luni, 4 august 2008

Neuronu, maica

Jumatate de ora l'am cautat peste tot. M'am intors la farmacie, unde facusem ultimele cumparaturi, post-taietura. Am scot tot, dar absolut tot din geanta de voiaj: tricouri, slapi, sandale, carti, alte carti, iar carti, medicamente, pijama (da, am avut nevoie de pijama pentru o internare de o ora). Nimic. M'am uitat lung pe trotuar. Am mai intrebat inca o data la farmacie, atragandu-mi priviri taioase din partea tinerei care ma servise. M'am dus unde parcasem masina cand mi'am dat seama ca l'am pierdut. Nimic nici acolo. Homeleshii care stateau pe o banca a parculetzului disparusera. Oare astia sa'l fi saltat, sau mustatza ala de la rand de la farmacie?

Am inceput sa trec in revista ce se dusese dracului. Bani. Mda. Cam multi. Dar nu asta era cel mai dureros, ci toate actele. permisul (damn it? cu ce mai conduc in Bulgaria???). buletinul (damn it? cu ce mai ma inscriu la concurs???). Talonul de masina (oh, not again... :( ). Carti de vizita, dintre care vreo doua chiar erau importante. Damn it. Damn it damn it damn it.

Am mai scotocit inca o data in geanta si in rucsacul laptopului. Nimic, bineintzeles.

M'am dat batut. Resemnat, am pus barbia in piept, mi'am luat sarsanalele si m'am dus acasa, sa'mi pun piciorul la verticala, sa isi revina dupa micro-operatia de la deget.

Ma dezbrac. Telefonul cat o caramida. Cheile. Cheia de la masina. Batista. Cureaua de la pantaloni. Si, ultimul cu voia dvs, portofelul. In buzunarul de la spate al pantalonilor, singurul loc din lumea asta a universului unde in tot acest timp nu cautasem.

E clar. Neuronu. Alzheihemeru. Whiskeyu si sondajele. Prea multe sondaje dauneaza grav sanatatzii.

:(

5 comentarii:

Anonim spunea...

:) misto!

si mie mi se intampla destule ciudatenii lately, de ezemplu:

- cand ies din casa, primul gest este sa ma pipai in buzunare: in stangul tin portofelul, in dreptul telefonul. de multe ori fac gestul asta in timp ce vorbesc la telefon, si m-am speriat de cateva ori ca mi-am uitat/pierdut telefonul ... ma tine cam cateva secunde pana imi dau seama ca il tin de fapt la ureche :(

- la metrou scot cardul bancar in loc de cartela de metro si vitzavercea

- la bancomat bag codul de la telefon si vitzavercea (am remediat problema ... am pus acelasi PIN ... anul nasterii, sa fie mai simplu)

- in lift, la serviciu, apas pe etajul la care stau acasa. evident si reciproca este adevarata ...

- si multe altele, insa nu mi le aduc aminte acum

Am 27 de ani. Complicate sunt caile lui Pavlov!

Pavlov

PS Intrebare: Ce PIN am la cardul bancar si cati bani am pe el :))

Turambar spunea...

Mai bine spune'ne tu PIN'ul, ca itzi spunem noi catzi bani ai pe el.

Pardon: aveai...

:)

Anonim spunea...

27 de ani? Pustiulica =))
Si eu patesc d-astea, gen caut telefonul care e in mana sau la ureche... sau la un moment dat am vrut sa incarc abonamentul de RATB/metrou da' am dat cardul bancar, se uita aia la mine ca la felu 14 "domnu', nu am cum sa-l incarc pe asta".
Cred ca ne-au pus astia ceva in pensie, pardon salariu.

Anonim spunea...

he he ... din pacate povestea mea nu are un final fericit ca al dumitale... portofelul meu dus a fost si dus a ramas.

Turambar spunea...

Nasol. Uneori life really sucks. Most of the time, in fact.

:(