vineri, 18 ianuarie 2013

Bach Brel Bowie

Cînd iei muzica și o cojești cu brișca cea de patimǎ a minții, cu oțelu de fum și de crițǎ,

dupǎ ce dai la o parte sîmburii,

Pink Floydu și Led Zeppelinu și Gentle Giantu și ce Dumnezeu mai cîntǎ pe-acolo,

Talking Heads și Zakir și Deep Purple și Velvet Underground și King Crimson și Zappa și Van der Graaf Generator și Pearl Jam și ce ne mai place creerului nostru,

dupǎ ce îți ceri iertare de la Pink Floyd,

pentru cǎ de fapt sînt zile, multe zile, secole, decenii, clipe cînd totul e simplu, e foarte simplu, muzica se împarte în doo, Pink Floyd și restu,

ba nu, pardon, Pink Floyd, Pink Floyd și restu, îmbicsit de nori sǎ-ți fie sufletu, prietene Syd, frate Gilmour, bestie Rogers,

atunci ajungi la pulpa suferinței, la miezu durerii sonore.

Și miezu are nume, are eleganțǎ foneticǎ, are aliterație și prestanțǎ.

Și miezu prezintǎ protuberanțe și monștri.

Trei de B.

Bach Brel Bowie.

În aceastǎ ordine.

Bach, pentru imposibila inevitabilǎ matematicǎ cu care ne aranjeazǎ aerul dintre urechi. Frumusețea cea fǎrǎ de zǎticnire, cubul perfect pe care Nichita n-a apucat sǎ-l știrbeascǎ la colț cu ciocanu vorbelor sale. Decadența perfecțiunii. Punct. Fǎrǎ nimic lîngǎ. Fǎrǎ nici un atribut. Perfecțiune. Punct.

Adicǎ moarte.

Brel, pentru imposibila tînjire și dupǎ frumusețea inutilǎ a bîzdîcului de iubire și furie și tandrețe și eleganțǎ de întorlocare, cînd viclean de simplǎ, cînd naiv de complicatǎ. Decadența frumuseții simple și triste care trebuie sǎ ne cuprindǎ pe toți, mǎcar o datǎ.

Adicǎ moarte.

Bowie, pentru imposibila nemernicie și glorie și zbatere și sclipicioșenie de zvîc de angst de fiarǎ de bestie de nerv. Decadența cadavrului viu și frumos mînios scîrbos și pletos care mișcǎ mișcǎ mișcǎ calcǎ totul în cuvinte în zvîcnet în superbie.

Adicǎ moarte.

Doamnelor, sǎ bem. Domnilor, sǎ ne batem.

Fraților, sǎ ascultǎm.

Sǎ ascultǎm și sǎ ne pregǎtim sǎ facem ceea ce toți știm atît de bine, chiar dacǎ nu știm încǎ. Sǎ ne pregǎtim de moarte.

Cǎci Bach, și Brel, și Bowie, aceastǎ sfîntǎ treime otrǎvitǎ, doar asta ne învațǎ.

Ne învațǎ de moarte.

Bach



Bach



Bach


Brel



Brel



Brel



Concertul complet de la Olympia aici (nu permite Embed).

Bowie



Bowie



Bowie



.

3 comentarii:

__Vali spunea...

“pentru cǎ de fapt sînt zile, multe zile, secole, decenii, clipe cînd totul e simplu, e foarte simplu, muzica se împarte în doo, Pink Floyd și restu, ba nu, pardon, Pink Floyd, Pink Floyd și restu”

I’ve always knew that we do share a common vibe ;-)

Regarding those 3Bs, ... well, I am still working on it!
So far, a big YES for Bach “pentru imposibila inevitabilǎ matematicǎ cu care ne aranjeazǎ aerul dintre urechi” ... OMG, loved it!

Ontelus Dan Gabriel spunea...

,,Sǎ ne pregǎtim de moarte."
Clar. Acesta este secretul vieții.

Fluieratorul spunea...

Despre cei trei B, eu unul cind imi caut sistemul de referinta, merg la B1, always there, always reliable, etern si imuabil in perfectunea lui. B2 n-a "mers" la mine multa vreme. Am avut in viata mea perioade de hipersensibilitate, cind anumite lucruri imi erau insuportabile. Muzica lui B2 a fost unul dintre acele lucruri, si "Salariul groazei". De-o vreme merge... B3 era mai mult "pe cind nu se zarea", mi-a fost foarte aproape inainte de '90, mai putin dupa, in revenire de-o vreme. Asta cind vorbesc de minte.

Yet, my heart and my soul always go to the crazy diamond...

Pink Floyd si restu', "Amen" to that!:)

Sint multe de spus despre restu', ca nici ala nu-i orice rest, citeodata.