi! Stați un pic, nu răniți femeile și copiii! Doamna Cocoș, veniți doamnă aici, să nu vă afecteze schijele. Adăpostiți-vă repede, puneți-vă o cască de protecție!
Neah, spun cîrcotașii. Sigur va fi ceva. Atît de cutremurător și de catastrofal și de inevitabil încît ce a fost pînă acum e ca un pudel cuminte pe lîngă Gojira cea radioactivă, care halește un oraș întreg dintr-o mușcătură.
Să vezi dezastru. Să vezi salvare. Să vezi miracol. Să vezi coșmar. În funcție de care parte a patimii politice te afli, fiecare tapițează fraza cassandrică "Să vezi..." cu diverse epitete ba de bine, slavă Domnului, sîntem salvați, nu iese dictatoru Ponta, ba de foarte nașpa, să fugim, ne mănîncă, rămîne dictatoru Băsescu la butoane.
Prea puțini, trist de prea puțini fac vorbire zilele acestea de discretele semne de predare care se întîmplă, ah, se tot întîmplă. Ba publice, cu subiect și predicat, cu șefi de structuri care dintr-o dată emit candidaturi, fraze și acțiuni bine cumpănite. Ba private, pe la colț de stradă, de birou, de masă, cu oameni care recunosc că gata, ați învins, fi'r'ați ai dracu cu melcii voștri, o să cîștigați. Mamă, ce campanie bună aveți. Mamă, ce candidat fraer avem.
E un feeling de miros de resemnare în aer, pufoșii care încep să practice discret mișcarea de ridicare a mîinilor în aer, nu trage dom' Semaca, sînt eu, pesedist din tată-n fiu. Pe partea cealaltă, un feeling de miros de victorie, care unora le ia mințile, îi bagă în lipituri, ca adolescentul care vede pentru prima dată cracii goi, pulpele cărnoase. Aaaargh! Nu mai pot! Nu mai am răbdare! Învingem și noi ceva?
Învingem. Învingem. Răbdare, că învingem. Dar, mai întîi, trebuie să băgăm în urnă. Păstrați-vă cumpătul și repetați în gînd: învingem, dar mai întîi băgăm în urnă.
Și țineți minte la ce vă spune moșul probabilist. Cea mai mare surpriză va fi că, dincolo de temeri și de speranțe, nu prea va mai fi nici o surpriză. Semnele e din ce în ce mai semne, cum ar spune analistul Gică Hagi. Surpriza lipsei de surpriză. Războiul atomic care nu va avea loc. Tătarii din deșertul lui Buzzati care iacătă pocinog că n-au mai catadicsit să dea năvală.
Dar pentru asta, totuși, trebuie băgat în urnă.
Și pe urmă se face și decembre.
.
Citeste tot...
.jpg)
_Ernest_Meissonier.jpg)
