luni, 26 mai 2014

Percepția de învingător și exit pollurile

Percepția de învingător face să înflorească 5% conformism social și afectează exit pollurile.

Una din concluziile acestor zile, coroborat cu ce s-a întîmplat și în 2012, cînd USL spărgea tot, este următoarea: nu contează atît de mult nivelul propriu-zis de vot, ci percepția de învingător. Nu contează atît de mult că are în opțiunile de vot 60% sau 40%, ci cîți oameni simt că partidul respectiv va cîștiga alegerile.

De la un anumit nivel încolo de percepție de învingător, probabil de pe la 60%-70%, cînd mirosul de victorie devine din ce în ce mai copleșitor, pentru unii e prea mult, îi ia de cap, e prea apăsător pentru mintea lor, și se produce un click și mint că au votat cu respectivii, chiar și la Exit Poll.

Iată că începem să avem identificați vreo 3%-5% conformiști care înfloresc în mediul de percepție de învingător. Un nivel relativ constant, indiferent de cît are de fapt în sondaj cîștigătorul. Nu e o liniaritate, e de tipul tot-sau-nimic.

Așa s-a întîmplat în 2012, cu USL. Așa s-a întîmplat acum cu tandemul PSD – Mircea Diaconu, unde a funcționat principiul vaselor comunicante. Votanții lui Mircea Diaconu simțeau în aerul social că PSD va cîștiga zdrobitor: 80% percepție de învingător. Asta pentru că toate celelalte partide sînt percepute ca fiind făcute zob: sub 15%-20%, certuri, semne clare de slăbiciune.

Și atunci, cînd operatorul de exit poll le-a băgat chestionarul sub nas, unii, ăia 4-5% votanți conformiști s-au rușinat să recunoască că au votat cu Diaconu sau cu partidele mici (în general la partidele mici și la cele anti-sistem se întîmplă reticența asta de declarație) și au spus că au votat cu strălucitorii, cu PSD.

Învățătură de minte. Percepția bate realitatea.

Acum așteptăm rezultatele finale BEC. Mai sînt niște județe din sud de numărat. Scorul se va mai apropia un pic de rezultatele Exit Poll, chiar dacă va fi în continuare sub 40% - puterea pragurilor simbolice. Diferențele vor scădea de la 4% spre 2-3%.

Însă de regulă prima impresie este cea mai puternică, asta pe care ne-o facem acum la primele numărători oficiale parțiale.

Nici tata nu mai stă să concluzioneze pe baza rezultatelor cele mai foarte finale. La fel cum nimeni nu mai își amintește scorurile finale de Exit Poll, cele comunicate spre miezul nopții, pentru că urnele se închid de-abia la 21:00, cînd ai deja estimările provizorii, pe baza rezultatelor de exit poll de la 19:00.

De regulă scorurile finale sînt mai apropiate de realitate. Dar tot de regulă lumea nu le ține minte pe acelea, în memoria publică rămîn înfipte cifrele provizorii.

La fel și în cazul comparațiilor cu cifrele oficiale. Nu o să mai stați să comparați marți sau miercuri. Deja exit pollul va fi istorie, veți fi prinși cu altele. Crin își va da demisia, se va discuta aprins refacerea USL.

Cine să mai bage de seamă că de fapt diferența dintre exit polluri și rezultatele oficiale între timp s-a micșorat? Rămîi cu impresia făcută în noaptea de duminică, atunci cînd încep să zbîrnîie primele numărători paralele, ori cu cea de luni dimineață, cînd apar primele estimări parțiale BEC, de regulă cele de pe baza secțiilor de vot mai ușor de centralizat, cele din urban.

Și uite așa rămîne înfiptă în cap ideea, și uite așa fandacsia e gata.

Eu am mai trecut prin asta de multe ori. Telefonul care sună la 8 dimineața, cînd ești chiaun de cap. Acum e rîndul altora să aibă parte de această dezvirginare dureroasă, dar plină de suferință.

Să fim pozitivi și să tragem învățămintele: percepția de învingător contează mai mult decît scorul propriu-zis.

Și, evident, să așteptăm scorurile oficiale finale.

Hai, Crin. Hai, PMP. Hai că puteți... :

PS: Un ultim cuvînt despre voturile anulate. Spre deosebire de alte rînduri de alegeri, cînd acestea erau de regulă în zona 3-4%, acum sînt aproape 6%. Și aici mai avem o parte de explicație referitor la discrepanța dintre exit polluri și rezultatele oficiale parțiale.

.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Eu mai am o teorie. Voturile pentru Mircea Diaconu, cred, nu am vreo informatie concrecta, au venit de la psd-istii de rand, care au vrut sa le-o plateasca pnl-istilor pt tradare, dar care, la iesirea de la urne, nu au avut curaj sa isi asume acest vot...si atunci se explica diferenta intre sondaje, exit-poll-uri si rezultat final...

Mihai Predescu spunea...

Intrebare de necunoscator: daca perceptia bate realitatea si exit pollul are eroare de sase procente la un partid, de ce se mai fac? O eroare de trei% este deja diferenya dintre locul 2 sau 3. 6 procente de eroare este inacceptabil!

Parmalat spunea...

Nu e bine deloc. Am vorbit in teritoriu la 3-4 organizatii si toata lumea e ingrijorata de scorul national. Ar fi trebuit sa fie neaparat cu 4.

Si eu sunt de acord ca minim 3.5% din ce a luat Mircea Diaconu sunt voturi care se vor intoarce la PSD la prezidentiale, dar pentru ziua de azi tot nu e bine ca suntem sub 40%.

Anonim spunea...

Nimic sociologic (că nu mă pricep). DAR: aşa mi-am explicat şi eu, părerologic (!), diferenţa de 3-4% în scorul PSD văzând cu cât a crescut M. Diaconu faţă de estimări.

Mai cred că dpdv juridic (constituţional) poate fi considerat un Larry Flynt autohton. Apropo de un drept fundamental.
Şi de o legislaţie care ar trebui asanată, poate rescrisă.

Anonim spunea...

Mi s-a părut şi că Diaconu a jucat desăvârşit rolul lui Spirache Necşulescu (Titanic Vals): "Nu am spus nimănui să mă voteze"; iar PMP a vrut să repună în scenă Răzvan şi Vidra (cu un gender-shift).