miercuri, 10 iulie 2013

Nici ea pe mine

“Nenea, nenea, îmi dai și mie niște bani?“

Tocmai parcam mașina, pe undeva pe lîngă Obor, să merg la birou. Mă uit la ea: țigăncușă, 7, 8, hai maxim 9 ani. Păr creț, lung. Mutră de copil inocent. O frumusețe de copil. Of Doamne. De ce?

Scutur din cap. “Nu-ți dau.”

“Dar îmi cumperi măcar o prăjitură și un suc?”.

“Da, îți cumpăr.”

“Cum? Ce-ați zis?” Nu mă auzise că tocmai mă dădeam jos din mașină. Era cam speriată. O parte a corpului spunea “Let’s do business”, restul țipa din toți porii “Mi-e frică, nu vreau aici”. Își rodea unghiile și se uita chiorîș, pe sub sprîncene.

“Da, mă. Îți cumpăr. Hai!” Chiar lîngă mașină era un chioșc de pîine unde știam că au prăjituri. Ea nu știa însă că eu știu și încerca să-mi arate unde trebuie să mergem. Îi fac semn să o ia înainte. Parcă n-ar fi vrut. Cred că îi era frică să nu o păcălesc, să nu-i dau cumva vreun șut în fund. Sau poate nu era obișnuită cu oameni care se purtau frumos cu ea. Urcă scările, sfioasă, încă speriată.

Intrăm în magazin. În fund, în partea din dreapta, vitrina cu prăjituri. Se înfige în fața ei și încep să-i curgă balele, ad literam să-i curgă balele la sărăciile alea de prăjituri comuniste. Le trece încet în revistă, cu ochi lacomi, de copil flămînd și sărac, neștiind pe care s-o aleagă. Era clar că le-ar fi luat pe toate. În cele din urmă se hotărăște asupra uneia dintre ele. Cu strîngere de inimă. Cu reticență. Ah, ar mai fi luat una...

“Mai vrei una?”

Scutură energic din cap. Evident că mai vrea una.

“Alege-ți-o pe care vrei”.

Iar se uită, iar bălește la toate prăjiturile.

“Uite, asta să știi că e bună”. Îi arăt cu degetul un profiterol. Aprobă repede din cap: “Da, da, arată bine.”

Îi fac semn vînzătoarei să le împacheteze. Mergem în partea cealaltă a magazinului, la frigiderul cu sucuri. De data asta căpătase deja un pic de curaj: se înfige fix într-o sticlă de jumătate de litru de Cola.

“Nu, e prea mare pentru tine. Uite, luăm una de-asta mai mică”. Îi aleg una de 330 de ml. O punem și pe aia la socoteală, cerem cît costă, așteptăm pachetul cu prăjituri. Cît timp tanti vînzătoarea moșmondea la prăjituri, asta mică își rodea unghiile nervoasă. Mă uit la degetele ei: unghii boante, chinuite. Era clar că e profesionistă la ronțăit unghii.

“Nu-ți mai roade unghiile”.

“Ce?” Întrebare tăcută, din ochi. Iar se vede că i se face frică.

“Nu-ți mai roade unghiile”, repet eu un pic mai tare, să audă. “Știi, am și eu două fetițe acasă și una din ele la fel face, își roade unghiile și îi spun și ei la fel: că fetele trebuie să aibă unghii frumoase, să le placă băieții”.

Se luminează un pic la față: aha, de fapt nu mă ceartă. Scoate degetul din gură, se uită la unghie. Vînzătoarea ne dă pachetul. I-l întind. Ieșim.

În capătul scărilor, o mașină janghinoasă second hand, un model de prin anii 80, curgeau tablele de pe ea. În fața ei, țiganca la vreo 25 de ani, cu fuste colorate și batic la fel de colorat în cap. Pe scaunul din față, cu ușa deschisă, țiganul. Discutau destul de aprins, cum fac țiganii de regulă în spațiul public. Fetița se oprește în dreptul lor. Îi fac semn din mînă, “la revedere” și mă îndepărtez încet spre clădirea biroului. Fac cîțiva pași, mă întorc, mă opresc și îi observ un timp. Țiganii – cel mai probabil părinții ei – discutau în continuare. Se uită la ea, țiganca îi evaluează cele din mînă, o întreabă ceva, îi spune ceva, continuă apoi să discute cu țiganul. În timpul ăsta, fetița începuse din nou să-și roadă unghiile. Se uită după mine, vede că m-am oprit, îmi flutură din mînuță: “Stai așa”.

Stau așa. O aștept. Vine în grabă, preț de vreo 20 de metri, cît mă îndepărtasem de ei.

“Nenea, nenea, îmi iei și un pachet de țigări?”

“Ce, tu fumezi la vîrsta ta?”

“Nu”. E clar că nu se aștepta la întrebare. E clar că se fîstîcește. E clar că are normă de cerșit. E clar că ai ei i-au dat temă de vînzări: “du-te după fraier, du-te după gagiu, și mai ia ceva de la el. Nu fii proastă. Să nu te întorci fără încă ceva”.

Nu o las să continue. Dar nici nu o cert. “Știu că ai tăi te-au trimis să-mi ceri să cumpăr și țigări. Nu îți cumpăr. Prăjiturile alea erau pentru tine”.

“Dar putem măcar să mergem la magazinul ăsta” – alt magazin, un pic mai încolo, un minisupermarket, “să-mi mai iei ceva, o ciocolată, o prăjitură?”.

“Nu, iubire. Ți-am luat destul.”. O mîngii pe cap, în timp ce urcam scările, îndreptîndu-mă spre birou. “Transmite-i salutări mămicii tale.”

N-am întrebat-o cîți ani are. N-am întrebat-o cum o cheamă.

Nici ea pe mine.

.

14 comentarii:

Unknown spunea...

"nu fii" sau "nu fi"?

Turambar spunea...

Doar atit ai inteles? Pacat. Hai, nu fii suparat ca nu poti mai mult! :(

Claudiu spunea...

Din când în când mai fac și eu d-astea. Dar concluzia la care am ajuns este că de fapt doar eu beneficiez de pe urma unor astfel de acțiuni. Din păcate șansa ca unul din copilașii ăștia să învețe ceva de pe urma unei astfel de interacțiuni sunt, practic, nule. Și nu pentru că ar fi incapabili de a învăța, ci pentru că sunt sufocați într-o lume complet diferită.

Unknown spunea...

Cand mintea nu-mi poate cuprinde profunzimea si esenta unui text ma agat de tot felul de greseli nevinovate pentru a-mi ascunde micimea orizonturilor si a-mi inabusi frustrarea de a nu fi capabil de asemenea scrieri. Cum textul e impecabil m-am legat de un nevinovat viol prin imprudenta al limbii romane. Tu scrie ca scrii bine, nu lua in seama toti frustratii si grammar nazi.

Turambar spunea...

@ Claudiu: Stiu. Din pacate stiu ca nu doar ca nu le ajut, ci din contra ca intaresc acest comportament. Si daca ii dai acum la 7 ani, invata ca asa merg lucrurile si o viata intreaga va cersi. Doar ca ieri nu m-am putut abtine. Ratiunea mea rece de ciine nemernic are si ea limitele ei. Era un copil atit de frumos, de nevinovat, de speriat de bombe. Stiam ca o sa duca pachetul celui care o pazeste. Stiam ca e f probabil sa nu manince ea prajitura aia. Si totusi... Damn it. Life is a bitch and then we die.

@ Augustin Radu: Super. Slava Domnului ca nu esti doar un grammar Nazi.

Anonim spunea...

Statele occidentale s-au dezvoltat in dictaturi si autocratii, au acceptat votul universal cand erau deja bogate. Disciplina prusaca de fier a civilizat tiganii din Germania si cea austriaca in Imperiul Habsburgic. Din pacate vremurile alea au trecut.

impricinatul spunea...

Ti-o trimit si pe fie-mea sa-ti ceara cate ceva. Nu de alta, dar isi roade unghiile ceva de speriat!
Of, ghesefturi, ghesefturi, numele vostru e Bucuresti!

Turambar spunea...

Fete de scriitor, bre. Tel tata, tel fata :)

andrei manea spunea...

Exact asta s-a intamplat la un magazin de langa manastirea Radu Voda. Un tiganus cu acelasi text. Eu nu aveam tata de mlti bani, insa i-am luat o punga de pufuleti! - ;)
P.S. Ce i-as mai bate pe aia doi care stateau in masina. Cu mana mea, sa ii aud cand se caiesc... daca stiu sa faca acest lucru... :(

test spunea...

Si eu am facut ieri sau alaltaieri asta. I-am cumparat o prajitura unei fetite destul de asemanatoare cu ce descrii tu. Si primul lucru pe care l-a facut a fost sa fuga la ma-sa cu punga. In secundele urmatoare, maica-sa manca cu pofta din prajitura, iar aia mica privea cu jind. Si m-am gandit ca data viitoare o sa o rog sa o manance la cofetarie. Prajitura. Macar asa se alege cu ceva.

Dragos Bora spunea...

Trezim copiii

http://www.simplybucharest.ro/?p=11894


Nu e greu! Dacă vedeţi un cerşetor cu un bebeluş dormind în braţe faceţi repede o poză; cu mobilul, cum o fi.
Nu vă asumaţi riscuri - faceţi poza doar dacă vă simţiţi în siguranţă. Dacă nu, lăsaţi-o pe altcîndva.
Nu contează dacă avem mai multe poze cu aceiaşi cerşetori; cu atît mai bine - vom putea dovedi că activitatea lor e sistematică şi continuată.

Trimiteţi aici pozele (nu uitaţi data şi locul exact) şi/sau la Direcţiile de sector şi scriem noi.

acuvio spunea...

Poate neimportant pentru dumneavoastră, m-aţi făcut curios: locaţia fiind “la birou”, nu aţi precizat dacă fetiţa la cerşit, care cunoştea se pare bine locurile, era acolo permanent, ocazional sau în trecere.
Pare un experiment, facem multe după modul cum ne-am trezit, propria dispoziţie, fără să gândim în bine/rău, alb/negru :)

Strajnik spunea...

Nu comentez nimic la text...Emotionant, poate.
Dragos Bora are dreptate. Tiganii nu mai circula prin Elvetia dintr-un motiv extrem de simplu...Cand sunt prinsi la cersit, copiii sunt institutionalizati fara drept de apel. Daca parintii maraie sunt institutionalizati si ei. La puscarie.
Va recomand textul interbelic al lui F.Brunea Fox:"Trustul Cersetorilor"...

laurentiucat spunea...

daca dau, ma simt vinovat. daca nu dau...iar ma simt vinovat. sa-mi bag piciorul!