sâmbătă, 19 aprilie 2008

Sa nu uitzi, Darie...

Limpede si elegant spus.

Chapeau bas!

:)

Courtesy of Evenimentul Zilei

======================

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/800213/SENATUL-EVZ-Drama-lipsei-de-centru/


Drama lipsei de centru

Mircea Cartarescu

N-am nicio inclinatie catre autoritarism, catre un stat puternic, catre un elitism financiar sau intelectual. Instinctele mele - nu politice neaparat, ci simplu umane - nu-mi permit acest lucru. Provin dintr-un mediu social modest, pentru care am o mare nostalgie si o la fel de mare compasiune. Mentorul meu din tinerete, Nicolae Manolescu, mi-a insuflat mai tarziu, ca si intregii mele generatii de scriitori, un spirit liberal in sensul cel mai larg al cuvantului: pro-occidental, deschis, civilizat, nici populist, dar nici elitist din caleafara, un spirit rational in cele din urma. Sunt unul dintre oamenii care ar suferi orice pierdere mai curand decat sa comita o impolitete.

Politic, mi-am dorit intotdeauna sa fiu un liberal, adica, din punctul meu de vedere, un om echilibrat, un om de centru. Am votat intotdeauna Partidul Liberal, singur sau in aliante. Sentimentul meu este si azi ca motorul dezvoltarii Romaniei ar trebui sa fie un partid liberal dinamic, care sa reprezinte efectiv nevoile de prosperitate economica, dar si de echitate sociala, ale clasei de mijloc.

In teribila perioada a anilor ’90, marcata de convulsii in mare parte provocate intentionat de fostii comunisti si securisti ce se agatau de putere, am fost martorii spargerii Partidului Liberal in fractiuni diverse, iar apoi ai chinuitorului proces de reunificare a sa. Sicanat permanent de marele partid iliescian, PNL a evitat totusi, printr-un enorm si laudabil efort, soarta celuilalt mare partid istoric, PNT, sucombat in lupta cu neocomunistii. In cadrul aliantei PNL-PD formata pentru castigarea alegerilor din 2004, am fost permanent - arhivele imi sunt martore - de partea PNL. Povestea biletelului lui Tariceanu, in care el cerea interventia sefului statului la Ministerul Justitiei in favoarea lui Dinu Patriciu, m-a luat prin surprindere.

Totusi, nu m-am despartit de PNL atunci. Cateva luni am interpretat si eu permanentele insistente ale lui Traian Basescu ca primul-ministru sa nu devina instrumentul unor grupuri de interese ca pe niste iesiri isteroide ale unui om pus permanent pe scandal.

Treptat, am inteles ca reprosurile presedintelui erau justificate. Putini mai cred azi ca Dinu Patriciu nu-l foloseste pe Tariceanu ca pe un om de paie. Am asistat stupefiat, in continuare, la constituirea tot mai limpede in PNL a unui grup „petroliberal“ care a luat puterea si s-a concentrat imediat asupra eliminarii cu orice pret a presedintelui, inclusiv prin alianta contra naturii cu PSD, marele dusman traditional al liberalilor. Aceasta configuratie, prin care se produsese monstruoasa alianta dintre comunisti si oligarhi impotriva intereselor nationale, m-a stupefiat. E momentul in care m-am despartit nu de liberalism, ci de liberali.

Din acea clipa mi-a devenit clar ca PNL a tradat principiile liberale. Prezenta sa intre partidele de stanga si extrema stanga care-au complotat pentru debarcarea presedintelui - PSD, PC si PRM - e pentru mine o monstruozitate de neinteles si neiertat. Va ramane mereu o pata in istoria liberalismului romanesc. Ulterior, Dinu Patriciu a recunoscut ca, intr-o campanie precedenta, finantase atat PNL, cat si PSD. Si mai tarziu, Ion Iliescu a recunoscut ca a sprijinit PNL la guvernare, pentru ca altfel „se ducea tara de rapa“.

Pentru ca tabloul sa fie complet, PNL a eliminat PD (aliatul sau cu care a castigat alegerile) de la guvernare si a guvernat singur, intrun mod dezastruos, cu sprijin masiv PSD. Astazi, liberalii nu exclud o colaborare cu PSD dupa alegeri. Si atunci, cum sa nu fi scris impotriva PNL in toata aceasta perioada? Cum sa nu fi dat frau liber dezamagirii fata de partidul pe care-l votasem si-l sprijinisem de la Revolutie incoace?

Drama mea este ca, asa cum nu sunt de stanga, nu pot fi nici de dreapta, ca ideea unui mare partid populist n-are niciun farmec pentru mine, asa incat, pana ce PNL nu-si revine din degringolada asta, din cosmaru-asta politic, eu nu mai am, pe intregul esichier politic romanesc, niciun partid, niciun grup (si aproape ca niciun om) politic cu care sa ma pot identifica. Am sperat in revirimentul liberal cu grupul PLD, al „platformistilor“, care insa, ca o particula elementara instabila, a fost fulgerator inghitit de PD. Poate pe termen scurt dizolvarea sa sa fi fost o strategie folositoare. Pentru viitor, insa, e un nou dezastru liberal.

Polarizarea care se va crea dupa alegeri intre „stanga“ si „dreapta“ (fara nimic in centru) va fi una „tare“, de pozitii extreme si ireconciliabile, un razboi rece care ar putea avea consecinte dintre cele mai neprevazute. Clasa politica trebuie sa stie ce riscuri isi ia: lipsa unor forte de centru a dus in trecut, adeseori, la destramare politica si sociala. Sper totusi sa vina o data timpul cand voi putea iar sa ma numesc liberal fara sa-mi crape, ca azi, obrazul de rusine.

10 comentarii:

Bogdan spunea...

Sau poate naiv, stupefiant de naiv!

Mie unul nu mi-a plăcut PSD niciodată, nu îmi place cum arată PNL astăzi, însă argumentele lui Cărtărescu sunt cam găunoase:

1. Politica înseamnă să găseşti căi de cooperare cu ceilalţi, să comunici cu ei încercând să identifici o calea potrivită de a administra societatea. Potrivită cu ceea ce crede societatea că e bine. De aici rezultă dubii serioase faţă de teza tradiţionalistă a ciocnirilor stânga-dreapta promovată de Cărtărescu (dar şi de Cotroceni) şi a dezamăgirii că cele două tabere ar putea coopera.

2. Proiectul cu două partide este unul vechi şi este împărtăşit de o parte a intelighenţiei locale de ceva timp, ca reflex probabil a admiraţiei faţă de sistemul american. El presupune pentru a funcţiona dezideologizare şi mutarea ambilor poli către centru, şi dependenţa de grupuri de interese...

3. Stânga contemporană se tot mută către dreapta de măcar 35 de ani. La fel se petrece şi cu dreapta, care a luat-o niţel spre stânga.

4. În contextul acesta, când soliciţi o separare clară stânga-dreapta, elimini automat poziţiile centriste: cei din centru fie vor fi absorbiţi rapid către cei doi poli, fie vor deveni suficient de puternici ca să atragă ei cei oi poli către centru, eliminând separarea stânga-dreapta.

Prin urmare, găsesc lamentările lui Cărtărescu drept lipsite de obiect :p

Turambar spunea...

Eu rezonez la argumentele sale. Consider in continuare ca e nevoie de un partid bine definit ideologic in jurul ideilor liberale (stat minimal, principiile pietii si non-interventiei, toleranta si laicitate). Si se strange inima in mine cand ii vad cum fac compromisuri care ii indeparteaza de la asta.

Damn... :(

Diana Adela Martin spunea...

http://crisbasan.blogspot.com/ pt inceput de saptamana

Anonim spunea...

cooperare nu inseamna compromis si nici (auto)tradare. dupa cum "pragmatism" nu inseamna marsavie. cartarescu are dreptate. chapeau si eu!
oblia

Anonim spunea...

Departarea de "stat-ul minimal"?

Oare ce ne departeaza de el?
Oare alergarea dupa "consens", oare lupta cu cei 322 ?

Oare tendinta de inrolare a tuturor si afisarea lor la butoniera indiferent ca vorbim de institutii, televiziuni, Minune, patapievici, Cartarescu sau Piturca?

Oare ne asteptam ca statul minimal sa se consolideze la putere?

Oare cat de "liberala" e ingrijorarea ca nu's suficiente voturi in cosul liberal?

Eu unul nu cred ca ideologiile mai trebuie sa guverneze. Nu cred in asfaltari de stanga sau de dreapta, nu cred in scoala de stanga sau de dreapta, sunt doar un cetatean care crede ca statul nu cheltuie eficient banii pe care ii ia de la mine.

Cred ca existenta sau nu a "liberalismului" depinde de alegerile oamenilor si cand zic alegeri nu zic numai patratelul in care pui stampila cu vot ci si alegerea de a-ti spune intr-un fel chiar cand nu mai ai un partid/om cu care sa te poti identifica.

Politicienii traseisti sunt deja majoritari, partidele se muta de la stanga la dreapta cu nonsalanta, dreapta "da pensii", la stanga se fac averi ... e clar ca locul de intalnire e undeva la centru.

Turambar spunea...

Si totusi, continui sa cred ca dincolo de priceperile operationale (gestionare de zi cu zi) unde, intr-adevar, in mod inevitabil toata lumea se intalneste la centru (da: asftaltul nu este nici de stanga nici de dreapta), trebuie sa fie si sunt diferente fundamentale de gandire, de strategie.

Cum strangi banii? Cum ii redistribui? Care sunt finalitatile fundamentale ale statului? Cat de mult ingradesti libertatile pentru siguranta si protectie? Cat de mult dai din libertatea ta pentru siguranta? Cat de solicitant este compactul (contractul) social? Cat de mult intra statul in casa noastra, in paturile noastre, in mintile noastre?

Sunt idei puternice, Cristi, care solicita pozitionarea de-o parte sau de alta. Nu prea ai ce face si e mai greu cu centrul in acest caz.

Stii tu, cum zice teoria: problema ordinii, a libertatii, a dreptatii.

Bogdan spunea...

@oblia: Am stat să mă gândesc şi am găsit o singura situaţie în care cooperarea nu presupune compromisuri: atunci când cei care cooperează sunt identici, nu au deloc puncte de vedere, plăceri şi interese diferite. Într-o lume care nu este monotonă, oamenii nu au nici aceleaşi opinii, nici aceleaşi tipuri de preferinţe şi ajung în mod natural la dezacorduri. Apoi, dacă sunt dispuşi la cooperare, îşi expun unii altora argumentele, căutând să găsească soluţii comune (de preferinţă un optim paretian :D). Asta înseamnă că negociază până ajung la o înţelegere, la un acord în care fiecare îşi ajustează punctul de vedere, prin cedări reciproce succesive însoţite de câştiguri în alte planuri. Or toate acestea sunt compromisuri.

Altfel, avem dictatura unora asupra celorlalţi... :D

@cristi: să zicem că ai resurse limitate şi nu poţi face simultan următoarele două acţiuni: "asfaltarea" şi "îmbunătăţirea calităţii şcolii". Cum stabileşti priorităţile? Orice argument aduci în favoarea uneia sau alteia dintre cele două acţiuni, ambele necesare, este îmbibat de ideologie. Chiar şi faptul că am definit cele două acţiuni drept necesare este ideologizat. Un naţionalist îţi va identifica imediat o altă acţiune drept mult mai necesar, construind, eventual, o catedrală monumentală.

Pe de altă parte, problema la noi (şi nu numai la noi) este că fiecare "ales" clamează un suport ideologic pentru a justifica acţiuni fără noimă, ascunzându-ăi astfel nepriceperea, disperarea să parvină prin delapidare. Aşa că aici îţi dau dreptate: şi eu aş prefera ca administratori şi legiuitori indivizi preocupaţi de mai mult de propriul profesionalism, decât de a se acoperi cu cuvinte şi a azvârli în sus şi în jos cu referiri la nişte ideologii despre care au idei cel mult vagi...

@turambar: vezi că mi se pare că laicitatea este mai degrabă social-democrată. Măcar de aici ar putea rezulta ceva nevoie de cooperare, compromis :) :p

Anonim spunea...

Cred ca iar m-am lungit si am pierdut mesajul principal:

ideologiile exista in tot si-n toate, dar locul lor e in mintile oamenilor, in carti, in articole, in vorbe.

Nu poti cere/exercita puterea doar pe baza unei ideologii "corecte" / "majoritare" /" necesare" etc. Dupa cum nu poti fi rusinat ca nici un partid nu are ideologia "curata" ca a ta.


Da intre scoli si strazi eu am optiuni de marire a resurselor, de privatizare a scolilor, de drumuri cu taxa, de drumuri mai putine si mai bune, de scoli mai multe si cu obiective mai putin halucinante etc. dar nu pot alege/spera ca cineva va face cum gandesc eu doar pentru ca isi zice "liberal" cum intamplator imi zic si eu.


Suntem oameni maturi si stim ca e nevoie si de scoli si de drumuri, si mai stim si ca scolile si drumurile nu vor fi rezolvate "o data pentru todeauna", ne permitem sa avem idei, poate chiar agreate in "ideologii" dar nu cred ca mai trebuie sa asteptam de la "partide" sa ne spuna care sunt alea si sa le dam vot/sustinere pentru ca au gasit "cuvintele sensibile".

___ spunea...

Un stat minimal, adica in sensul pietei libere, mi se pare la fel de utopic ca si marxismul. Cel putin daca obiectivul este bunastarea majoritatii, daca nu chiar a tuturor. Teoretic ar trebui sa fie competitia cat mai mare, practic sunt o gramada de fuziuni, achizitii, formari de carteluri de care nu beneficiaza decat ei.

Eu sunt liberal, dar doar din punct de vedere social, aspect pe care se pare ca neo-liberalismul nu da doi bani, nu ca PSD-ul ar sta mai bine.

Care sunt finalitatile fundamentale ale statului? Din punctul meu de vedere ar trebui sa primeze traiul decent pentru toti, nu prosperitate pentru cei ambitiosi(in sensul ca sunt dispusi sa lucreze cat mai mult si sa speculeze starea pietei in propriul folos). Majoritatea nu-si doresc in final sa aiba un salariu sau avere mari ci sa poata ajunge acasa si sa-si vada de familie, prieteni, hobby-uri. Dar faptul asta e eclipsat de nivelul scazut de trai.

Turambar spunea...

Vezi. Deja esti manat de-o ideologie, socialist mic shi shovin in piele de liberal ce ne eshti :) Poate altzii vor tare, repede shi iute. Si asta e deja discutie ideologica, si pozitionare de-o parte si de alta a baricadei.

Cum zice teoria plictisitoare: nu se egzista sotzietate far' de valori. Asfaltul are principii in spate.

:)