marți, 6 aprilie 2010

Despre frumusețe în vremuri de ploaie

Anca mă provoacă la o discuție despre frumusețe.

Prima reacție: cum de nu e Anca în blogroll-ul meu pînă acum? Există o ecsplicație: am fost bolnav cînd eram mic. Aside note: de remediat această eroare.

Continuăm. Unde rămăsesem?

Da. La frumusețe. Anca spune că este obsedată de frumusețe. Și, precum îi șade bine cartezianului care strivește corola de minuni a gîndului, trece la o categorisire a sa. La felierea frumuseții în latitudini, longitudini și alte coordonate cognitive. Generatoare de echilibru. Excesivă. Nenegociabilă. Ah, ce longitudini. Ah, ce latitudini fără număr. Asta îmi amintește de delicioasele înșiruiri ale doamnei Șonnagon, de acum 1000 de ani. Ah, ce Ev Mediu e în căpșorul tău de 26 de ani și restul frumusețe, domniță!

Să remediem, așadar, erorile de gîndire ale domniței de Bistrița și să facem noi altele în schimb. Să vorbim despre frumusețe, deci, stimați glaurungologi, și să înmulțim astfel puhoiul de vorbe care nu reușesc să limpezească nimic.

Știți ce îmi vine acum în minte? Acum 15 spre 20 de ani, cînd am sosit eu prima dată pentru întîiași oară în București, acest oraș al pierzaniei și prafului și melopeei balcanice, cu miros de otravă și de stîrv și de viață murdară, dar vie, cum mă plimbam eu pe străzile sale, pe ceea ce mai tîrziu învățam că se numește Calea Știrbei Vodă, pe lîngă ceea ce mai tîrziu urma să învăț că este Conservatorul de Muzică, ah, mama lor de artiști inutili și triști, am văzut la un moment dat pe un zid cenușiu un grafitti.

Și grafitti-ul ce-mi spunea? Te iubesc, nu mă uita?

Neeah. Grafitti-ul pe vremea aceea nu se manelizase încă. Erau vremurile grafitti-urilor aspre și limpezi și rele întru trezvie. Grafitti-ul cel înțelept spunea:

Cuvintele nu pot să.

Atît. Nimic mai mult. Fără să spună ce nu pot cuvintele. Pentru că, uneori, cuvintele nu pot să.

Asta așa, ca preambul justificator.

Frumusețea, domniță de Bistrița? Pentru mine, singurele coordonate de latitudine și de longitudine simbolică ce le pot găsi frumuseții în acest moment de Telegă gri și ploioasă sunt autenticitatea și limpezimea.

Dar mai întîi, un pic de lămurire a conceptelor. Înainte de a discuta despre cum este frumusețea, mai întîi să discutăm despre ce nu este frumusețea. Să facem distincția între frumusețe și siguranță. Între frumusețe și bine.

În general, animalul din noi tinde să echivaleze cîștigul, adică binele, cu celălalt reper din triada aia Adevăr Dreptate Frumusețe. Adică dacă îmi maximizează mie probabilitatea de supraviețuire și de succes reproductiv, este nu numai bun, ci și frumos – asta așa, ca să vorbesc ca biologul evoluționist amator. Cum ar veni: pîinea e frumoasă, că ne hrănește, sabia e frumoasă, că ne apără, dar dacă ne taie, nu mai e frumoasă, e blestemată. Focul e frumos cînd ne încălzește și urît cînd ne dă foc la casă. Apa liniștită e frumoasă, că nu strică, ci hrănește, în schimb, apa tumultuoasă și muultă și care dă iureș e urîtă, că e primejdioasă. La fel și lupul, că ne mănîncă, ori scorpionul, că ne înțeapă, ori șarpele, că ne mușcă.

Ei bine, trebuie să ne scuturăm precum cîinele de apa cea udă de această prejudecată. Binele și frumosul sunt categorii distincte, precum bine ne-au învățat Oscar Wilde și mongolii. Și taurul furios care dă iureș e frumos. Și norii negri, amenințători, care urmează să ne fulgere în dooștrei de nanosecunde este frumos. Și mongolul care trage cu arcul din iuțeala calului are eleganța sa ucigătoare și rea și crudă și bine strunită. Și sabia care dă sîngele e frumoasă, și avalanșa care zdrobește și sufocă e măreață în frumusețea sa distrugătoare. Și multe altele pe lumea asta care sunt mortal de rele pentru bietele primate de noi sunt frumoase: crocodilii, bomba atomică, mătrăguna, crevasele și accidentele rutiere.

Să ne întoarcem la coordonatele mele simbolice. Mai întîi și întîi, frumusețea trebuie să fie autentică. Spontană. Neforțată. Necăutată. Aici fac antiteza frumusețe – ipocrizie. Fățărnicie. Frumusețea feței zbîrcite. Frumusețea trunchiului noduros. Frumusețea țesăturii ponosite. Frumusețea lemnului vechi. Frumusețea lucrului simplu. Frumusețea chipului luminos, chiar dacă un pic cam șui și cam bocciu.

Asta în antiteză cu prea fotoșopatele standarde de frumusețe pe steroizi, de frumusețe mcdonaldizată care pleznește a sănătate hormonizată și plină de creme. Diferența dintre actorii din anii 40, 50, 60 și mamagalii de acum care put de sănătate chiar și cînd joacă în filme post-apocaliptice. Eleganța urîtă a lui Jack Palance sau a lui Lee Marvin sau a lui Meryl Streep, atît de expresivi și de firești. Buzele de pește ale lui Takashi Shimura. Compară-le cu buzele de silicon ale Angelina Jolie și un fior scîrbos îți va străbate trupul.

Mai am una. Frumusețe – cîrcăleală. Îmbîcseală. Talmeș-balmeș. De aceea nu îmi place roccocco-ul. De aceea nu îmi plac stuprele alea din India, care sunt pur și simplu saturate de bibileală, în frica lor de vid. Deși teoretic subiectele ar trebui să le găsesc mai mult decît interesante, nu? Că e tot o babardeală generală pe acolo :). De aceea nu îmi plac victorienismele pline de flori cu contururi convolute, și pline de voaluri și de chestii încărcate. Le găsesc yuk și cîh și nașpa. De aceea îmi plac stampele japoneze care sunt 93% spațiu gol și restul zvîcnire, gest instinctiv. Dar asta ține de zenul meu propriu și personal, nu?

În concluzie, să moară pisica îmbălsămată în vorbe, nu prea știu să vorbesc despre frumusețe. E cum zicea nenea ăla despre nu mai știu ce, că în general stau prost cu memoria, mai ales cu creerul: Știu să o recunosc atunci cînd o văd, în rest nu pot să spun mare lucru despre ea.

Un ultim gînd în această privință. Într-unul din filmele lui Kurosawa, în Tsubaki Sanjûrô, tinerii avîntați care pornesc la luptă sunt la un moment dat pe punctul de a pune la îndoială justețea, legitimitatea acțiunii liderului lor, pentru că acesta avea o față urîtă, de cal trist. Bineînțeles că vine eroul salvator, Toshiro Mifune, și le bagă mințile în cap, arătîndu-le că frumusețea și virtutea nu au de-a face una cu alta nici în clin, nici în mînecă. Altă falacie care vine să se alăture confuziei dintre bine și frumos.

Deci atenție, domniță mică de pe Bistrița, de 26 de ani și restul frumusețe. Uneori sunt lucruri mai importante pe lumea asta decît frumusețea. Și dacă te încăpățînezi să trăiești numa’ întru frumusețe, riști să ai o viață frumoasă, dar cam sterilă, inutilă și, în fond, plictisitoare.

Părerea mea... :)

8 comentarii:

Camil Stoenescu spunea...

:)...aș spune că - pentru a o vedea în afară - frumusețea trebuie să fie mai întâi în noi...

Anca spunea...

@Turambar

Pai e asa:

!. De unde ti-a rezultat tie ca parasutasem semnu' echivalentei sau egalitatii in modul intre bine si frumos, maica? Io nu-mi amintesc de-o astfel de intamplare. :D Povestea-mi nu era despre bine si frumos sau bine vs. frumos -- era despre frumos ca remediu pentru frustrare pe filiera estetica (pentru ca desigur, exista o grama' de alte filiere, intre care binele, virtutile cele multe, tot ce poftesti -- frumushatza e o feliutza, acolo, si ea, una foarte draga mie).

2. Cum poti sa ma combati argumentand aceeasi idee ca si mine?
"Asta în antiteză cu prea fotosopatele standarde de frumusete pe steroizi, de frumusete mcdonaldizată care plezneste a sănătate hormonizată si plină de creme."
Eu i-am zis frumusete datatoare de echilibru, credeam ca rezulta nevoia implicita de naturalete -- vaz pre bine acum ca am crezut prost. :D Adica sa nu-mi spuie mie nimeni ca pe baza de artificii de calcul precum cele de tocmai le-ai mentionat, vezi steroizi si cremuieli, se poate simti cineva increzator in propria-i cutie... Dimpotriva, asta as incadra-o la frumusete (fortat folosind termenul) datatoare de tone de nesiguranta. Nu degeaba pomenisem adunatura nudista -- nu strict in sensul de no wardrobe access, ci inclusiv in sensul de nothing on, no make-up, no fake mask, no nothin' more than natural flesh, blood and some bones to be complete. :) Uiti ca sunt fiintza de padure si ca nu pot pentru ca sa fiu decat wild and natural, no way to be otherwise

Deci nu esti asa departe de ce zic eu acolo precum iti inchipui, ashea batran cum esti. :D
(...ca tot suntem la nevirtuti, nici macar batranetea nu-i o virtute, paru' alb vine de la sine. Sau se cara din proprie initiativa, dupa caz. =)) )

_______
@Camil -- Ezac' despre aia e vorba, cum faci sa scoti la exterior minunea de frumos pe care-l generezi intern? Merita expus in piata publica frumosu' ala, zau. :)

Camil Stoenescu spunea...

păi nu trebuie scos în exterior. trebuie doar folosit pentru a recunoaște frumusețea, acolo unde este. dincolo de eye of the beholder :)
șubler pentru frumusețe nu s-a inventat :)

Anca spunea...

@Camil

Ca vrei, ca nu vrei, frumusetea aia se recunoaste nu telepatic, ci prin semne oricat de discrete. Oamenii frumosi pe dinauntru zambesc intr-un anume fel. Scriu intr-un anume fel. Canta intr-un anume fel. Au un anume rafinament in miscari. Se ating si de lucruri, si de oameni cu o anume finetze. :)

matusalem spunea...

"În concluzie, să moară pisica îmbălsămată în vorbe..." Aici m-am oprit. Mi-ai imbalsamat gandurile si s-a dus naibi toata frumusetea lor. In concluzie: frumos inseamna simplu, curat, sincer. Cu restul poti sa imbalsamezi pisica aia. :)

Itzicbaseanu spunea...

Bai Turambar,

N-ati prins spilu'!Pai cu toate cuvintele-alea imburicate, intortocheate, scremute si rasf...(rasfrinte am vrut sa scriu) voi n-ati prins spilu'!Bai, un tinichigiu ar spune-asa: Frumusetea este "armonie" si "binele" este meserie!... Si-an astea doua "esprimari" incape toata polologhia aia a voastra, ca si uritu' in armonie cu divinul din noi poate deveni frumos ( Ce tu n-ai auzit nici un medic spunind:Da, aveti un "scaun" frumos, nu va faceti probleme!Adica e consistent,n-are culoare deosebita etc!)Pa cind raul nu devine bine niciodata!"Rau cu rau dar mai bine fara rau" spune aporetic romanul!

Itzic

Camil Stoenescu spunea...

@ anca - bineineles, nici n-am sustinut contrariul

Turambar spunea...

Bai fratzilor, ce vretzi voi daca eu nu ma pricep nici la frumusetze, nici la filosofeala. Eu stiu sa fac sondaje, bre stimatzi cititori bre. Si sa va spun paserile cerului si copacii padurii. Deh, tzaran de la Telega. Ce stie tzaranu ce e aia frumusetzea (apropos, sa nu uit sa va recomand o bijuterie de dans contemporan).

Doar ca i-am raspuns Ancai, ca amitie oblige. Tot asa mai am o leapsa cu principii de la Rekinoo de care trebuie sa ma ocup cat de curand.