miercuri, 2 martie 2016

Nici iarna nu-i ca vara, nici ratingul nu-i ca market share-ul

PSD în momentul de față stă pe cai mari. Nu o spun doar sondajele Sociopol, căci veți zice că țin cu ursul, n-aveți voi încredere în sondajele mele. O spun toate sondajele făcute lunile astea, fie că sînt publice sau doar de folosință internă. O spun sondajele comandate de pesediști. O spun sondajele comandate de peneliști.

Devine din ce în ce mai clar că PSD e în poll position. Deja începe să se simtă un aer de victorie prin tabăra pesedistă. Să bem! Să ne bucurăm! O să învingem!

De fapt, însă, e o falsă concluzie, care duce la o falsă siguranță și la o culcare primejdioasă pe ureche.

Este o concluzie primejdioasă trasă pe baza confuziei dintre două concepte destul de bine înțelese în alte domenii, dar nu încă și în politică.

Diferența dintre rating și market share.

În marketingul de televiziune astea sînt două dintre cele mai des folosite cuvinte magice atunci cînd vine vorba de indicatorii de performanță, alături de necruțătorul GRP (“gerepe”) și de complicatul Affinity.

E simplu. Cînd vorbim despre indicatori procentuali, Rating% e raportarea consumului la total populație, indiferent dacă se uită sau nu la televizor. E felia din plăcinta completă, totală. În schimb, Market Share-ul e partea de consum din bucata de plăcintă mai mică, aia a consumatorilor TV.

Două concepte destul de bine înțelese, nu numai în industria de televiziune, dar mai peste tot pe unde e vorba de activitate economică și de marketing, că sînt de fapt particularizări ale unor idei general valabile.

Principala diferență dintre rating și market share este că, la primul, baza de calcul rămîne constantă (mă rog, relativ constantă, cel puțin pe perioade decente de timp), în timp ce la al doilea baza de calcul este continuu în mișcare.

Sînt volume total diferite de spectatori TV la ora 2 noaptea față de 7 dimineața față de 13:00 față de 17:00, cînd începe să se coacă de Access, față de nemuritorul 21:00, vîrful de Prime Time.

Noaptea se uită o mînă de blambeci fără de somn – pe vremuri se uitau la Dănuț, acum habar n-am la ce mai pierd timpul. Dacă sînt cîteva zeci de mii – un număr mic raportat la volumul întregii țări.

În schimb, în Prime Time se uită milioane și milioane la tembelizor, ai de unde să tai felii, chiar și procente mici de cotă de piață înseamnă de fapt un număr apreciabil de spectatori, sute de mii.

Și anotimpurile schimbă situația. Iarna nu-i ca vara. Iarna sînt mai multe milioane în vîrf de Prime Time decît vara. Logic, la mintea cocoșului.

Ei bine, acest “logic, la mintea cocoșului” încă n-a fost internalizat și în analiza politică. Lumea încurcă indicatorii de evaluare electorală, pentru că încă nu-și dau seama că nici iarna nu-i ca vara, dar nici ratingul nu-i ca market share-ul.

Toată lumea înjură sondajele, le respinge, le porcăie, dar toată lumea e avidă după sondaje, mai ales în perioadele electorale. Drept pentru care toată lumea caută cifre de sondaje.

De regulă, cifrele de sondaj care prezintă cel mai mare interes sînt cele care încearcă să spună cum ar fi rezultatul alegerilor, dacă ar avea loc alegerile atunci. Vestita sintagmă, aia cu "duminica viitoare".

Problema e că, atunci cînd încerci să faci poza momentului și să simulezi rezultatul alegerilor, trebuie să procedezi ca și cum ai fi la urna de vot. Doar cine votește contește. Restul e absenți, deci nu egzistă.

Drept pentru care trebuie să iei în calcul, atunci cînd faci estimările de performanță electorală, doar pe cei care întrunesc două condiții: a) ar vrea să meargă la vot (echivalentul lui “vreau să mă uit la televizor”) și b) au o opțiune explicită de vot, sînt hotărîți cu cine votează (echivalentul lui “mă uit la un post TV, nu o zgudui aiurea, să zappez în durerea minții”).

În consecință, se dau la o parte două tipuri de persoane din analiza electorală: cei care estimăm că nu vin la vot și cei care vin, dar sînt nehotărîți cu cine să voteze (sau refuză să răspundă, dar ăstora n-ai ce le face, reprezintă o limitare metodologică a instrumentului de măsurare).

Adică sondajele vorbesc despre cota de piață politică de la momentul actual, despre market share, cel calculat din plăcinta continuu schimbătoare a consumatorilor electorali efectivi, iară nu despre rating, indicatorul calculat din total populație, indiferent dacă sînt interesați sau nu de vot, dacă vin sau nu la vot, dacă au o opțiune politică bine definită sau nu.

Problema e că focalizarea pe acest tip de indicator de performanță electorală poate să inducă în eroare, atunci cînd universul celor care vor să voteze e în continuă mișcare.

Vestita problemă a nehotărîților: cei care intenționează să vină la vot, dar nu au cu cine. Și care tot timpul se schimbă: mai mulți între campanii sau la început de campanie electorală, mai puțini pe măsură ce alegerile se apropie și crește mobilizarea electorală și o parte din cei care pînă atunci erau nehotărîți își concretizează opțiunea de vot, se hotărăsc cu vine ar vota.

Ei bine, în momentul de față PSD stă bine în sondaje nu pentru că ar fi într-o strălucire deosebită de performanță electorală, ci pentru că ceilalți stau prost și, în consecință, rîndul nehotărîților crește galopant, atingînd cote nemaiîntîlnite în ultimul timp în România.

Nu pot să vă arăt grafice, căci pe urmă ar trebui să vă împușc.



Dar pot să vă spun: e un nivel de aproximativ 30% din TOTAL POPULAȚIE (adică rating) care deocamdată sînt nehotărîți. Deocamdată. Acum, cînd facem sondajele la început de an, acești nehotărîți nu intră la socoteală, că ei în mintea lor încă nu bagă buletinul în urnă. Dar mai încolo vor începe să intre la socoteală. Și vor modifica procentele.

Adică PSD stă bine la market share pentru că ceilalți stau prost la rating, nu pentru că ar da dovadă de o performanță uluitor de cea mai foarte perfectă și ar crește el la rating, în volume absolute, atrăgînd noi votanți.

Să-i luăm pe rînd.

Principalul său competitor politic, PNL, trece printr-o perioadă de degringoladă: de lideri, de comunicare, de candidați, de organizare, de idei.

Opțiunea anti-sistem pe piața politică nu prea există momentan: PPDD s-a dus, PRM s-a dus, PNG s-a dus, ăia care încearcă să ocupe locul sînt fie pufoși, gen PRU, fie erodați, gen Băsescu. Iar oferta anti-sistem pentru clasa de mijloc deocamdată nu prinde contur la nivel național, doar punctual, în cîteva orașe mari, îndeosebi în București.

Iohannis începe să dea rateuri de popularitate, a scăzut demult sub 50%, și prestația sa dezamăgitoare vine să îngroașe rîndul celor care vor să voteze, dar nu au cu cine.

Toate aceste rateuri din tabăra anti-PSD duc la creșterea spectaculoasă a volumului de nehotărîți. Am ajuns ca atît la nivel național, dar și în multe sondaje locale să identificăm aproximativ 30% din total populație care spun că vin la vot, dar nu știu încă cu cine vor vota.

Ăștia reprezintă jumătate din cei care vin la vot. Jumătate. Jumătate!! Atenție. Read my lips. E ca în titlurile alea de tabloid. Senzațional! Halucinant! Click AICI! Jumătate din bazinul de votanți încă nu știe cu cine va vota. O treime din populație!!

Nu știm cu cine vor vota aceste hoarde de nehotărîți, în schimb știm cu cine nu vor vota. Nu vor vota cu PSD. Vă dau în scris că nu vor vota cu PSD. Cei care votează cu PSD deja apar în sondaje. Alții nu prea mai sînt. PSD are un bazin electoral disciplinat.

Drept pentru care, pe măsură ce nehotărîții de acum vor găsi candidați cît de cît decenți din oferta electorală care începe să se concretizeze, vor trece din categoria “nehotărîți” în categoria “votează cu cineva”, vor intra practic în mod formal în categoria care e luată în calcul la market share. Și nu vor vota cu PSD. Vor vota cu alții. Drept pentru care PSD va începe să scadă, pentru că ceilalți vor începe să crească.

Ratingul PSD va rămîne constant. Ratingul celorlalți va crește. Se va modifica subuniversul de consumatori electorali din care se calculează cota de piață. Și atunci cota de piață a PSD va scădea.

Lucrul acesta se vede cel mai bine în București.

PSD, momentan, stă strălucitor în sondajele din Capitală. Nu că o spun sociologi care sînt asociați de regulă cu nasoii de la PSD, gen nasolul de Palada sau strălucitorul de Pieleanu. O spun și sondajele interne liberale. E clar. Pînă și liberalii care nu cred ioc în sondajele lui Palada și Pieleanu au început să simtă că e ceva acolo, nu e doar că și-a băgat Palada mîna în cifre și minte poporul cu procentul la tembelizor.

PSD însă stă momentan bine pentru simplul fapt că PSD are un electorat disciplinat, care cam știe de pe acum cu cine votează: cu candidatul PSD. Cu cine ziceți voi, cu ăla votăm. Că o fi Firea, că o fi Toma Caragiu, că o fi Teodorovici, că o fi Patapievici, nu prea contează. Cu cine zice partidul, cu ăla votăm.

Dacă ne place, votăm cu entuziasm (vezi cazul Ponta). Dacă nu ne place, votăm cu scîrbă (vezi cazul Geoană). Dar cu ăla votăm. Noi sîntem comuniști staliniști kaghebiști disciplinați și predictibili și urmăm neabătuți indicațiile prețioase transmise de partid, pe cale ierarhică, de la Stalin la Ceaușescu la Iliescu la Ponta la Dragnea.

Sînt și aici variații, evident, dar mult mai mici decît în cazul altor partide. În schimb, votanții anti-PSD – căci lumea așa se împarte, nu în stînga și dreapta, ci în PSD și anti-PSD – nu au încă o opțiune gustoasă de vot. Că încă n-au cu cine.

Săracul Bușoi era totalmente varză. Nici Orban nu stă mult mai bine. Există un candidat destul de bine definit pe zona anti-sistem de tip clasă de mijloc, Nicușor Dan, care adună suficient de multe voturi din zona anti-PSD încît să-i facă pe liberali de rușine.

În schimb, categoria cea mai mare de votanți este cea a nehotărîților. Și în București tot o treime e ponderea nehotărîților din total populație. Atenție: nehotărîți care vin la vot. Imens. Cei care au deocamdată în cap fraza “Vin la vot, cum să nu, dar nu știu cu cine să votez”.

De fapt, corect și complet în capul lor, chiar dacă încă nedefinit, este “Nu știu ÎNCĂ cu cine să votez”. Dar pînă în iunie mulți dintre ei se vor hotărî totuși. Cu cineva vor vota, totuși. Văd ei cu cine. Mai vedem, mai analizăm, să vedem catindații, să gustăm oferta. Dar clar nu cu pesedistul.

Și atunci PSD va obține un scor mai scăzut decît are acum în sondaje. Asta pentru că se culcă pe o ureche și pentru că face confuzia între rating și market share.

PSD în momentul de față riscă să piardă atît Primăria Generală, cît și majoritatea sectoarelor.

Să le luăm pe rînd.

Sectorul 1 se va coagula încet-încet în jurul principalului candidat anti-PSD, probabil în jurul liberalului. Pentru că pe cine pune mîna Chiliman, acela va fi primar.

Sectorul 2 e Onțanu, dacă nu-l arestează între timp. Iar Onțanu e UNPR. Și UNPR nu e PSD. Din ce în ce mai mult UNPR nu e PSD.

Sectorul 3 e probabil singurul care va rămîne clar în picioare PSD, în jurul lui Negoiță, dar și acolo s-ar putea să aibă probleme, dacă valul general va fi în tot Bucureștiul potrivnic partidului său.

Umblă o bîrfă cu iz de credibilitate că Piedone s-a predat la PNL, deci va sprijini atît în S4, cît și în S6 candidatul liberal. La sectorul 4, pe cine pune mîna Piedone, chiar și femeia de servici sau cititorul de contoar la gaze, ăla va ieși primar. Deci pa și Sectorul 4. Căci Piedone. Deci PNL.

La sectorul 6, zice-se că Florescu trece și ăsta cu arme și bagaje la PNL. Florescu prezintă două caracteristici: a) stă bine deja în sondaje, chiar înainte să se asocieze cu PNL și mai ales și mai ales b) e omul lui Piedone. Deci gata. Deci dacă primește ajutorul combinat al PNL-ului plus mîna de binecuvîntare pe ceafa lui groasă din partea lui Piedone, iată cum și sectorul 6 se duce la liberali.

Rămîne sectorul 5. Acolo, pînă azi dimineață, Rizea era principalul favorit. Doar că Rizea nu prea e PSD. Rizea e și el, ceva, acolo, complicat, pe persoană fizică, un soi de Vanghelie mai puțin gustos din punct de vedere retoric. Deci și chiar dacă ieșea Rizea, PSD-ul nu putea să pună la socoteală că e sectorul său. Era al lui Rizea.

În plus, iată că în dimineața asta s-a modificat din nou schimbarea, s-a băgat din nou ceață la mal, măcelul continuă, a intrat din nou DNA-ul în acțiune, la munte și la mare, în orice împrejurare, DNA-ul e cel mai tare. Rizea a fost chemat la vorbitor, la DNA. E un semn puternic că sistemul vrea să-l scoată din joc, să bage pe altcineva. Și în această variantă, PSD tot pa este. Că vă spun eu: nu cred că sistemul va sprijini candidatul PSD :)

Drept pentru care tragem linie și socotim. Din șase sectoare, PSD foarte probabil să rămînă cu unul, maxim cu două, S3 și S5, chiar dacă acum stă bine în sondaje.

Păi dacă pierde cel puțin patru sectoare din șase, voi credeți că o să cîștige Capitala? Haide, bre... Puțin probabil. Chiar și dacă Onțanu va rămîne fidel vechii alianțe, chiar și așa, S1 + S4 + S6 = love PNL = buba mare la Primăria Generală.

Deci, iată cum, deși PSD stă bine în sondaje, de fapt asta maschează o situație dificilă pentru el la vară.

Asta pentru că iarna nu-i ca vara și pentru că oamenii nu știu să facă diferența dintre rating și market share, atunci cînd vine vorba de analiza politică a sondajelor care ele e mincinoase și false, dar toată umblă cu limba scoasă după ele.

.

2 comentarii:

Anonim spunea...

http://www.bloomberg.com/features/2016-how-to-hack-an-election/

Anonim spunea...

poftim, domnule, ca adversarii au fost prea imbecili. cred ca mirel palada ar putea accepta provocarea de a fi sondator-consilier la necajitii de penelei. ar fi o provocare grea, dar ceva nou.

p.s.
ar fi interesanta continuarea graficului.

p.s.2

de ce daca iohannis e sub 50% de mult timp toate sondajele (in afara de sociopol) il dau pe iohannis inca bine? sunt asa corupti sociologii de la noi?