sâmbătă, 10 septembrie 2011

Bravo. Rușine. Bravo. Pǎcat. Bravo.

Știți cum zice poetul de Mizil, ǎla care scrie în revistele literare județene? “Am visat 73 de minute”.

Damn it, man. Am trecut azi, în decurs de mai puțin de douǎ ore, prin toatǎ gama emoționalǎ pe care un om din Balcani o are în dotare: somn (bǎga-mi-aș! 4 dimineața?? cine pana mea se scoalǎ la ora asta sǎ vadǎ meciuri de rugby???), hǎbǎucealǎ (cafeaua? ude e cafeaua? la naiba, îmi fac ceai negru), plictis, resemnare (iar o sǎ ne batǎ ǎștia de o sǎ ne sune apa în cap), plictis, jenǎ (ups, așa de repede ne-au dat eseu?), blazare, detașare, interes (ups. wtf? ce grǎmadǎ bunǎ avem. pǎcat cǎ trei sferturile stricǎ tot), uimire (whaaat? pe ǎștia chiar îi putem bate!), speranțǎ (damn it! mǎ ia cu palpitații. vacǎ, ai bǎut prea mult ceai negru. putem sǎ-i batem pe mamelucii ǎștia de scoțieni. unde-i Laphroaigul?), entuziasm (yes. Yes! YESS!!!), lacrimi (pe bune, mi-au dat lacrimile cînd i-am dat cu cracii în sus pe grǎmadǎ, de i-am dus peste linie), speranțǎ (hai, hai, hai, încǎ zece minute), disperare (damn it! NU!), speranțǎ (mai sînt trei minute. Hai sǎ le dǎm un eseu, sǎ egalǎm. Hai mǎcar trei puncte, sǎ luǎm mǎcar punctul defensiv), disperare (nu, damn it!), detașare (asta este. Ca țiganul la mal. Ǎsta-i rugby-ul. Zi mersi cǎ nu ne-au dat cu terenul în cap), amuzament (waw! Ce englezǎ are Tincu), mîndrie (bǎieții au jucat nesperat de bine, mai ales pe grǎmadǎ. Tincu a luat titlul de Man of the Match – not an easy feast), speranțǎ (nu este totul pierdut. O sǎ mîncǎm bǎtaie de la Anglia, o sǎ mîncǎm bǎtaie de la Argentina, și totuși. Poate cu Georgia, dacǎ jucǎm așa... ), sete (unde am pus sticla aia de Laphroaig? Mai sînt trei meciuri)

Lǎsînd gluma la o parte, am avut parte de 73 de minute de speranțǎ. Bǎteam Scoția la Campionatul Mondial, scriam istorie, vorba comentatorului care l-a intervievat pe Gontineac dupǎ meci. Am vǎzut o echipǎ a României accentuatǎ atît în bine, cît și în rǎu. În bine, nesperat de bine, acolo unde stǎm noi de regulǎ bine, pe grǎmadǎ, locul unde ne-am cîștigat respectul tribunei și frica scoțienilor. În rǎu, nesperat de rǎu, acolo unde stǎm noi de regulǎ rǎu, pe trei sferturi, cu secvențe de broken play absolut dezastruoase, cu aripi varzǎ, cu demi și uverturǎ varzǎ, cel puțin pe prima reprizǎ, cu nepricepere la dat la bețe. Da, a bǎtut vîntul. So what? Nu, nu conteazǎ, trebuie sǎ știi sǎ dai și pe vînt. Scoțienii de ce știu? Patterson a dat la bețe ca metronomul. Chiar dacǎ la ǎia bate vîntul și cînd se spalǎ pe dinți, nu conteazǎ. Învinșii nu au scuze, doar cadavre.

Și mai ales, am vǎzut poftǎ de joc, poftǎ de victorie (da, scoțienii și-au dorit victoria mai mult decît noi în ultimele 10 minute). A fost o înfrîngere, totuși, onorabilǎ. Deși de regulǎ nu mǎ entuziasmez la înfrîngeri, totuși azi voi face o excepție și pe lîngǎ “rușine” voi zice de asemenea și “bravo”. Azi, spre deosebire de alte dǎți, echipa României nu m-a fǎcut sǎ-mi fie rușine cǎ sînt român, deși a pierdut. Felicitǎri lui Tincu, omul meciului și motorul echipei noastre, rușine lui Dumbravǎ (a fost varzǎ), felicitǎri lui Carpo și Ursache și în general întregii grǎmezi, rușine cǎ au avut totuși 22 de placaje ratate. Per ansamblu, rǎmîne cum am stabilit: ca țiganul la mal. Psihologia asta, dom’le. Dar totuși, am murit frumos.

Închei zîmbind detașat și oarecum amuzat, amintindu-mi-l pe Tincu cu a sa englezǎ de baltǎ, clar depǎșit de solemnitatea evenimentului. Echipa sa tocmai pierduse, dar pierduse totuși frumos, primise titlul de The Man of the Match, era rǎtǎcit prin smîrcurile perfide ale limbii engleze, și totuși, dincolo de platitudinile împiedicate, a spus un lucru cît se poate de adevǎrat, în a cǎrui notǎ vǎ invit sǎ judecați acest meci: “I’ve seen today Romania playing well, and I’m happy.”

Hai România! Sǎ jucați bine, sǎ muriți frumos... :)

18 comentarii:

Anonim spunea...

Nu stiu cum iti permiti tu sa spui despre un jucator al echipei ca a fost "varza" ? Jucatorii de ii vezi tu "varza" au calificat echipa la mondiale.Orice jucator poate prinde o zi mai proasta,uite wilkinson a ratat 5 6 lovituri si nu cred ca si el este "varza"! Tipic romanesc,de fiecare data cand ceva merge bine trebuie sa fie si cineva care critica ! RUSINE !!!

Turambar spunea...

Atita timp cit au lasat gaurile alea monstruoase pe trei sferturi, unde scotienii au jucat bambilici cu ei, au fost varza. Hiper-varza. La fel cu si Willkinson a fost astazi varza, desi in alte dati a fost genial.

Imi permit, chiar daca au calificat echipa la Mondiale (cu suspans, da? impotriva Uruguayului, da? dupa meciurile cu Portugalia si Rusia de care mai bine nu ne aducem aminte, da?)

Deci usor cu spumele la gura, anonimule necunoscut, ca ma iriti si cind ma irit devin iritat :(

Anonim spunea...

E usor sa vorbesti,dar tu ai sutat vreodata ? ai incercat sa transformi ? Un jucator de rugby nu se catalogheaza dupa un singur meci ! Conteaza ca au ajuns la cupa mondiala,nu pe cine au batut,sau daca au avut emotii ! Ar trebui sa fii iritat pentru prostiile care le scrii sincer !

kilroy spunea...

Aha, acuma vezi prin ce trecea un fan al Stiintei la fiecare meci. Credeam, speram, si ori vindeau meciul, ori isi dadeau cu stangul in dreptul.

Dragos Bora spunea...

Anonimule, nu-l irita pe Turambar, că acum 10 ani a vrut să shuteze găina printre turnurile gemene si-am văzut ce-a iesit... Lasă-l sa shuteze-n verzele lui că e venit recent din Asia si acolo nu prea se joacă rugby. Iartă-l!

matusalem spunea...

Chiar bre! Ai sutat? :lol: :lol: :lol:
Ca aici te vaz uitandu-te peste umarul omului
http://2.bp.blogspot.com/-uIqi5mhQm3k/TdS4uOdTg-I/AAAAAAAAE4Q/uyj5jprXWCo/s1600/227557_114788461939172_101607593257259_146079_6912125_n%2B-%2BBuli.jpg


:lol: :lol: :lol:

matusalem spunea...

Iar aici
http://1.bp.blogspot.com/_KYotjuraIvM/TGEcVEfBreI/AAAAAAAADhw/P_e8gGwSML4/s1600/b.jpg
te uiti sa nu-ti fure careva tzoalele

:lol: :lol: :lol:

fly-half spunea...

Da, am trecut aproape prin aceleasi stari. Culmea e ca nu vroiam sa ma scol special pentru meci, dar s-a intamplat sa ma scol pe la 3 si ceva si am zis hai sa vad ce se intampla la Invercagill.

Degeaba se supara anonimul, si Dumbrava si Wilko au fost azi VARZA! Macar Danut sa se bucure de comapania selecta in care se afla :-)

Turambar spunea...

@ Anonim: hai, ca esti varza. Nu conteaza doar ca am ajuns la Campionatul Mondial. De aici incolo ar trebui sa avem asteptarile. Da, baietii au jucat neasteptat de bine. Dar asta nu ne impiedica sa spunem in acelasi timp ca unii dintre ei au fost totalmente varza - cei de pe trei sferturi (ca de obicei in ultimul timp in echipa noastra). Deci si tu esti varza. Pa. Gata. Ne obosesti.

@ kilroy: Stiinta? Stiinta Falticeni? Echipa aia care se bazeaza pe succesurili de acum doosute de ani si restul etape? :)

@ Dragos Bora: grrrrr... :p

@ Matusalem: bre, dar bag de seama ca matale chiar te uiti la poze :). Nu, nu am sutat niciodata in meci la bete. Asa, la antrenament, mai ma prostesc din cind in cind. Dar de-aia nu eu joc in nationala, si Dumbrava da :) PS: iti plac pozele, da? vezi ce flacai faini sintem, da? mai ales pe orizontala si pe circumferinta, da? :p

@ Fly-Half: Da, au fost varza. Mama lor. Din partea lui Wilkinson, chiar ma bucur :) (stii atitudinea mea fata de englezi - o stiu si eu pe a ta :) ). Dumbrava a incurcat lucrurile. Bine ca i-a schimbat macar la pauza si ca l-au bagat pe Surugiu - si el a fost unul din cei care a schimbat fata jocului

Barbu Mateescu spunea...

Nimeni nu poate să zică "mulţumesc" pentru o postare mişto a lui T.? Păcat.

Mulţumesc şi felicitări de la un coleg de meserie.

Turambar spunea...

Mersi, Barbu! Kindly appreciated.

Felicitari pt blog. Te-am pus la blogroll :)

ameţitul spunea...

am pregatit berea şi seminţele, ca tot românul, am pus ceasul la 3:50...
m-am trezit pe la 2, aşa din senin, şi mi-am dat seama că eu nu prind digisportul :)))

Turambar spunea...

lol :) esti varza! trebuia sa joci pe trei sferturi :)

fly-half spunea...

Pssst!
Ce zici de galezii tai, care erau sa le faca figura lui Stein, Stein, Matfield & co?
N-am vazut meciul, doar rezumatul, dar m-am ofticat ca n-au castigat.

Turambar spunea...

Eu iti dai seama ca l-am vazut in direct. Am suferit ca un ciine, ca un detinut politic caruia i se smulg unghiile din carne. Mama lor de galezi, ce investitie emotionala, ce suspans, ce chinu dracu :( Si Hook ala, sa rateze el lovitura de pedeapsa cu 5 minute inainte de sfirsitul meciului?

Damn it. M-a luat de inima, pe bune. Auzi tu: 17-16... :(

Aaaargh! :(

Barbu Mateescu spunea...

Ţara Galilor şi Argentina - favoritele mele după RO - au pierdut ca de obicei. Deci va fi o cupă mondială obişnuită. Offfff...

Off-topic: te-am pus şi eu la blogroll. Mi-ai mărit traficul cu vreo 625%, dar nu-s exclusiv zâmbete, trebuie să ţin ştacheta sus. Mulţumesc foarte mult.

Barbu Mateescu spunea...

... nu cupă... campionat [palmă peste faţă].

Turambar spunea...

Cupa? Campionat? Tot un drac. Rugby sa fie, si sa fie fain. Pina acum nu ne-au dezamagit la calitatea meciurilor, doar la rezultate. Mama lor de romani. Mama lor de argentinieni. Mama lor de galezi! Auzi tu: 16-17. Sa te zgirii pe monitor... :(

Palma peste fatza? Stai, nu te grabi: intinde si obrazul celalalt, sa dau si eu :)

Trafic? Nu-s exclusiv zimbete? "With great power comes great responsibility". Prepare for worse, Jedi, prepare for worse.

Multumiri? Cu mare placere. My pleasure, mate :) :wink: