luni, 29 noiembrie 2010

Am și eu o contribuție?

Ia, gata! Sa taca sondajele! Sa ne abtinem jumatate de zi, chiar si o zi intreaga, in a diseca prin sfisiere rezultatele Exit Pollurilor din Rep Moldova. Sa nu mai vorbim despre tigani, stereotipuri si alte ticalosii. Sa lasam psihologii sa ne spuna ce e cu adevarat important in viata.

Empatie, bre cinicilor bre. Responsabilitatea, bre loazelor. Umanitatea, bre rauvoitorilor care stati cu rautatea pre limba, prea grabnici sa i-o datzi lui Dincu la radacina, sa-l spurcati si sa-l intrebati de diferentele mari, oh prea mari, ce facushi neamule, pe unde mai scotzi camesha?

Ce oameni nasoi. Ce sociologi. Ce mirsavi si fameni si rai si goi pe dinauntru...

:/

* * *

Am și eu o contribuție?

A devenit atât de obișnuit să auzi în jur comentarii, evaluări, largi descrieri despre ce fac alții și mai ales cum fac încât îmi creează senzația că trăim mare parte din timp cu ochii pe ceilalți.

Dar oare noi? Noi cum facem aceleași lucruri pe care le putem observa cu atâta acuratețe la ceilalți? Care o fi contribuția noastră la ceea ce se întampla în jur?

Pentru că pare că suntem plini de așteptări, nemultumiți când nu ne sunt satisfăcute, dar mult mai puțin conștienți de ceea ce se așteaptă de la noi și de modul în care noi răspundem așteptărilor venite din partea celorlalți.

Oare noi reușim să fim la înălțimea așteptărilor celor care ne înconjoară, sau picăm în aceeași morișcă și le provocăm celorlalți aceleași nemulțumiri, fără ca măcar să fim conștienți de asta? Iar, la o adică, în loc de a ne vedea propria contribuție, avem justificări care să ne facă să ieșim neșifonați din situație.

Sunt întrebări care pot părea retorice și la care se pot da răspunsuri rapide de genul “bineînteles că nu suntem perfecți”, sau “eu fac tot ce pot”, care nu reușesc pe termen lung decât să întrețină același tip de mecanism.

Mult mai greu e să te întrebi de-adevăratelea de mai multe ori în cursul unei zile dacă ceea ce sau cum ai făcut ceva e chiar pe măsura a ceea ce îți era cerut. Și să te străduiești să vezi ceea ce ar putea fi făcut mai bine.

Iar când faci asta de suficient de multe ori și intri în contact cu imperfecțiunea ta, începe să se schimbe și modul (arțăgos de multe ori) în care ne raportăm la ceilaltți. Parcă nu-ți mai vine să dai așa de repede cu critici în alții atunci când vezi că și contribuția ta la ce e în jurul tău nu e așa de neatins.

Pentru că de cele mai multe ori e al naibii de greu să-ți simți și partea ta de responsabilitate!


Cred ca m-aș simți mult mai confortabil într-un astfel de mediu în care oamenii s-ar uita mai mult în ei decât în jur și s-ar strădui să facă ce e al lor cât mai bine și mai responsabil decât să se uite fără de odihnă la țambrele din ochii celorlalți.

5 comentarii:

Bujold spunea...

Mirel, parerea mea este ca minciuna este o trasatura specifica prin zona asta, alaturi de hotie. Nu poti avea rezultate corecte la nici un sondaj atata timp cat cel intervievat se gandeste ca ar fi bine sa minta doar ca sa se distreze de "prostii care vor sa creada in tampeniile astea occidentale"

Traian spunea...

Chief, cum zicea cineva : iarna nu-i ca vara si 27 nu-i ca 41. Pai ori suntem sociologi ori nu mai suntem...

parvan spunea...

@Flo: total de acord cu nevoia de introspectie, total de acord cu evaluarea periodica a conformarii fata de asteptarile "celorlalti" ... dar asta nu inseamna ca obiectivul intronspectiei trebuie sa fie micsorarea distantei fata de asteptarile "celorlalti". Caci asta-i calea pe care ajungi sa faci exitpolluri in diaspora pt ca lumea asteapta rezultatul numaratorii; ajungi sa le spui "cunoscutilor" ca-i ok sa se informeze pe siteuri marginale/deviante doar pt ca lumea asteapta sa le spui ca-i periculos sa se uite la tv; etc etc.

eu as insista pe evaluari in raport cu propriile "asteptari" de la tine. Asteptari definite pe baza asteptarilor celorlalti, ale apropiatilor, ale sefilor, ale modelelor acceptate, ale unui dumnezeu (care poate nici nu exista) etc etc. Iar conditia de consecventa pe care as pune-o e consemnarea acestor asteptari (e suficient un petic de hartie) pentru a nu risca apropierea de asteptari prin modificarea asteptarilor :)

Radu spunea...

Turamabar, felicitari pentru post. De la un rugzby-st adevarat nu ma puteam astepta la altceva... :)

Traiane, suntem sociologi. Nu farmacisti! Nici instrumentele noastre nu sunt perfecte, nici "obiectul" muncii noastre nu e perfect. Dar e atat de frumos in imperfectiunea lui!

Pongo spunea...

Clar. Insa din pacate oamenii nu doar se uita ( e inevitabil in procesu tehnologic:) ci arata cu deshtu tzambrele alea.