vineri, 4 decembrie 2009

Analiza ratingurilor dezbaterii

Buuun. Să fim serioși. Să ne uităm la cifre.

Vă propun să analizăm performanța mediatică a dezbaterii de aseară, plecînd de la cifrele de audiență din SNMATV (Serviciul Național pentru Măsurarea Audiențelor TV).

Precizări inițiale
Analiza următoare este făcută pe singurul target care este semnificativ într-o asemenea situație: populația României cu vîrsta peste 18 ani, targetul din Infosys care ne permite aproximarea cea mai apropiată față de populația cu drept de vot.

Analiza pe orice alt univers de populație, fie că este el Urban4+, Urban18-49, Urban25-24 sau alte felii de marketing TV, este o tîmpenie sau, și mai rău, un răutăcism de marketing. Adică un fîs numai bun de folosit în promourile în care lumea se bate cu cărămida în piept, și cam atît.

O altă precizare necesară: despre universul total al populației adulte 18+. Spre deosebire de situația oficială, cea în care Biroul Electoral Central consideră că populația României cu drept de vot (deci, implicit, și peste 18 ani) este de 18,3 milioane de români (mai exact 18,293,277, ca să vă obosesc cu pedanterii inutile), universul pe baza căruia se calibrează comportamentul TV în România în studiul SNMATV este de 17,574 milioane.

Da, aveți dreptate, ați socotit bine: o mică diferență de 720 mii de români care sunt în scripte, dar nu și în realitate. Dar asta este altă mîncare de pește, subiect de discuție pentru altădată. Astea sunt cifrele, astea sunt diferențele dintre INSSE și MIRA, cu astea defilăm.

Atît să rețineți: analiza pe Național 18+, unde un punct de rating înseamnă aprox. 175 mii de oameni. Singurul target care contează. Restul este vax albina.

Și, în sfîrșit, o altă precizare metodologică (txs, Mihai, for reminding me about it). Cifrele care urmează sunt estimări conservatoare ale impactului dezbaterii asupra publicului român.

Ele nu cuprind următoarele tipuri de spectatori:
- cei care au urmărit dezbaterea la diversele televiziuni locale care au preluat și ele transmisia. Analiza e facută doar pe posturile centrale TV, că doar aici avem date de audiență TV
- cei care nu au văzut dezbaterea în direct, însă au văzut-o fie în reluare, fie fragmente a doua zi
- cei care au urmărit dezbaterea în locuri publice, nu acasă în fața televizorului, la căldura caloriferului gospodăriilor obișnuite (de ex. nasoii din baruri, restaurante, birouri etc., așa, ca mine, care a savurat dezbaterea la crîșmă, cu prietenii, ca pe un meci de rugby sau de box, cu whisky, mult fum de țigară și cu nelipsitele pizza sănătoase și pline de vitamine)
- cei care au fost expuși mesajului dezbaterii pe alte canale decît cele TV (radio sau Internet, dar și transcripturile / articolele din presă)
- cei care au urmărit emisiunea în mediu rezidențial instituționalizat (cămin de nefamiliști, cămin de studenți, unitate militară, mînăstire, închisoare, arest, spital, azil de nebuni, azil de bătrîni, tren, avion, rachetă balistică, vapor sau submarin :p )

În consecință, emisiunea a fost văzută de (ceva) mai mulți oameni decît cum ar rezulta din datele de mai jos. Însă cadrul de măsurare SNMATV nu ne permite să estimăm cu cît mai mulți. Dacă e să mă iau după nasul propriu și personal, probabil aprox. 1-2 puncte procentuale în plus, dar este pur și simplu a guesstimation, fără sprijin argumentativ în cifre.

Ratingul total
Buuun. După aceste cuvinte plictisitoare, dar necesare, să începem să ne uităm în șerpișori.

Cele mai des vehiculate cifre în asemenea situații sunt cele de Rating. Câte persoane s-au uitat în medie la emisiune? Acele vestite puncte de rating despre care tot auziți discutîndu-se la emisiuni, în promo-uri, prin presă și pe Internet.

Din acest punct de vedere, dezbaterea de aseară a atins un nivel remarcabil, suprinzător de ridicat în această epocă în care lumea este, cel puțin la nivel declarativ, totalmente scîrbită de nașparlii din politică.

Ratingurile cumulate ale dezbaterii de aseară s-au dovedit comparabile cu evenimentele sportive de excepție, cum ar fi meciurile echipei naționale în vremurile sale de glorie ori finalele de campionat mondial de fotbal, sau filme intens așteptate (de ex. Titanic sau LOTR).

E drept că astfel de evenimente atrag un asemenea rating pe un singur post TV, în timp ce această dezbatere a adunat 27 de puncte de rating din emisia pe opt posturi : Realitatea TV, Antena 3, TVR 1, B1 TV, Național TV, N24, OTV și Etno TV. Dar simplul fapt că s-au adunat 27 de puncte de rating este strigător la ecranul calculatorului cu Infosys. Un soi de cutremur TV.

De observat palierul constant de interes în jurul volumului de 5 – 5,5 milioane de telespectatori, începînd cu orele 19:45, adică după ce au început să se termine emisiunile de știri la principalele televiziuni generaliste: Pro TV și Antena 1.

Fig. 1. Ratingul total al dezbaterii (suma tuturor ratingurilor)

Ratingurile pe televiziuni
După cum era de așteptat, grosul caimacului (aproape 80% din spectatori) l-au luat Realitatea TV, TVR 1 și Antena 3.

Fig. 2. Ratingurile medii ale televiziunilor


Fig. 3. Ratinguri minut cu minut (mii persoane)


Fig. 4. Ratinguri minut cu minut (puncte de rating)



Un comentariu referitor tot la o mirare: de remarcat prestația bună a TVR 1. După o decolare întîrziată (în prima jumătate de oră a avut ratinguri slabe – probabil lumea nu se aștepta să transmită dezbaterea), TVR 1 a crescut încet, dar sigur, ajungînd ca în partea a doua să conducă din punct de vedere al oamenilor care se uitau pe vreun post TV la dezbatere.

Avem două semne aici: pe de o parte, prestația jalnică a TVR din ultimul timp, cînd a evitat să își asume responsabilitățile de post public și a făcut pe dracu în patru să nu organizeze dezbaterea în turul I, lucru care i-a făcut pe români să nu comute la începutul emisiunii pe acest post. Pur și simplu românii nu credeau că TVR 1 va transmite, ori – altă explicație – non-combatul său de pînă acum i-a azvîrlit în brațele televiziunilor de știri militante.

Pe de altă parte, faptul că a încheiat totuși pe locul 1, deși este în momentul de față într-un declin evident de popularitate și de autoritate TV, arată că TVR încă mai prezintă potențial și că lucrurile se pot îndrepta la acest canal public.

BTW: pentru cei care nu sunt familiarizați cu graficele de audiență TV: căderea bruscă din jurul lui 20:45 o reprezintă pauza. Nu vă speriați, șerpișorii nu au pățit nimic.

Reach
Un concept mai dificil de înțeles și de digerat pentru multă din lumea care jonglează cu cifre de audiență. Cîtă lume a urmărit cel puțin x minute din emisiune?

În cazul de față, analiza ține cont de cei care sar de pe un post TV pe altul. Spre deosebire de indicatorul Rating, unde astfel de persoane sunt numărate de două ori, în cazul acestui indicator (Reach), ei sunt numărați o singură dată. Singura condiție este să fi urmărit x minute (1, respectiv 5 minute). Am ales pragul ceva mai exigent de 5 minute pentru a mă asigura că persoanele au prezentat un minim de interes pentru emisiune și, pe de altă parte, că au fost suficient de expuși la ea încît să-și facă o opinie.

Ce constatăm ?

Constatăm un lucru foarte puternic: că cel puțin jumătate din populația cu drept de vot a României a fost expusă măcar 5 minute la această dezbatere. Spun “cel puțin jumătate”, și nu “aproximativ jumătate”, pentru că țin cont și de cele peste două milioane de români care în momentul de față sunt plecați în străinătate, dar sunt în continuare luați în calcul și la procentele de vot, și la calculul ratingurilor TV (altă poveste pentru altă dată).

Din această constatare foarte puternică rezultă o concluzie la fel de foarte puternică. Ținînd cont atît de participarea de la turul I (~54%), de estimările actuale de participare de la turul II (50% - 55%), cît și de prezumția logică a relației dintre interesul pentru o astfel de dezbatere finală și participarea ulterioară la vot, putem trage concluzia fără să greșim prea mult că cei mai mulți dintre cei care vor veni duminică la vot au urmărit această dezbatere finală.

Eu îmi permit chiar să risc și să avansez și niște cifre. După umila-mi părere de sociolog cu bască, cel puțin 80% dintre cei care vor veni duminică la vot au văzut aseară emisiunea. Ceea ce reprezintă exact visul umed și imposibil al oricărui media planner: atingerea nivelului de saturație de 80%. Să-ți ajungă mesajul la 80% din target. Greu, dar dificil :) Și totuși, uite că se poate.

Fig. 5. Reach

Concluzii și estimări personale
Dezbaterea a reprezentat un vîrf neașteptat de interes, transformîndu-se într-un eveniment mediatic cum rar (mai) întîlnești în România. Eu, personal, nu credeam să mai fiu martor așa repede la asemenea niveluri de rating și de reach. Aceste niveluri surprinzătoare indică un interes mult mai ridicat pentru aceste alegeri decît am fi fost noi tentați în ultimul timp să estimăm.

În consecință, așteptați-vă la o prezență mare la vot, poate chiar la o premieră postdecembristă: primele alegeri prezidențiale la care prezența la turul 2 să fie mai mare decît prezența la turul 1. Singura dată cînd ele au fost comparabile a fost în 1996, la finala Iliescu – Constantinescu. În rest, toate celelalte tururi 2 au avut prezențe la vot semnificativ mai scăzute decît tururile 1 corespunzătoare, cu aprox. 500 mii de voturi.

Combinația dintre acest nivel ridicat de interes și diferențialul de prestație al celor doi candidați mă face să estimez că s-au cam mutat niște puncte procentuale de la unul la altul. Părerea mea, că de-aia sunt futurologul de servici, să-i frig niște predicții, este că s-au cam mutat două, poate chiar trei puncte procentuale (adică + / - 1 sau + / - 1.5, ca să nu mă înțelegeți greșit). O estimare mai exactă o vom avea mîine, sîmbătă, cînd vom avea rezultatele de la sondajul telefonic de măsurare a impactului acestei dezbateri, sondaj care chiar acum se desfășoară.

În această situație, putem trage o concluzie de bun simț: rîdem, glumim, dar purceaua e moartă în coteț și cu fundul în ușă. Caz în care, stimați cititori, noi ăștia cu Exit Poll-urile am cam pus-o. Cu alte cuvinte, cred că am cam intromisionat un cal în orificiul umed și alunecos, după cum poetic ar spune tatăl meu care cu siguranță citește aceste rînduri și care la fel de sigur nu este de acord cu registrul stilistic inadecvat adoptat de teribilistul său fiu cu cifre.

Să mă ierți, tată. N-am găsit altă rimă…

:/

64 comentarii:

[D][S][N] spunea...

Multumim! Chiar asteptam sa citesc asa ceva !

Cristian Orgonas spunea...

10+ pentru articol.
Va fi balotaj duminica? :-)

Turambar spunea...

:) Intr-o viata anterioara, pana acum aprox. 3-4 ani, cam asta era meseria mea. Sa analizez ratingurile TV si sa emit concluzii si recomandari de care nimeni sa nu tina cont, ca stiu ei mai bine patronii cum se conduce o televiziune, ce sucu' meu... :)

Turambar spunea...

Balotaj? Ce-i aia balotaj? Neeeah. In nici un caz. Nu va fi balotaj. Va fi cojmar.

:/

Ovidiu spunea...

Dragul meu, tot ce pot să fac e să-ţi urez multă baftă duminică :))))

Cristian Orgonas spunea...

in calitatea ta de futurolog si fara sa tii seama de sondajele facute dupa dezbatere, crezi ca diferenta de 4-6-8% cat a fost intre MG si TB pana ieri, mai poate fi recuperata pana duminica?
Eu zic ca in proportie de 80% nu.

Turambar spunea...

:p Sa nu uitzi sa aprinzi si neshte lumanari. Hai ca nu costa mult. Hai, ca poti sa faci acest sacrificiu pecuniar pentru un prieten aflat la inghesuiala...

:p

Turambar spunea...

@ Cristi: nu pot sa raspund la aceasta intrebare. Nu ca nu ash sti sa raspund la ea, ci pentru ca nu pot.

:/

indicibil spunea...

Spre comparatie, in 2004, intalnirea dintre Nastase si Basescu (dintr-o miercuri) a avut audienta medie de 16.9 pe 18+ national (cumulat TVR1+Realitatea).
Din pacate, nu mai sunt la serviciu sa ma uit pe reach, dar acum se pot intampla (teoretic) mai multe... :)
Asa, deci stii, da' nu vrei sa ne spui :D

Turambar spunea...

Da, stiu, dar nu pot sa spun. Motive evidente de discretie si de confidentialitate. Logic, nu?

Astept sa faci Reach-ul ala pe emisiunea din 2004. Stiu, luni... Maine e sambata. Unii se odihnesc, altii fac sondaje si sunt un car de nervi...

:/

Sam spunea...

Ma bag si eu ca musca..

Vad ca au transpirat neshte informatii, o fi pe bune? :D

http://barbosu.catavencu.ro/2009/12/04/sondajele-de-care-va-vorbeam/

cristihan spunea...

Aveti cumva datele privind rezultatele sondajelor din 2004, din ultima saptamana de campanie inaintea turului 2?

Turambar spunea...

@ Sam: lol. nice try, mate

:)

@ Cristihan: Nope. Sorry, mate. N-am. Pe vremea aia faceam ratinguri, nu voturi.

Anonim spunea...

Foarte bun articolul! felicitari! publicabil in American Political Science Review sau chiar in Revista de sociologie romaneasca.
Bravos pe bune.

cristihan spunea...

Asa e, un super-articol, scuze ca am uitat sa te felicit! ;)
Now, uite un articol gasit repede pe goagal: http://www.evenimentul.ro/articol/adrian-nastase-il-devanseaza.html Articolul pare a fi din 10.12.2004. Ok, poate era manipulare grosiera. Dar dadea, cu 2 zile inaintea alegerilor, 12% diferenta intre TB si AN! Really??
PS. Sa zicem ca nu ai o baza de date cu toate sondajele din Romania din ultimii 20 de ani... :P

Sergiu spunea...

Turambare,

Nu pot spune decat: exceptional. O analiza ca la carte, se simte ochiul de profesionist.
Intrebarea mea ar fi urmatoarea:

In general, stim cu totii ca exista trenduri...cand spui ca a mutat 1,5 % te referi la ziua de joi sau ai in vedere si evolutia trendurilor de vineri, sambata si duminica....spun si duminica pentru ca la turul 1, 7% s-au decis in ziua votului.....iar in turul 2, 7% din alegatori poate insemna totul...
La birou la mine, interesul e enorm, mai toti spun ca voteaza, chiar si o persoana care n-a votat in turul1...."antonestii" nu s-au indreptat toti la geoana....spre geoana s-au dus mai ales antonestii cu simpatii de stanga (au votat stanga la alegerile din trecut).....
Oare cat era scorul miercuri: 52 - geo, 48 -base ?
Cifrele de pe catavencu nu au legatura cu realitatea.....si nu ma refer la Realitatea TV....

Turambar spunea...

Chiar asha, ma intreb shi eu: oare cat era scorul miercuri?

Tz tz tz. Ce oameni. Ce curiozitatazi.

:rofl:

Mersi pt aprecierile la adresa articolului. Stiu: sunt bun. Nu mai era nevoie sa mai rasuciti si voi cutitul in rana si sa-mi aduceti aminte de acest aspect dureros al existentei mele telectuale.

:) :p

PS: Si modest, evident.

Sergiu spunea...

Sa iti spun si ce cred eu. Pentru ca basescu sa castige, sunt necesare urmatoarele conditii:

- 25% din electoratul din turul 1 al lui Crin sa nu voteze;
- base sa ia 40% din electoratul lui Crin - din cei care vin la vot;
- base sa ia o majoritate din voturile hunor+vadim+oprescu (55%);
- base sa ia o majoritate din cei care au votat cu alti candidati (58%);
- base sa ia o majoritate din voturile celor care n-au votat in primul tur, dar voteaza in turul 2, cam 10-15% din votantii turului 2( 56-57%);
- votul diasporei sa reprezinte minim 150.000 de voturi, iar base sa ia 78% din aceste voturi;

Daca una din variabilele de mai sus nu este indeplinita....base pierde.....

Radu spunea...

gamebookers, 2.60 TB 1.40 MG,
la 21:45
Insomar 53 MG-47 TB
Curs 53 MG-47 TB, cf pesurse.ro, dupa minunea de aseara.
un fleac! nu m-a ciuruit... (inca)

Sergiu spunea...

Nu se puteau face sondaje curs si insomar asa repede astazi, sa fie si prelucrate datele, sa fie comunicate si sa fie si difuzate "pe surse".....curs nici nu face sondaje telefonice, pentru ca nu crede in ele....asa a sustinut directorul curs....cifrele de pe surse, via ioska, nu mai au demult legatura cu realitatea....poate sondajele mentionate sunt de luni, marti si s-ar inscrie in trend.....

Turambar spunea...

Da, ai dreptate.

Radu spunea...

Si eu am oaresce indoieli dar gamebookers a miscat in sensul asta. Nu vad motiv pentru care sa creasca cota lui TB si sa o scada pe cea a lui MG. Banuiesc ca ei nu pot fi acuzati de partizanat...
Singura confirmare pe care as avea-o ar fi de la Insomar dar... inca nu o am.
Pentru calibrare, dat fiind timpul scurt, probabil ca si cei de la CURS au apelat la CATI. Probabil...

Dar hai sa mai sapam, cine stie de unde sar cifrele? :)

Turambar spunea...

Cifrele sar din barba.

Aia cu Barbosu si cu experimentul lu' Wittgensteinu adevarului meu e haioasa. Dar ne freaca pe noi rau de tot, ca toata lumea acum intreaba ce e cu cifrele alea. Si pana sa le explici ce si cum, intra paranoicii la banuieli...

lol. Ce tzi-e shi cu lumea asta complicata, mai fratzilor mai.

:) :p

Radu spunea...

da, e o asa fratie a cifrelor in ”sondajele” alea... :)

Dancu a zis intr-un interviu ca nu s-a schimbat foarte mult dupa aseara. Si Dancu a monitorizat dezbaterea pana la amiaza...

Ideea e ca schimbarea de opinie nu se face brusc, are nevoie de cateva zile. Pierzi azi un procent, maine poate mai pierzi inca doua... Si se duce zesterea.

Radu spunea...

Mda. De la INSOMAR nu prea e...

cristihan spunea...

Aia cu Gamebookers e vrajeala, oricum. Am pariat azi 100 EUR la o cota de 2.6 (ghici pe cine? :P), cota a scazut apoi imediat la 2.04, iar in 10 min era iar la 2.6. Apoi a scazut pe la 1.8, etc. Big BS. ;)

filadel spunea...

Bună treabă ai făcut Turambare! Am cetit da cappo al fine. Felicitări!

Camil Stoenescu spunea...

uh, terminai și eu de citit. instructivă lectură, nu mă așteptam ca dezbaterea să stârnească atâta interes. se pare că gustul pentru politică al rumânului verde încă nu s-a atrofiat

aleks spunea...

acuma, nu ca nu cred ca turambar nu a facut o treaba extraordinara in articolul asta, dar as mai fi vrut sa stiu ceva. Cu aproximatie ... cam care ar fi distributia audientei pe canalele TV pentru emisiunile de dupa? Pot fi ele interpretate in vreun fel?

aleks spunea...

bun, o gramada de negatii, dar sper ca mesajul mi se citeste in ochi ceva mai bine ...

Anonim spunea...

salut, citeva zic si eu
1. imbucuratoare initiativa, dar :D
2. daca vorbesti de cca 5 mil de spectatori si de cca. 17-18 milioane de pers cu drept de vot, pe ce te bazezi cind spui ca “cel putin jumatate din populatia cu drept de vot din Romania” a urmarit cu interes (din perspectiva indicelui reach) dezbaterea?
- din tabel mi se pare ca cca. 50% din cei 5 mil de telespectatori (nu persoane cu drept de vot) au atins 5 min de vizionare, adica vreo 2.5 mil
- daca prezenta estimata la vot este de 55% inseamna ca s-ar prezenta cam 8.5 milioane, 2.5 mil din 8.5 mil inseamna cam 29.41%. nu crezi ca sa estimezi pina la 80% e un pic cam optimist? unde gresesc?
- p.s. faza cu romanii din strainatate e cam exagerata pt ca nu ai date concludente de audienta, mai ales ca cica in Am de Nord si Canada cica transmisiile se cam saboteaza (art in Catavencu ref la dezbaterea din turul 1), in plus nu citezi vreo statistica ref la cit de implicati sunt civic, ca sa ne dam seama cit de interesati sunt. hai sa zicem, totusi. atunci: cam 4.5 mil de telespectatori, adica 52.94% - inseamna ca 80% ramine optimist
alte observatii:
3. putem sa presupunem din graficele alea ca spectatorii realitatea sunt mai tensionati? ei au verificat la jumatatea pauzei de publicitate daca nu cumva a reinceput transmisia :D
4. spectatorii televiziunilor de la baza graficelor nu prea schimba la reclame, probabil pt ca nu prea au telecomenzi! ce rautate!
5. in bucuresti cel putin stiu ca a existat o initiativa de a sabota ratingul realitatii in data de 3 – ar putea sa explice in parte succesul tvr (sa zicem, cu un optimism mai mic decit al tau :p)

Anca spunea...

Strategia lui Gusa din turul 1, de a-l tine pe Geoana sub pat pana in ultimul moment sa nu mi ti-l loveasca oarecumva Crin s-a intors impotriva lui Geoana in turul 2. Daca in turul 1 Crin n-a avut destul timp sa-l "pocneasca" pe Geoana datorita faptului ca dezbaterea s-a consumat pe ultima suta de metri, in turul 2 Geoana n-a mai avut timp sa-si spele ratarea astrala din EXACT ACELEASI MOTIVE! Nu mai vorbesc ca din nou o perversitate de compromitere a lui Crin marca Gusa s-a intors insutit in alta forma impotriva lui Geoana acum: intr-o emisiune a lui Mihai Gadea, Gusa arunca o bomba cum ca Antonescu ar fi in momentul ala toooocmai cu nashu' Basescu la o sesiune de compromitere in taina. Daca bomba din plastic a lui Gusa s-a fasait live printr-o interventie telefonica in care Crin l-a facut una cu podeaua pe Gusa, in cazul lui Geoana informatia compromitatoare a fost CHIAR CONFIRMATA printr-o replica-ambalaj absolut desfiguranta electoral pentru diplomatu' lu' Gusa, INTR-UN MOMENT DE AUDIENTA COSMICA, asa cum tocmai post-ul de fatza frumos varuieste. Aggression comes back to you. Da, intr-adevar, daca jocul din turul 1 era cinstit din partea lui Geoana, acum nu era in turul 2. Dar daca acum pierde, viata lui politica este forever gone. Die like a hero or die like a whore. Sau ma rog, daca va da domnu' si va castiga, vom sti cu totii ca fara sprijinul masiv al lui Crin nimic n-ar fi fost posibil. Which makes it: Die like a hero or live like a zero.

drak0n spunea...

:)
fain.
si intervalul de timp pina la vot e suficient pentru a maximiza un halo dragut care-l va duce pe basexu la al doilea mandat.

Florin spunea...

Ar fi interesant sa ne imaginam cum arata cei 5,5 mil de telespectatori. Astfel, am putea discuta cateva teze:

1. numarul foarte mare de telespectatori inseamna interes pentru dezbatere. Deci inseamna pe de o parte nevoia alegatorilor-talibani de a-si confirma optiunea si pe de alta parte inseamna nevoia ezitantilor de a-si stabili prin optiunea.

2. audienta extrem de ridicata a dezbaterii poate insemna deci un numar mare de indecisi care au dorit sa compare pentru a-si decide participarea la vot si optiunea de vot. Aproximez ca acestia ar putea fi 1 mil din cei 5,5 mil telespectatori

3. aproximez ca cei 1 milion de telespectatori indecisi dar interesati pot fi: a) alegatori gata sa voteze cu Geoana dar simt un nod in gat si asta ii retine; b) alegatori gata sa-l voteze pe Basescu (poate pentru ca au mai facut-o) dar nu il mai regasesc pe cel pe care altadata l-ar fi votat fara ezitare

4. in conditiile in care Geoana a probat ca este "prostanac", "sluga", "nepregatit", "gargaragiu demagog", cred ca nodul din gatul celor tentati sa vina la vot ca sa-l voteze pe Geoana (doar ca sa scape de Basescu) s-a cam marit. Aproximez ca i-a pierdut pe cei mai multi dintre acestia si ca i-au mai ramas cel mult vreo 100.000 de voturi dintre cei care l-ar fi votat cu mana la nas. "E prea prost ca sa ma obosesc sa merg la vot pentru el" isi vor fi zis restul de vreo 400.000 dintre cei ezitanti, care isi cautau la dezbaterea TV motive sa-l voteze.

5. In conditiile in care Basescu a fost destul de aproape de forma care l-a consacrat, cred ca cei care il tot cauta de la inceputul campaniei pe "Basescu de altadata" si-au regasit preferatul. Acesti ezitanti asteptau sa iasa Basescu din mormantul pe care deja dansau fericiti Geoana, Antonescu si ceilalti. Si Basescu a inviat si i-a dat "la ficati" lui Geoana. Astfel ca eu aproximez ca vreo 400.000 dintre ezitantii care cautau un motiv sa-l voteze pe Basescu l-au gasit: Basescu s-a sculat din morti si si-a ridicat in picioare galeria adormita.

6. Aproximez astfel ca vreo 500.000 de ezitanti au decis dupa dezbatere sa voteze, iar restul de 500.000 raman scarbiti acasa. Dar cei 500.000 care vor vota aduc o diferenta de 300.000 voturi in favoarea lui Basescu. La o prezenta la vot de aproximativ 7 mil, asta inseamna 4%.

Deci eu aproximez ca Basescu ar fi putut castiga dupa dezbatere MAXIM 4%.

Informatiile mele spun ca inaintea dezbaterii se pleca de la MG 50,5 - 52 vs TB 48 - 49,5.

Daca e asa, Basescu a castigat alegerile.

Astept insa cifrele sondajelor INSOMAR, CCSB, CURS si CSOP.

Turambar, ce zic cifrele tale??? :)

Vasile D spunea...

Turambarule esti tare :)

omen spunea...

@Turambar,
felicitari, "articolul"(we can call it "your paper":), e bun.

Ultima analiza, @Florin, este cea mai aproape apropo de cred/banuiesc si eu, fara a fi vreun sociolog.

De la un capat la altul al spectrului politic, telespectatorul roman(neshte bloggeri pe care nu-i citesc niciodata y compris:)) au decis ca Geoana este prost de-a binelea.
La audienta pe care o pomenesti, efectul e nasol, asa cum explica si @Florin la 02:23

Lemid spunea...

@Turambar

Felicitari pentru articol:).

Stii daca exista date de genul asta pentru alte tari pentru alegeri recente? Ex: Franta ori SUA?

@mireille

Pentru Punctul doi:

Din cate inteleg eu, share-ul zice ca 8.5 mil de spectatori peste 18 ani s-au uitat cel putin 5 minute la dezbatere. Cele 5.5 milioane la care te referi tu sunt cele care se aflau la un moment dat in fata televizorului si urmareau dezbaterea.

Anonim spunea...

Maestre:

1. nu eşti bun, ci mult prea bun (LOL);
2. lasă că şi alţii muncesc de le sar ochii în zilele şi nopţile acestea (fără LOL)
3. îmi însuşesc simbolismul ori, în termenii tăi, recursul la un "registru stilistic inadecvat". şi? la ce-mi ajută? ei, măcar aşa, instead of ...
vedem noi duminică :P

my respects :)

şi BAFTĂ, as always :)))))

Anonim spunea...

- M-as pricepe la cifre dar e cam tarziu
- Il simpatizez pe Base dar e oarecum irelevant
- Nu e nici o mirare ca televziunile de jos au un public constant (imi aduc aminte de un paznic care asculta un cantec la chitara despre Elodia, pe OTV)
- OTV a transmis imagini chiar si in pauza (si alea au fost foarte tari; a nu se intelege ca sunt un fan a lui DD)
- analiza ta pare corecta, dar eu sunt suspicios; am invatat ca statisticile, desi folositoare , sunt inutile :) : romanii nu sunt educati politic; ceea ce s-a intamplat nu vor intelege multi

Voi merge la vot cu constiinta unui jucator de fotbal care a pariat ca echipa lui va pierde si el sta pe margine, fara a putea sa dea autogol.

Sper

Turambar spunea...

@ Mireille:

Lemid are dreptate (desi foloseste termenul de Share, nepotrivit in acel context, in loc sa spuna Reach). Hai sa-ti raspund pe rand la fiecare din nelamuririle tale

2a. Ideea e simpla: la un anumit moment dat s-au uitat in jur de 5 - 5,5 milioane de telespectatori la dezbatere. Insa per ansamblu, pe totalul celor trei ore de emisiune de la 19:00 la 22:00, s-au uitat cel putin 5 minute aprox. 8,5 milioane de votanti. Si calculul este atunci 8,5 din 17,5 = aprox. jumatate (nu calculez din cifra umflata de 18,3, ca nu e aia populatia Romaniei 18+).

Indicatorul cel mai important in acest caz il reprezinta Reach-ul (Figura 5, ultima; partea a doua, cu rosu, Total Agregat). Ratingul vorbeste despre impactul la un anumit moment dat. Reach-ul vorbeste despre impactul total.

2b. Tabelul de rating mediu cuprinde o medie a serpisorilor, inclusiv inceputurile mai slabe si pauza de publicitate. De-aia sunt valorile alea. Telespectatori 18+ reprezinta cea mai buna aproximare pe care o avem la indemana in softul de analiza Infosys a persoanelor cu drept de vot. Repet: nu 5 milioane au atins 5 minute de vizionare, ci 8,5 (Reach).

2c. Acelasi raspuns. Variatiuni pe aceeasi tema. Vezi, de-aia spuneam ca e greu de intzeles conceptul de Reach, chiar si pentru persoane care lucreaza in bransha.

2d (ps): Analiza de aici si concluziile trase (5 mil Rating, 8,5 mil Reach 5min) se bazeaza pe populatia din tara, din Romania. Cei de afara nu sunt luati in calcul. Evident ca au fost si unii din afara granitelor tarii care au vazut dezbaterea, insa ei nu sunt cuprinsi in analiza, pt ca nu sunt prinsi in esantionul de peoplemetre SNMATV. Nu stiu despre telespectatorii din America de Nord si din Canada si despre presupusele sabotari de acolo, insa eu stiu ca cei mai multi in momentul de fata si mai importanti in economia de vot din strainatate sunt cei din Spania si din Italia. Pe inimile si pe mintile lor si pe participarea lor la vot se bat politicienii in momentul de fata (with mixed results).

3 & 4. Caderile de rating de pe pauza de publicitate sunt, in general, proportionale cu inaltimea ratingului (cam aceleasi la nivel procentual). In consecinta, una este sa-ti scada ratingul 50% de la 1 mil la 500 de mii (scadere neta de 500 mii), alta este sa-ti scada ratingul tot 50%, dar de la 100 mii la 50 mii (adica scadere neta mai mica de 10 ori, de doar 50 mii), si sa reprezinti aceste evolutii pe aceeasi scala. It's about size...

5. Iar gandesti conspirational. Sa stii ca e foarte greu sa sabotezi ratingurile... :)


@ All: Mersi pt aprecieri. Much obliged, mates :)

Turambar spunea...

@ Aleks: Se poate face si o analiza a audientelor de dupa emisiune. Alta gasca in alta traista. Pentru rigoare, m-am limitat doar la intervalul 19:00 - 22:00, pe dezbaterea propriu-zisa si pe efectul direct al candidatilor, nu pe ceea ce spune CTP sau Tolontan sau Gadea sau Radu Tudor dupa aceea.


@ unii dintre voi: potoliti-va cu mesajele inflamatorii partizane. Tai tot, Fanica. Dau cu vitrion, coana Joitzico. Ard si distrug.


@ Florin: E posibil sa fie si 4 puncte mutate. Nu stiu. Vedem azi... :) Ce zic cifrele mele? Hmmm... Stai sa le intreb...

LATER: Cifrele mele mi-au spus sa nu-tz spun nimic, ca nu eshti client :) :p


@ Tapirul: :slap: Si tu, Zoe? Si tu te uiti la Etno TV? Tz tz tz. In ce hal a ajuns lumea asta, dom'le. Intelectualii astia din ziua de azi, dom'le...

:rofl:


@ Lemid: Mersi pt explicatia de la miezul noptii, catre Mireille. Nu, nu stiu sa existe asa ceva. Cu siguranta s-au facut astfel de analize, pt ca si la ei exista sisteme de masurare a audientelor TV.

A, era sa uit: nu Share. Cuvantul potrivit este Reach. Share e alta mancare de peshte. Cu totul alta...


@ Tapirul: :slap: again. Tot la Etno te uitzi, maestre? Aaaaargh. Ce oameni!

:rofl: again


@ Dyakritikos: :) Much obliged, 'mam. Much obliged. Ne tzinem pumnii unii altora. Fara LOL. With dignity and foreboding...

:/


@ Ultimul anonim: Tz tz tz. Cata neincredere in puterea numerelor mari :). Nu, nu-i adevarat. Romanii sunt educati politic. E o diferenta uriasa intre ce se intampla acum 20 de ani si ce se intampla acum. Incetul cu incetul, iesim si noi la limanul normalitatii...

Ovidiu spunea...

Îmi fac eu o cafea şi dau să citesc ştirile. Când deschid Hotnews, îmi sare-n ochi pe prima pagină articolul lui Turambar. Bravo, domnule, mă gândesc.

Apoi mă pregătesc de ale mele. Dau o fugă până la maică-mea, iau aer curat pe meleaguri Prahovene - nu chiar Telega, dar nici rău nu-i - mâine mă-ntorc, dau repede un vot, ies în oraş să-mi sărbătoresc nevasta că-i sfântă... nu-i rău, am fost copil cuminte, că putea să-mi aducă Moş Nicolae o nuieluşă sau, puşchea pe limbă, un week-end de stat la birou cu telefoanele cling-cling, cu balotaj, cu şerpişori zdrunc-zdrunc, cu cifrele prang-prang, cu balotaj, cu inima drumb-drumb, cu balotaj, cu virgulă, cu scandal, cu balotaj, cu...

Ce voiam să zic? Mişto articol, asta voiam să zic :))

Turambar spunea...

lol. Mai Ovidiule mai, tu-mi doreshti balotaj, mai Ovidiule mai.

Mai, tu-mi doreshti cling-cling si zdrunc-zdrung si prang-prang si mai ales si mai ales inima drumb-drumb.

Mai Ovidiule mai, sa stii ca ai dreptate, mai prahovene mai. Fi-tzi-ar capacitatea predictiva sa-tzi fie de leac, mai sociologule mai...

:rofl: :friends:

domnariu spunea...

Observ din tabel ca reach5+ in cazul B1 tine cont si de emsiunea de dupa dezbatere (pana la 0.40). Mi se parea mie initial cam ridicat, de unde rezulta ca se mai reduce ceva din total dezbatere.

Apropos, ai date de reach si pentru ce numesc hanalistii momentul malefic?

Si nu in ultimul rand succes pentru maine. Sunt intr-adevar mari sanse sa se repete nebunia din 2004.

vera spunea...

1. Articolul e excelent, bravo.
2. Daca intzeleg corect, s-ar putea sa iasa inauntrul marjei de eroare (zi-mi daca gresesc). Nu va invidiez, vai de papanashul vostru. Multa bafta!
3. Daca iese balotaj, ce urmeaza?

Turambar spunea...

@ Domnariu: Da, ai dreptate. Avand aceeasi eticheta, softul a luat emisiunea pana la terminarea ei. Da, ai dreptate. Avem o usoara supraestimare. Probabil ca se compenseaza intr-o oarecare masura cu cei pe care nu-i prindem in esantion (gospodarii institutionalizate, vizionare in locuri publice etc.)

Good poin, Domnariule. Good point... :) :thumbsup:

Nope, nu am si pe momentul malefic. Si acum sunt prins cu alte chestii, mult mai importante. Sooondajeee!

Mersi pt urari. Da, stiu. E posibil sa se repete.


@ Vera: Mersi pt apreciere, doamna :).

Da, e posibil sa iasa within the bloody marge of bloody error. Dar avem noi ac pentru cojocul ei, nu? Too Close To Call.

:whistle:

Nu are cum sa iasa balotaj. Balotaj, din cate stiu, iese doar la diferente mici-mici de tot. Nici chiar asha, doamna... :)

Ai dreptate. Vai de papanashul nostru probabilistic. Sa ne tii pumnii!

Sergiu spunea...

Turambare,

Si eu mi-as dori o lupta stransa, dar ma bazez pe logica si base nu prea are cum sa echilibreze lupta....poate daca ar fi un vrajitor...pe scurt.....nu cred ca maine vei avea emotii.....

Turambar spunea...

Sa dea Dumnezeu cel inexistent si sfant sa ai dreptate si sa nu am maine emotzii.

Deshi...

Vezi tu, Sergiule, tu nu stii (chiar) tot ce shtiu eu. Si...

Anca spunea...

@Sergiu

Asa s-ar parea la prima vedere, dar sondajele nu masoara si frauda. :D
Cred ca e pentru prima data cand am senzatia ca lucrurile se pot echilibra si sansele sunt aproximativ egale pentru cei doi. Sincer, cum buna parte din rezultat depinde in momentul asta de votul liberalilor, care oricum nu voteaza cu drag, nici cu unul, nici cu altul, cred ca depinde inclusiv cat de misto sau de mai putin misto e vremea maine. :) Daca votantii lui Crin considera ca o bere in fatza teveului e mai inaltatoare, brusc scad si sansele lui Geoana. Pe de alta parte insa, Crin a avut multi votanti tineri -- astia se pot mobiliza unii pe altii. Deci ORICE e posibil. Nu cred in sanse prestabilite de tura asta.

Anonim spunea...

Nu cred ca votantii tineri ai lui CRIN voteaza stanga....nu cei cu care am vorbit eu.....nu le place deloc de iliescu si ceilalti....poate votantii mai in varsta ai lui crin sa voteze cu geoana....
Turambare, sansa lui base ar fi sa ia 8-9% din eletoratului lui geoana, din primul tur, si sa-i doneze lui geoana doar 1-2% din electoratul sau (al lui base) din primul tur....

Sergiu spunea...

Pai eu intelesesem ca dupa-amiaza urma sa stii mai multe....stii deja de pe la ora asta ?

Anca spunea...

Anonim 12:24

Oooo, ce surpriza o sa ai! :D

Sergiu spunea...

Ce as mai rade sa fie nevoie sa asteptam voturile de pe coasta de vest a SUA pentru a afla rezultatul final.....

Cristian Orgonas spunea...

Turambarr: la cat estimezi prezenta la vot?

Turambar spunea...

Uite la atat:

http://turambarr.blogspot.com/2009/12/estimarea-participarii-de-maine.html

:)

Turambar spunea...

@ Sergiu: da, acum stiu. De fix acum 2 minute.

:) :wiseguy: :smartass:

Anonim spunea...

Salut..
Am citit explicatziile, am impresia c-am ramas cu ceva (oricum nu ma intereseaza detaliile technice), am citit comentariile de dragu' de afla poate cate ceva despre castigatoru' de ma'ne..Cre'ca Basescu!! din comentariu' cu "lumanarile de aprins
pentru un pr'etin (antonescu)"..Asa-i?

Turambar spunea...

Nope. Lumanarile trebuie aprinse pentru mine si pentru sufletul nostru maine, ca avem Exit Poll.

:)

Anonim spunea...

Domnule, cine esti matale? nu e nici o gluma ce zic, esti genial! Felicitari, meseriasilor! VOI sa mai puneti umaru' sa mai candidati din cand-in-cand! Felicitari inca o data pt munca depusa!

Anonim spunea...

Multzumesc!!!! Io cred ca nu te cred!!! c-asha-i cu statisticile astea..Oricum Somn Usor

Turambar spunea...

Cum, cine sunt eu? Cum, nu stii?

Uf. Mai bine...

:)

Anca spunea...

(Altu' care nu doarmne... :)
Hai, somn frumos, ca o sa fie bine.)

Turambar spunea...

Se mai culca tata la ora asta. Si, in plus, am treaba...

:/

Txs for the link and for the support :) :friends:

Anca spunea...

Nici nu-i asa de rau daca suntem mai multi care nimerim vesnic pe fusul orar nepotrivit. Lotul National Focul Vesnic. =))