luni, 1 octombrie 2012

Cine scapǎ, scapǎ

Voi adopta o atitudine contrarianǎ și voi afirma cǎ deși pe termen scurt îi face bine, pe termen mediu și lung Dan Diaconescu pierde din tot circul actual, pur și simplu accelerînd un proces inevitabil de dez-vrǎjire, dez-amǎgire, scǎdere a credibilitǎții, proces prin care fiecare partid populist / anti-sistem trece, indiferent de țarǎ sau de moment istoric. Singurul lucru care conteazǎ este cît timp reușești sǎ-i ții calzi, sǎ-i ții într-o stare de gulibilitate, reperul de aur fiind “sǎ mǎ creadǎ pînǎ a doua zi dupǎ alegeri, cǎ dupǎ aia oricum nu mai conteazǎ”.

Ei bine, aici intervin cu motivația contrarianǎ și, spre deosebire de mulți alții care considerǎ cǎ a fost o mișcare de geniu, eu personal cred cǎ DD a ars artificiile mult prea repede, epuizîndu-și resursele de quick magic and trickstery, praful de zîne necesar pentru a transforma verbozitatea în voturi bǎgate în urnǎ.

Evident cǎ pe termen scurt e foarte de bine pentru el și tabǎra sa. Deși nu am terminat încǎ sondajul periodic pe care îl facem chiar zilele acestea, SocioPol-ul de septembrie care iatǎ cǎ a ajuns deja sǎ își întindǎ culegerea de date și în primele zile ale lui octombrie, intuiția mea de sociolog care poate cǎ s-a și uitat totuși prin datele intermediare îmi spune cǎ PP-DD beneficiazǎ zilele acestea de tot tam-tam-ul, întorcîndu-se undeva spre acel 15% la care se cantonase în vremurile sale de glorie, în 2011, înainte ca USL sǎ concentreze atenția electoralǎ prin mișcǎrile de stradǎ post-Arafat.

Doar cǎ feelingul meu este cǎ acest bagaj se va eroda într-o lunǎ, o lunǎ și jumǎtate, mai ales dacǎ USL reușește sǎ iasǎ din torpoare, cum a început sǎ dea deja semne cǎ o face, și sǎ mai și dea în loc doar sǎ încaseze, dupǎ cum deja am vǎzut cǎ a fǎcut Ponta în seara asta. S-ar putea sǎ mǎ înșel, cǎ așa sînt sociologii, le vine greu sǎ facǎ predicții, mai ales despre viitor. Însǎ știu cǎ în alte estimǎri în ultimul timp am fost suficient de aproape de realitate încît sǎ am încredere în nasul meu plin de praf de procente.

Știu la fel de bine și despre atitudinea defetist-mioriticǎ ce zace în ambele tabere politice. Pe dinspre partea dreaptǎ, unii portocalii sînt cvasi-paralizați de fricǎ, de rezultatul alegerilor, de maniera nedreaptǎ dupǎ pǎrerea lor în care istoria vine sǎ le dea cu pendulul peste dinți. Sǎ fugim, ne mǎnîncǎ! Ia uite cu cine ne încîrduim! Sǎ vezi ce soartǎ de PNȚ-CD din 2000 o sǎ avem noi. În loc sǎ ne concentrǎm pe lupta pentru supraviețuire, noi ne certǎm ca chiorii cine sǎ stea mai în fațǎ la plutonul de execuție electoral.

Dinspre partea cealaltǎ, a roș-albaștrilor de la USL, și pe acolo sînt mulți care l-au luat pe Vǎleu! în brațe. Sînt mulți dintre cei care se tem de rezultatul alegerilor și acolo. Sînt dintre cei care nu îl cred pe Ponta în stare de acele bǎțoșenii pro-active și agresiv-acționale care sǎ ținǎ eroziunea guvernamentalǎ în frîu.

Sînt voci care deplîng deja soarta drobului de sare. Ah, Fǎnicǎ, simt cǎ mǎ ia cu greațǎ la linguricǎ, n-o sǎ facem 50%, sǎ vezi ce-o sǎ ne facǎ dictatoru’, iar o sǎ ne-o tragǎ chioru și o sǎ ne lase cu buza spartǎ și cu rozeta zdrențuitǎ. Sǎ vezi ce-o sǎ ne treacǎ pe la nas din nou guvernarea și puterea și cele 10 mii de virgine pe care fiecare activist politic ar trebui sǎ le primeascǎ dupǎ ce vom cuceri alegerile. Ah, dar n-o sǎ le cucerim. O sǎ ne-o tragǎ chioru’ din nou. Uite ce face cu Dan Diaconescu. Uite ce papițoi sîntem și lǎsǎm oportunitatea sǎ ne treacǎ pe lîngǎ cot. Ah, ce soartǎ grea.

Evident cǎ înaintea confruntǎrii electorale lumea devine nervoasǎ. Ca înaintea luptei, soldații sînt tensionați, simt mirosul de sînge și de moarte, încearcǎ sǎ se pǎcǎleascǎ cu vorbe, cu rugǎciuni și cu mult, mult alcool. Pe cei mai slabi de înger îi vezi imediat, dupǎ cît de albi sînt la fațǎ. Și, de regulǎ, aceia mor primii, doar dacǎ nu sînt suficient de lași sǎ se ascundǎ prin tufișuri ori sǎ întoarcǎ armele. Restul, armatele disciplinate, își suflecǎ mînecile, scuipǎ în palme, înjurǎ de grijanie și fac pasul înainte. Cine scapǎ scapǎ. Hai și-om vedea.

Ne așteaptǎ douǎ luni intense, strǎlucitorilor. Puneți-vǎ cǎmașa roșie și pantalonii maro, scuipați-vǎ în palme și puneți mîna pe topoare. Vin alegerile. Cine scapǎ, scapǎ...





.

5 comentarii:

remus spunea...

Nu pot spune decat....reflectie obiectiva..

sensu giratoriu spunea...

DAN DIACONESCU si-a pierdut un sfert din electorat (schimbul 3) doar prin simplul fapt ca nu s-a mai prezentat noaptea la program...
electoratul lui dormea ziua la ora la care era scandalul cu oltchim, lucru pe care il putea face si el daca era baiat destept....

plus ca ziua, pe strazi, in miscare, parea un soricel speriat de motanul infuriat dar calm care-l pandea de dupa perdele... dupa lovitura asta poate sa-si puna linistit dintii (cati i-au mai ramas....)

asa ca mai scutiti-ma cu DD-ul asta ca l-am prea umflat cu frica noastra...

__Vali spunea...

Pentru unul ca mine (cam rupt de evenimentele curente din Romania) DD e ireal!
M-as fi asteptat ca - dupa multipele experiente gen Caritas, FNI, VC Tudor - romanii sa sufle acum si in iaurt Dan(one) :-(
Pe de alta parte n-ar trebui sa ma mir prea mult. La urma urmei iata ca, la mai mult de 20 de ani dupa experimentul comunist, romanii refuza in continuare sa-l “sufle" pe Iliescu ;-)

berenger spunea...

nimic nu-l impiedica pe dd sa mai „inventeze” un scandal in timpul alegerilor.
deocamdata, scopul a fost atins: a devenit cea mai mediatizata persoana din romania, a adus inca o dovada ca guvernul ponta e unul de pacalici si a accentuat credinta sustinatorilor ca are solutii, dar nu este lasat sa le puna in practica, fidelizandu-i pana in panzele albe. problemele lui nu vor fi legate de incapacitatea de a se folosi de acest scandal, ci de faptul ca doar el e partidul, neavand oameni vizibili care sa fie votati, adica aceeasi problema ca si la locale.

Better Failling spunea...

"populist/antisistem" ?!?

Si eu care credeam ca populistii sunt exact cei care manipuleaza fara nici un fel de scrupul toate caracteristicile sistemului in care se intimpla sa fiinteze cu singurul scop de a ajunge si se mentine cit mai mult la putere...