sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Un coșciug mare cît o țară

S-a întîmplat ca zilele astea să trecem din nou prin Bulgaria, de data asta la ceas de iarnă. Pînă acum ne petrecusem pe drumurile și prin orașele și comunele lor pe timp de vară, căldură, moleșeală, frunze în copaci și soarele sus pe cer.

Dar fie că a fost vară ori iarnă, senzația a fost aceeași. Bulgaria e o țară a tristeții, a depresiei, a nevrozei mocnite, a cenușiului și sărăciei mohorîte.

Casele sînt tencuite cenușiu. Acoperișurile sînt cenușii. Satele sînt posomorîte și neîngrijite și dau impresia de părăsite. Orașele sînt și ele dărăpănate, cu niște răgălii de blocuri.

Am fost și în Ungaria, și în Polonia, și în fosta Germanie de Est, și în Republica Moldova. Evident că am bătut și România în lung și în lat. Știu și zone de-ale noastre care put de sărăcie, locuri uitate de lume și de timp. Dar nicăieri nu am trăit apăsătoarea senzație generalizată de tristețe precum în Bulgaria.

Nu e doar de la sărăcie. Repet: am trecut prin multe zone sărace ale Europei. Am văzut sate din Moldova noastră sărace pînă la cotor. Am văzut sate de-ale fraților noștri din Republica Moldova și mai sărace. Am văzut sărăcie în Tulcea, în Mehedinți, în Bistrița, în Harcov.

Am văzut zone mai puțin strălucite din Ungaria de Est. Am trecut și prin bălăriile Slovaciei. Și prin Grecia treci prin pungi de sărăcie, cu maghernițe și lume bătrînă și săracă la poartă. Nu mai vorbesc de Turcia – cu excepția zonelor turistice, e tot o sărăcie du colo colo.

Însă parcă nicăieri sărăcia nu este însoțită de asemenea evidenți markeri vizuali ai tristeții. Nu vorbesc de dezordine, de îngălare, de mermeleală, de țigănie, de senzația de vraiște. Ci de senzația de tristețe. Apăsătoare. Aproape tangibilă.

Peste tot în satele prin care am trecut am diverse elemente distinctive. La slovaci, la unguri, la tulceni, la moldoveni, la greci, la turci. La bulgari e singurul loc din toate acestea unde elementul este moartea.

Afișele lipite insistent pe porțile caselor care vorbesc despre încă un mort din gospodăria aceea. Nu știu cît e obiceiul să se țină afișul în poartă. Știu doar că pe fiecare stradă pe care m-am plimbat aproape jumătate din porți sînt “împodobite”, dacă putem folosi acest cuvînt, cu cîte un semn al morții.

Alături de ceilalți identificatori vizuali, de celelalte elemente tematice, cum ar zice criticul artistic, de tonul cromatic și de senzația de pustietate, de loc unde nu mișcă nimic, nu crește nimic, nu se construiește nimic, rezultatul este unul cocoșător. În afară de zona turistică a Plovidvului, unde cît de cît e un soi de șarm cochet, de eleganță sprințară în aer, în rest peste tot prin Bulgaria este parcă întruparea Eclesiastului. Deșertăciune a deșertăciunilor, căci totul este deșertăciune.

Îți ia ceva timp pînă să conștientizezi această senzație, mai ales dacă ești ocupat și cu altele, cum ar fi bunăoară condusul. Dar odată ce-ți dai seama, începe să-ți sară în fața ochilor peste tot. Nu se contruiește nimic. Casele sînt dărăpănate, cele mai recente de prin anii 70-80. Nu sînt case noi – cu excepția unor petice în zonele evident turistice.

Mai rău: nu mișcă nimic prin sat. Acea foșgăială pe stradă pe care o întîlnești în alte părti, oameni, căruțe, mașini, birturi, ceva să-ți dea impresia de viață, nimic. Nici o construcție industrială sau economică recentă – fie un depozit, o fierărie, ceva, o hardughie strălucitoare, ceva tractoare mai noi, camioane care să împrăștie fum, materiale de construcții puse pe marginea drumului.

Nimic, frate, nimic. Moarte și pustiu și tristețe apăsătoare, cvasi-tangibilă.

Cum intri în România, dintr-o dată altceva. Într-o zonă totuși săracă a țării, căci Giurgiu este totuși o zonă vraiște, cum se schimbă lucrurile. Beculețe pe stradă, beculețe pe muchiile caselor, anunțînd sărbătorile de iarnă, brazi împodobiți întrezăriți sclipind prin ferestre, o lumină lăsată să ardă în curte, afară.

Pe urmă nu mai vorbesc de iluminatul public, mult mai evident. Pe urmă mărimea caselor, cît și materialele folosite. Pe urmă, moț pe tortul vieții isterice, urîte, țigănești și blambece, dar totuși viață: luminile puse de primării de-a lungul străzilor. Becuri colorate, mișcare, strălucire. Viață, bre.

Știu că primăriile își iau șpagă de la cei cu beculețe. Dar să moară pisica de abuz de substanțe antidepresive dacă nu e mai bine așa decît starea aceea de semicoșciug în care trăiesc scufundate comunele bulgărești prin care am trecut în aceste zile totuși de sărbătoare.

PS: Dacă ați vedea Jilava cum e luminată noaptea, ați zice că nu e pușcărie, ci spa residence. Mai ceva ca centrul Bucureștiului aproape :)





.

13 comentarii:

The READER spunea...

exact aceeasi impresie am avut o in vara lui 2012 cand am traversat bulgaria sa ajungem in grecia.
nici un om pe strada prin sate.de fapt traseul ruse granita cu grecia dintr o bucata am facut o, nu erau benzinarii, popasuri, oameni, nimic.pustiu.

Fluieratorul spunea...

Scary movie... Eu am facut o vacanta acasa, prin Romanica, in vizita la rude prin Brasov, Bucuresti, Sibiu. Orase mari, beculete multe, ce-i drept. Dar cu foarte mici exceptii, o murdarie de m-am speriat. O mizga neagra care stropeste orice si pe oricine pina-n ochi. M-am cam socat, dar ce sa spun, omul se obisnuieste usor cu binele, si "uita de unde a plecat". Bine ca n-avem si lista de vesnica pomenire in poarta. Ar fi nasol. De fapt, cred ca stiti ca in orice familie, mortii sint mai multi decit viii...

Corson spunea...

Deci, unii mai rautaciosi ar putea spune ca Giurgiu e luminos de Craciun ca "O faclie de Paste" pe motiv de Butoane.
Dar rautaciosii uita ca nu doar Giurgiu, ci intreaga Romanie are Butoane,
Deci Bulgaria nu are nici macar vointa politica, ca sa nu mai vorbim de Butoane.

Iera sa uit. Banuiesc ca, adastind in Giurgiu, bausi o cafea la barul care inconjoara, jur-imprejur, Turnul cu Ceas, monument istoric.

Al Din spunea...

Cred ca esti oarecum nedrept. Orasele sunt destul de OK: Ruse de exemplu castiga decisiv in fata Giurgiului si a multor orase din sudul si estul Romaniei; sa nu mai vorbim de centre turistice ca Veliko Tarnovo. La rural nu pot sa ma pronunt (pentru ca soarta mi-a dat ocazia sa cunosc mai bine -i.e. nu doar trecand intamplator- satele din Bulgaria decat cele din Romania). Dar e adevarat ca e o senzatie generala de parasire la sate: pana si carciumile (acolo unde exista) sunt goale, ceea ce a fost oarecum surprinzator pentru mine...

Radio33 spunea...

Doar o precizare. Anunțurile mortuare din Bulgaria par multe și pentru că nu se anunță doar decesul propriu-zis ci și parastasele sau diferite aniversări ale decesului. Altfel, da, impresia e dezolantă, dar țara e departe de a fi moartă. Am prieteni bulgari și am fost acum doi ani la o nuntă acolo și pot să mărturisesc că se distrează la fel de bine ca și noi.

laurentiucat spunea...

i-am dat aseara unui prieten, fost politehnist, "trefla de grozavesti" si l-a apucat amocul... am ascultat si niste muzica de la "magnetofon".
bine ca am apucat, ca presimt ca or sa se schimbe lucrurile pe aci, ca ai cam pus-o. te-au dat astia de la dcnews ca ai blog si s-ar putea sa vina o gramada de injuratori p-aci...
asa ca o s-avem si bal, nu numai iluminatie.

Corson spunea...

P.S. Jilava e luminata a giorno ca sa poata evada intr-o noapte, dupa ce mai prinde puteri, Adrian Nastase.

E foarte, foarte greu sa evadezi pe intuneric cind nu vezi garduri, sisteme de alarma, nimic. Peste tot in lume, inchisorile sint scufundate in intuneric noaptea. Cu cit e nivelul de securitate mai ridicat, cu atit e mai intuneric in inchisoare si in imprejurimile ei.

Turambar spunea...

@ Laurentiu Cat: Da, texte faine despre o perioada nashpa-faina a existentei noastre :). N'are nimic ca m-au dat pe DC News ca am blog. Am comentariile bagate la moderat. Sterg tot ce misca, fara sa clipesc :)

p spunea...

Ceea ce ai vazut in Bulgaria este iarna demografica.In mai putin de 50 de ani vor mai exista doar 4,8 milioane de bulgari.Si asta in scenariile cele mai optimiste..4,8 milioane in intregul Univers.Si nici romanii nu stau mai bine.Inca nu vezi iarna demografica pe ulitele din Ro din cauza ca scaderea a inceput mai de sus.Inca au mai ramas ceva oameni, dar nu mai e mult de asteptat si vei vedea incet, incet cum ne mananca si pe noi pustia.
Pe unde ai umblat prin Bistrita-Nasaud, Turamba?

Turambar spunea...

Da, ai dreptate, o sa ne pasca si pe noi :(

In Bistrita? Neah, doar la vale dinspre Maramures spre Tg Mures / Brasov. Dar cit sa-mi fac idee despre felul in care arata lucrurile, din mersul calului cu motor

Anonim spunea...

Asta vara am fost sa vizitez litoralul bulgaresc pentru prima oara. Drumul principal a fost de la Ruse la Varna. Al dracului sa fiu daca am vazut mai mult de 6 sate. Numai camp, deal, zone agricole. Pustiu, bai frate. Credeam ca poate asezarile sunt ascunse dupa dealuri, ferite de sosea. M-am uitat pe Google Maps si nici pomeneala. Asezarile nu exista.

O avea Romania multe sate, prea multe, dar Bulgaria nu are nimic! E o tara pustie.

Ciuruc spunea...

Am fost în Bulgaria, pâna la Sofia, în '63 sau '64. Era prima mea "iesire" :) Asta vara am avut ocazia sa ma duc pâna la capul Caliacra în speranta de a vedea focile de care-mi povestea tata. De fiecare data am avut aceiasi senzatie, impresie. Strazi curate si case cenusii, când sunt tencuite .

Unknown spunea...

să-ţi spui şi io v'o două constatări, că doar n-am trăit pe-acolo 4 ani degeaba: primo, foile-alea, prin care se-anunţă decese, parastase şi alte-alea (majoritatea intitulate „skrba”), rămân pe garduri până putrezesc sub ploaie ori le sfâşie vânturile, valurile... dar e foarte-adevărat că bulgarii ştiu să _petreacă_, în toate sensurile cuvântului! secundo, mai ales pentru zona rurală, ei au numai 4 modele standard de construcţie (pentru casa mare, nu şi pentru dependinţe), care au fost aprobate cel mai probabil în anii 70... de-aici senzaţia de învechit, chiar dacă te afli în faţa unor construcţii relativ noi--dar tot de-aici decurge şi costul destul de accesibil pentru o construcţie nouă... aspectul învechit mai e dat şi de lipsa de interes în finisajele exterioare, gen tencuială :( ai dreptate, aspectul general e de mare sărăcie şi tristeţe, însă păleşte şi se ofileşte în faţa altor senzaţii şi trăiri, dacă stai pe-acolo mai mult de 3-4 luni ;) dar, nefiind eu prea-mărit sociolog, s-ar putea să greşesc în aprecieri ori să nu pricep unde baţi matale :P „aide, do skoro,” adică pe curând! :)