joi, 31 mai 2012

Stance: Chained Heat II (1993)





. Citeste tot...

Reprezentativitate și exactitate, sau despre cǎutarea punctului G pe întuneric

Una din întrebǎrile pe care le primim mereu la adresa sondajelor noastre este “ e eșantionul reprezentativ?”

Sînt douǎ cazuri mai frecvente în care ni se pune aceastǎ întrebare.

În cel mai fericit caz, atunci cînd vine vorba despre maniera de culegere a datelor, pentru cǎ în ultimul timp noi ne-am focalizat preponderent pe culegerea telefonicǎ a datelor.

Cînd interlocutorii (clienții, politicieni, formatori de opinie, alți soldați și figuranți) aflǎ cǎ sondajul e realizat telefonic, imediat se trezește metodologul feroce din ei. Pentru cǎ, nu-i așa?, dupǎ cum știm, toatǎ lumea se pricepe la folbal, politicǎ, sondaje de opinie și la gǎsirea pe întuneric a punctului G.

Și atunci, pentru cǎ se pricep cu toții la sondaje, imediat ridicǎ cunoscǎtori din sprînceanǎ, disprețuitori și nemuritori și scîrboși și reci, și conchid cu un aer demn de Bruce Lee, de Chuck Norris sau de Cosmin Gușǎ în zilele lor cele bune: nu e bun sondajul! nu e reprezentativ!

Asta evident însǎ cǎ nu-i împiedicǎ sǎ ia în considerare rezultatele sondajului și evident cǎ se întîmplǎ doar cînd nu le convin rezultatele, dacǎ sînt parte implicatǎ direct, ori cînd contravin contracepțiilor lor despre lume și viațǎ.

Pentru cǎ ei oricum știu tot ce mișcǎ pe lumea asta, nici n-aveau nevoie de fapt sǎ afle rezultatul sondajului cǎ oricum știau cum stau lucrurile acolo, de fapt a fǎcut și Marius Pieleanu un sondaj recent, dar în teren, care are cu totul alte rezultate, deci...

Deci noroc cǎ ne pricepem toți la sondaje.

Buuun. Asta este o discuție pentru alt articol, chestia asta cu culegerea telefonicǎ a datelor. Acum sǎ ne aplecǎm asupra celui de-al doilea tip de situație des întîlnitǎ privind îndoiala criticǎ descartianǎ la adresa reprezentativitǎții sondajelor.

E vorba despre situația cînd interlocutorul ridicǎ din sprînceanǎ la adresa volumului eșantionului.

Cuuuum? Doar 700 de cazuri? Pǎi nu mai e reprezentativ, coane! Habar n-aveți sǎ faceți sondaje! Sînteți varzǎ! Mǎ și mir cǎ mai stau de vorbǎ cu voi! Mǎ duc la Dîncu, la Pieleanu, sǎ ne dea ei niște sondaje cu adevǎrat adevǎrate, cele mai foarte adevǎrate! Știam eu de ce nu aveam de gînd sǎ vǎ plǎtesc...

Buun. În mintea omului priceput la sondaje și la gǎsirea punctului G pe întuneric s-a înfipt bine de tot, precum lancea în coasta Rǎstignitului, ideea cǎ orice eșantion sub 1,000 de cazuri este nașpa, nasol, nereprezentativ și cǎ rezultatele sondajului sînt nule, neavenite și nu meritǎ sǎ fie luate în considerare.

Dacǎ eșantionul este de 1,001 cazuri, e foarte bine. Ar fi de preferat sǎ fie de 1,200, cǎ așa știm noi, cǎ 1,200 e un numǎr magic, dar merge și 1,000. Însǎ 999, fereascǎ sfîntul!

Cuuum? Începe cu 9?? Dumnezeule, aruncǎ-l la coș! Yuk! Cîh! Cîîîît? 950. Absolut inutil. Pierdere de timp. Cîîîît? 850? Oribil! Dǎ banii înapoi! Ba nu: sǎ mǎ plǎtești tu din buzunar, sociologule, cǎ-mi pierd vremea cu de-alde dǎștia ca voi.

E un reper simbolic bine înfipt în mintea oamenilor, mia asta de cazuri. Vorbește despre puterea stereotipului, a lucrurilor puține, dar prost înțelese, a sfertodoctismului care ne guverneazǎ mințile, alǎturi de magie și alcool.

În asemenea cazuri, lumea, specialiștii în sondaje și în punctul G pe întuneric fac confuzia între douǎ concepte distincte: cel de reprezentativitate și cel de exactitate.

Ele sînt autonome. Poți sǎ ai date reprezentative, dar nu prea exacte. Eșantionul a fost construit cum trebuie, dar alas! dommage! vai vai vai! a fost prea mic. Și știm cǎ ce-i prea mic nu e prea mare și nu bun, nu bun deloc. Small is nașpa, Big is better.

Dar poți sǎ ai și eșantioane nereprezentative care, ghinion de întîmplare, sǎ-ți iasǎ în mod paradoxal exacte. Greu de atins aceastǎ situație, dar se poate întîmpla.

În general, greșeala care se comite în mințile celor care se pricep atît la sondajele de opinie, cît și la sondarea punctului G pe întuneric este sǎ confunde mǎrirea cu priceperea. Un obicei prost care se datoreazǎ cel mai probabil obsesiei pentru punctul G și alte pǎrți anatomice înrudite. Ei cred cǎ cu cît mai mare, cu atît mai bun. Nope. Greșealǎ. Mare greșealǎ.

Dupǎ cum învǎțați din orice manual de kamasutra cu poze, nu dimensiunea conteazǎ, ci tehnica.

Poți sǎ ai un plǎvan de eșantion de jde mii de cazuri care însǎ sǎ fie ales absolut vraiște și aiurea și sǎ-ți dea în consecințǎ niște date absolut neadevǎrate. Adicǎ niște statistici biasate, niște estimǎri pe bazǎ de eșantion care nu corespund cu valorile din întreg universul, ca sǎ vorbim ca la cartea plictisitoare de statisticǎ.

Sǎ mǎ explic.

Vǎ povesteam mai deunǎzi cǎ omul, maimuțǎ primatǎ orientatǎ preponderent dupe simțul vizual, cǎ așa ne-am crescut noi în pǎdurile primordiale din care ne-am desprins acum aprox. 1-2 milioane de ani, este foarte receptiv la analogiile vizuale.

Pǎi sǎ facem analogii vizuale.

Sǎ zicem cǎ vrem sǎ aflǎm tot soiul de lucruri despre orașul Caracal. Dar n-avem nici bani, nici dispoziție, nici timp sǎ mergem noi sǎ vedem personal cum stau lucrurile în acel oraș.

Atunci luǎm una bucatǎ studențache, îi punem una bucatǎ fișic bani în mînǎ, alǎturi de una bucatǎ sǎpunierǎ aparat foto de-ǎla eftin, da’ bun, push dǎ batǎn, colorata mîine-i gata, și-i dǎm ordin pe unitate: strǎlucitorule, ia niște bani de-aici, mergi la Caracal, fǎ poze și adu-le încoace sǎ aflǎm cum aratǎ orașul ǎsta!

Pleacǎ studentul și face poze. În funcție de predispoziția sa pentru frumos, pentru artǎ, pentru craci, pentru bere, pentru arhitecturǎ, pentru antropologie, pentru tehnicǎ și telecomunicații, mǎ rog, în funcție de cum îl taie pe el capul, face un decupaj din realitatea complecsǎ numitǎ orașul Caracal, face tot soiul de poze și se întoarce sǎ vǎ povesteascǎ în imagini cum este acel oraș.

Și cînd colo, ce sǎ vezi?

Studentul nostru, obsedat de secs și de bere, a fǎcut doar poze de poponețe de caracalence și de halbe de bere, unele pline, altele goale! A fǎcut mii de poze, pentru cǎ sînt totuși mii de funduri apetisante în Caracalul ǎla, cît și mii de ocazii de bǎut bere, a venit cu ditamai eșantionul de poze din care rezultǎ cǎ orașul Caracal este o încrucișare între crîșmǎ și sex shop!

Ce s-a întîmplat? N-a construit eșantionul reprezentativ.

N-a fǎcut poze și la acoperișuri, și la brutǎria din colț, și la copiii care ies la prînz de la școalǎ, și la gropile din asfalt, și la bǎbuțele care merg la bisericǎ, și la cocoșul de pe gard, și la autobuzul ruginit care face legǎtura cu satele dimprejur, și la șeful de garǎ, și la fochistul de la primǎrie. Mǎ rog, n-a fǎcut poze la muuuulte chestii, el avînd altele în cap, cum au de regulǎ studenții: sex și bere, în ce ordine vreți voi.

Dacǎ i-am fi spus: coane, mergi matale din centru spre periferie, întîi pe strada Învierii, unde e cimitirul, apoi pe strada Libertǎții, unde e pușcǎria, și din 30 în 30 de secunde îndrepți aparatul la stînga, înainte și la dreapta și faci trei poze la nivelul pieptului, atunci poate-poate am fi avut o idee ceva mai bunǎ, mai validǎ, despre cum aratǎ Caracalul de fapt.

Dacǎ îi dǎdeam o regulǎ care sǎ-i neutralizeze predispozițiile de selecție erotico-lichide, atunci poate în pozele noastre prindeam și babele ieșind de la bisericǎ, și copiii ieșind de la școalǎ, și brutarul care vindea pîinea cea caldǎ, și șeful de garǎ care saluta cu ambîț mîndru trenul care trece.

Asta-i reprezentativitatea. Eșantionul tǎu sǎ semene cu universul. Dar nu e suficientǎ reprezentativitatea pentru a obține informație validǎ. E nevoie și de reprezentativitate, și de volum.

Dacǎ studentul nostru asculta de sfaturile de fǎcut poze, dar fǎcea doar 10 poze, tot nu era de ajuns. Nu prindea tot Caracalul în toatǎ complexitatea sa. N-avea timp sǎ ajungǎ și în cartierul de blocuri, sǎ pozeze rufele întinse la uscat. Fǎcea eventual doar poze în zona centralǎ, cǎ atîta film a avut în aparat.

Dacǎ fǎcea 50 de poze, începeam sǎ avem o imagine oarecum vagǎ a lucrurilor din Caracal, dar tot limitatǎ. Dacǎ fǎcea 200 de poze, parcǎ-parcǎ începeam sǎ ne dǎm seama despre Caracal. Dacǎ fǎcea 1000 de poze, deja începeam sǎ avem redundanțǎ în informație.

Dar dacǎ îl lǎsam de capul lui și fǎcea 1000 de poze dupǎ cum îl tǎia pofta, era foarte posibil sǎ vinǎ cu 700 de poze de fundulețe apetisante, cu 299 de poze cu halbe de bere și cu o pozǎ a șefului gǎrii stînd de vorbǎ cu casierița, care ia uite ce piept generos are. Volumul eșantionului era suficient, însǎ nu reprezentativ. Mai bine 500 de poze fǎcute metodic, cu perseverențǎ și fǎrǎ biasare, decît 1000 de poze fǎcute de-a-n boulea.

Aici e diferența, dragi pricepuți într-ale sondajelor și gǎsitului punctului G pe întuneric. Reprezentativitatea este despre cum faci eșantionul. Exactitatea este despre combinația dintre reprezentativitate și volum.

Poți sǎ ai un eșantion de 10,000 de cazuri ales prost și sǎ obții informație falsǎ (vezi vestitul exemplu al sondajului Reader’s Digest din anii 30, moment care a marcat începutul institutului Gallup în Statele Unite).

Poți sǎ ai un eșantion de 1 caz, ales la întîmplare, care e foarte reprezentativ, dar care are o marjǎ de +/- 100%.

Poți sǎ ai, dintr-o întîmplare, și un eșantion de 37 de cazuri care sǎ-ți estimeze suficient de bine distribuția din total univers. Exactitate fǎrǎ reprezentativitate. Se poate, dar e la ghici. Fǎrǎ regulǎ, nesistematic. Noroc.

La rigoare, dacǎ ai un univers lipsit de variație, e suficient și un eșantion de un caz (vezi exemplul din articolul anterior cu poza albastrǎ a cerului senin – e de ajuns un pixel pentru a trage concluzii despre ea).

Dar de regulǎ un volum mai mic nu înseamnǎ cǎ eșantionul își pierde brusc și dintr-o datǎ reprezentativitatea, ca prin magie, 1000 de cazuri sînt reprezentative, 999 gata nu mai sînt.

Ci pur și simplu cǎ existǎ o scǎdere gradualǎ de exactitate, o scǎdere non-liniarǎ, datǎ aproximativ de formula (+/-) 1 / (radical (volum eșantion)), care ne aratǎ cǎ pierderile cele mai dureroase de exactitate sînt în zona 200 – 500 de cazuri și cǎ, din fericire, de pe la vreo 500 – 600 – 700 de cazuri încolo variația marjei de eroare este din ce în ce mai micǎ, asimptoticǎ, lentǎ, leneșǎ și convergentǎ, dupǎ cum puteți vedea și în imaginea de mai jos.

Calculul marjei de eroare
aferentǎ diverselor niveluri de probabilitate aprioricǎ
(distribuții binomiale)





În consecințǎ, mai bine un eșantion mai mic, dar bine ales decît unul mare, ditamai mǎtǎrînga de eșantion, dar bleg și biasat. C-așa-i în sondaje, ca și la cǎutarea punctului G pe întuneric: conteazǎ mai mult tehnica decît dimensiunea, mai mult priceperea decît mǎrimea.

Small is better sometimez... :)




.
Citeste tot...

Stance: Cross River gorilla

Una din subspeciile de gorila cele mai in pericol de extinctie: Cross River Gorilla

Uitati-va la privirea ei si ginditi-va cit de asemanatori ii sintem :(

Citeste tot...

Stance: Invasion of the Body Snatchers (1956)




. Citeste tot...

miercuri, 30 mai 2012

Postermania: The Curse of the Living Corpse (1964)



. Citeste tot...

Pixel cu pixel se face dreptate

Multǎ lume nu înțelege cum e cu sondajele astea. E complicate sondajele, dom'le, e aproximative, sondajele manipuleazǎ, e proaste, e rele.

Numai lucruri nașpa despre sondaje. Mai ales cǎ toatǎ lumea, în bun tipic balcanic, se pricepe la sondaje, cum de altminteri se pricepe și la folbal, la politicǎ și mai ales și mai ales la gǎsirea punctului G.

Problema principalǎ e aia cu eșantionarea. Cum naiba vǎ iese voo din 1000 de cazuri adevǎrul adevǎrat? De ce și într-un oraș de 30 mii de oameni, dar și într-o țarǎ de 20 de milioane sau de 1 miliard tot aceeași putere are?

Voi faceți niște șmecherii, nu se poate. Un eșantion de 300 de cazuri nu-i reprezentativ, nu-i așa? Lumea încurcǎ reprezentativitatea și exactitatea, e tot o eroare în capul lor, marja de eroare e de fapt de oroare, the horror, the horror, cum pe bunǎ dreptate exclama nemernicul de colonel în ultimele minute ale filmului, în încercarea sa disperatǎ de a bate recordul mondial și pangalactic la nemernicie.

Pǎi ca sǎ înțelegeți cum devine chestiunea cu eșantionarea sǎ recurgem la ce avem noi mai bun în materie de analogii: la analogia vizualǎ. Primate fiind și bazîndu-ne covîrșitor pe vederea stereoscopicǎ, cînd ni se explicǎ ceva cu ochii înțelegem foarte bine.

Pǎi sǎ belim ochii atunci la urmǎtoarea pozǎ:



Ce vedem noi aici? Noi aici vedem un cîmp de albǎstrele, culoarea chiloților lui Dumnezeu, o insuportabilǎ adîncime a spațiului, o insuportabilǎ ușurǎtate a firii.

Noi aici vedem o pozǎ simplǎ. O pozǎ fǎcutǎ cerului senin.

Sǎ ne închipuim, cum de altfel e și cazul, cǎ poza e compusǎ din mulți pixeli. Punctulețe mici mici de informație cromaticǎ elementarǎ care puse unul lîngǎ altul fac imaginea.

Sǎ zicem cǎ poza e de 1000 x 2000, adicǎ de 2 milioane de pixeli. Aprox. 2 megapixeli, o rezoluție rezonabil de mare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Acum sǎ zicem cǎ n-avem bani pentru atîția pixeli și cǎ încercǎm sǎ aproximǎm, sǎ ghicim ce este în poza asta bazîndu-ne pe mai puținǎ informație. Doar pe cîțiva pixeli, luați la întîmplare. Vrem sǎ fim lugumitori și parcimonioși și eficienți și sǎ spunem ceva suficient de exact despre pozǎ folosind cel mai mic numǎr de pixeli posibili.

Sǎ zicem cǎ cumpǎrǎm poza la kil, la numǎrul de pixeli, cǎ fiecare pixel costǎ și cǎ n-avem bani sǎ cumpǎrǎm toți pixelii ǎia 2 milioane, cǎ e prea scump pentru buzunarul nostru. De cîți pixeli e nevoie sǎ cumpǎrǎm pentru a ne face o idee suficient de bunǎ despre toatǎ poza și, cu ocazia asta, sǎ economisim și niște bǎnuți?

Rǎspunsul e simplu: de un singur pixel. E suficient sǎ luǎm oricare pixel din matricea asta de 1000 x 2000 de pixeli, sǎ ne uitǎm doar la el, fǎrǎ sǎ știm cum sînt ceilalți, pentru a spune: poza mare este una cu mult albastru, fǎrǎ nici un pic de vǎlurea pe ea, deci e vorba despre cerul senin.

Gata. Am fǎcut sondajul. Am luat eșantionul – reprezentativ, cǎ am luat orice pixel la întîmplare – un eșantion cocoșǎtor de mic, de doar o unitate, și pe baza lui am fost în stare sǎ spunem suficient de multe despre întreaga pozǎ, economisind o grǎmadǎ de bani și de efort.

De ce?

Pentru cǎ poza e simplǎ. E uniformǎ. Nu are variație. E toatǎ otova, du colo colo la fel, nediferențiatǎ. În termeni statistici, e o populație de doo milioane de pixeli care nu prezintǎ variație. În consecințǎ, orice pixel aș lua, pot estima pe baza lui suficient de bine despre ce e vorba în tabloul cel mare.

Din pǎcate, în general lucrurile în viațǎ nu sînt atît de simple, decît doar în mintea celor care se pricep la toate, la femei, la politicǎ, la folbal, la sondaje, dar mai ales și mai ales la gǎsirea punctului G cu ochii închiși.

În general, în viațǎ lucrurile e complexe și necesitǎ ecsplicații, cum ecspresiv se escprima Leana lu’ Costel din Vacanța Mare, între timp devenitǎ mare politician și catindat la Sectorul 5 și care habar n-are de prețurile unui sondaj, considerînd cǎ cu 1000 de euro afli tot, ba îți mai rǎmîne mǎrunțiș și de o șaorma (da, da: m-am vǎzut cu el, vroia sondaj; e varzǎ la cap, credea cǎ sondajele se fac pe gratis).

Pǎi dacǎ lucrurile e complecse, înseamnǎ cǎ nu ne mai vine la fel de ușor sǎ aproximǎm pe baza doar a cîtorva puncte intermediare. Trebuie sǎ luǎm mai multe. Mult mai multe.

Uitați-vǎ la poza asta. Ce reprezintǎ?




E o pozǎ fǎcutǎ prin sondaj. Am luat cîțiva pixeli, unul de prin colțul din stînga sus, altul de prin mijloc, altul de pe mai jos, și am extrapolat. Am fost zgîrcit, n-am avut suficienți bani sǎ fac un sondaj pe 1000 de pixeli, m-am calicit la bani și am fǎcut doar pe vreo 10-20 de pixeli. Iar acum vreau sǎ trag concluzii. Despre ce e vorba în poza noastrǎ?

Despre cîrcǎlealǎ și despre zgîrcenie și despre lipsǎ de resurse. Despre un eșantion prea mic în condiții de complexitate realǎ. Poza ne spunem cǎ sîntem zgîrie brînzǎ și cǎ mai trebuie sǎ mai punem un pic umǎrul la treabǎ, cǎ n-am cules suficientǎ informație.

Pǎi sǎ mai punem. Ia sǎ mai punem o gǎleatǎ de pixeli, sǎ vedem, e de ajuns?




Nu, nu e de ajuns. Am extrapolat pe baza a vreo 50 de pixeli și tot ceațǎ la mal ne dǎ. Mai baga cǎrbuni, dom' sondor! Bagǎ, bagǎ, nu te zgîrci!






Hai sǎ vedem și poza pe bune. Despre ce e vorba?




Waw! Ce pozǎ mișto! Cum de nu ne-a trecut prin cap cǎ despre asta este de fapt vorba?

La fel și la sondaje. Cu cît iei din ce în ce mai mulți pixeli (subiecți în eșantion), cu atît încet-încet începi sǎ vezi suficient de bine despre ce este de fapt vorba. Pînǎ la un anumit numǎr de pixeli, pînǎ la un anumit volum de eșantion, nu prea vezi nimic, doar o mare ceațǎ la mal și o mare îmbîcsealǎ.

Pe urmǎ, din fericire de manierǎ non-liniarǎ, de pe la cîteva sute de pixeli dintr-o datǎ începe sǎ se vazǎ. Pînǎ cînd spre 700 – 800 – 900 – 1000 de pixeli începe sǎ se vazǎ de manierǎ suficient de bunǎ. E un bun compromis resurse folosite – exactitate obținutǎ. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nici farmacie, așa cum își doresc clienții cei prea mofturoși, dar nici ghicitorologie.




Dupǎ aceea, oricît de mulți pixeli ai mai lua, consumi resurse degeaba, dacǎ pur și simplu vrei doar sǎ te uiți la poza cea mare. Tot mai adaugi pixeli, consumi bani și resurse, fǎrǎ sǎ mai aduci mare plus de informație în pozǎ.

Dacǎ vrei sǎ faci zoom pe o anumitǎ parte a pozei, asta este cu totul altceva. Sǎ te concentrezi pe danteluța acestui funduleț sau sǎ analizezi în profunzime rictusul de satisfacție al masculului din fundal. Dar altminteri, dacǎ vrei doar poza mare, e suficient sǎ iei în jur de 800 – 1000 de pixeli. Începe sǎ se vadǎ.

Dacǎ poza ar fi fost și mai complexǎ, sǎ nu conținǎ structuri și continuitǎți și forme bine definite, în cadrul cǎrora sǎ avem o oarecare omogenitate, nici 1000 de pixeli nu ar fi fost îndeajuns.

Gîndiți-vǎ la o picturǎ de Pollock. Oricît de mulți pixeli ai folosi, tot nu reușești sǎ cuprinzi groaznica întorlocare a vopselei zvîrlitǎ de-a valma pe podea.




Din fericire, realitatea nu este nici prea complicatǎ, precum pișǎciunile lui Pollock. Nu e ea nici prea simplǎ, precum cerul cel senin, dar nici cocoșǎtor de complicatǎ. Prezintǎ recurențe, structurǎri bine definite care o fac suficient de așezatǎ încît sǎ poatǎ sǎ fie aproximatǎ doar cu 1000 de pixeli :)

Drept pentru care vǎ felicit pentru adaosul de cunoaștere metodologicǎ de care ați avut parte citind aceste rînduri, vǎ doresc sǎ aveți doar craci frumoși în fața ochilor ori de cîte ori citiți rezultate de sondaj și fie ca forța analogiei sǎ fie cu voi, o dragi cǎutǎtori de nod în papura sondajelor și de punctul G acolo unde el nu existǎ: în cǎlcîi, în ceafǎ, în podul palmei, în cot, în cerul gurii unde toți sîntem negri precum viitorul care bate la ușǎ.

:)






PS: De fapt adevǎratul rezultat al sondajului, ǎla netrucat, care nu-l aflați voi niciodatǎ, bieți cǎutǎtori de punct G:





.

Citeste tot...

Direcția României: revenire remarcabilǎ

În cel mai recent sondaj CCSB în care am pus întrebarea privind direcția lucrurilor, terminat pe 21 mai 2012, rezultatele la întrebarea deja binecunoscutǎ de pe acum “În general, consideraţi că România în momentul de faţă se îndreaptă într-o direcţie bună sau într-o direcţie greşită?” sînt dramatic diferite fațǎ de cele de acum cîteva luni.

Într-o direcție bunǎ 41%
Într-o direcție greșitǎ 45%
NS / NR 13%


Dintr-o datǎ, de la cǎderea guvernului MRU și venirea USL la putere prin intermediul guvernului Ponta, lucrurile s-au echilibrat.

De unde pînǎ acum cîteva luni raportul era puternic dezechilibrat, de tipul 5:1 sau 4:1 sau 3:1, încet-încet lucrurile își revin spre zona de echilibru de 1:1 postulatǎ teoretic cît și identificatǎ de mǎsurǎtorile pe termen lung, care înseamnǎ grosso modo cǎ avem tot cam atîția mulțumiți cît și nemulțumiți de starea lucrurilor.

În graficele urmǎtoare aveți douǎ feluri de prezentare a rezultatelor la aceastǎ întrebare.

În primul rînd, accentul pus pe procentul rǎspunsurilor “România merge într-o direcție greșitǎ”. În al doilea rînd, accentul pus pe raportul dintre cei nemulțumiți (“România merge într-o direcție greșitǎ”) și cei mulțumiți (“România merge într-o direcție bunǎ”).

Fig. 1. % rǎspunsuri "România se îndreaptǎ într-o direcție greșitǎ"



Fig. 2. Raport rǎspunsuri "într-o direcție greșitǎ" vs "într-o direcție bunǎ"


Dat fiind cǎ avem mǎsurǎtori probabilistice, pe eșantioane de aprox. 1000 de cazuri, cu marjele de eroare de aprox. +/-3%, rezultǎ un zgomot de fond în prezentarea graficǎ a rezultatelor, o fîcîialǎ, o vibrație de aproximativitate care încurcǎ neplǎcut ochiul în înțelegerea lucrurilor. E de preferat sǎ neutralizǎm efectele acestor aproximǎri.

În consecințǎ, aplicǎm acestor serii de date o medie mobilǎ de lungime 5, care neutralizeazǎ intruziunea marjei de eroare, pentru cǎ aceasta, dupǎ cum știm toți cei care ne pricepem la sondaje, adicǎ aproximativ 127% din populația României, se distribuie normal, cu medie zero, deci cu cît adunǎm mai multe cazuri, cu atît zgomotului, a erorii este mai apropiatǎ de zero.

Adicǎ, pentru a înțelege și restul de români care totuși în mod paradoxal nu se pricep la sondaje, ci doar la fotbal și la politicǎ, luǎm un ciocan de pitic și chemǎm piticul și turtim toate oscilațiile acelea aleatorii care ne obosesc ochii, sǎ iasǎ un șerpișor rotund, plǎcut privirii noastre de analiști metodologici amatori.

Ce rezultǎ dupǎ aplicarea acestei neutralizǎri de eroare sînt graficele urmǎtoare.

Fig. 3. % rǎspunsuri "România se îndreaptǎ într-o direcție greșitǎ"
Medie mobilǎ de lungime 5



Fig. 4. Raport rǎspunsuri "într-o direcție greșitǎ" vs "într-o direcție bunǎ"
Medie mobilǎ de lungime 5



Atenție! Media mobilǎ aplatizeazǎ eroarea, dar introduce și o inevitabilǎ inerție în prezentarea datelor, pentru cǎ ține cont și de ultimele patru sondaje anterioare. Deci valul evoluției este un pic întîrziat fațǎ de primele tipuri de grafice. Deci se poate sǎ ai raport aproape egal 41 / 45, dar în graficul de medie mobilǎ sǎ nu fi ajuns încǎ la acest 1,ceva, ci încǎ sǎ fie în zona lui 2.

Ce observǎm?

Niște evoluții remarcabil de rapide în opinia publicǎ. De la saturație de șucǎr la normalitate de emoții, în decurs de mai puțin de douǎ luni.

În teoria matematicǎ aceste schimbǎri bruște sînt postulate și analizate în “teoria catastrofelor”, în cazul acesta termenul “catastrofǎ” neavînd nici o conotație negativǎ, ci pur și simplu referindu-se la rapiditarea schimbǎrii.

Avem niște evoluții clar non-liniare ale opiniei publice, niște rǎbufniri și depresurizǎri care ne vorbesc despre marea oalǎ de presiune care este societatea româneascǎ în zilele noastre, despre cantitǎțile de resentiment și obidǎ acumulate în ultimii ani și despre, în oglindǎ, marea nevoie de speranțǎ care înflorește la primul pretext, la prima ocazie.

Românii au obosit sǎ fie supǎrați și la primul semn rǎsuflǎ ușurați. În sfîrșit! Ne mai țineam mult respirația? Ne sufocam de atîta șucǎr! Trǎiascǎ primǎvara speranței trîmbîțatǎ de aceste ploi de mai fǎr’ de sfîrșit...

Sǎ cînte privighetoarea, sǎ urle lǎutarii: Înfloresc grǎdinile, Ceru-i ca oglinda, Prin teritoriu candidații Și-au pornit colinda. Joacǎ fete și bǎieți Campania-n ogradǎ, Ah de ce n-am zece voturi Sǎ te cînt, speranțǎ!

Sau, tot în versuri adecvate, cum zicea poietul într-a sale vorbe-ntorlocate:

Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat,
Prin soarele lui York, în toi de vară;
Iar norii toţi, ce casa ne-o striveau,
Sînt îngropaţi în sînu-adînc al mării.
Purtăm pe frunţi cununi de biruinţă;
Din ciunte arme am făcut trofeu;
Din aspre trîmbiţi, vesele taifasuri;
Din marş războinic, paşi suavi de danţ.
Brăzdatul Marte chipul şi-l descîntă,
Şi-acum, în loc să sperie vrăjmaşii
Încălecat pe cai împlătoşaţi,
El dănţuie-n iatacuri de domniţe
La mîngîiosul cîntec al lăutei.


Și pentru cei care pe lîngǎ sondaje, politicǎ, alegeri, fotbal și punctul G, se pricep chiar și la englezǎ, sǎ adǎstǎm din zbaterea pleoapelor și-a inimii turbate și sǎ ascultǎm dulce ghiers de proto-capitalist decadent și burjui. The real thing, mates, the real thing. Always the real thing:

Now is the winter of our discontent
Made glorious summer by this sun of York;
And all the clouds that lowered upon our house
In the deep bosom of the ocean buried.
Now are our brows bound with victorious wreaths,
Our bruised arms hung up for monuments,
Our stern alarums changed to merry meetings,
Our dreadful marches to delightful measures.
Grim-visaged war hath smoothed his wrinkled front,
And now, instead of mounting barbed steeds
To fright the souls of fearful adversaries,
He capers nimbly in a lady's chamber
To the lascivious pleasing of a lute.


http://en.wikipedia.org/wiki/Catastrophe_theory

http://www.etymonline.com/index.php?term=catastrophe
Citeste tot...

Postermania: Desperate (1947)






. Citeste tot...

marți, 29 mai 2012

Stance: Le quatrième morceau de la femme coupée en trois (2007)



. Citeste tot...

De ce danseazǎ îngerii ca niște draci, mamǎ?

Carlos Saura, Flamenco Hoy.

Pentru cei care nu stiu filmul lui Saura, Flamenco... :)

Citeste tot...

Postermania: Invasion of the Body Snatchers (1956)













. Citeste tot...

Vin alegerile!




. Citeste tot...

luni, 28 mai 2012

Stance: Dio è con noi (1970)



. Citeste tot...

Negoițǎ est mort! Vive Negoițǎ!

Gata. S-a închis. Cîștigǎ Negoițǎ... :)

1. București, Sector 3. Vot primar. Evoluții


2. București, Sector 3. Percepția cîștigǎtorului. Evoluții






. Citeste tot...

Postermania: Jeremiah Johnson (1972)




. Citeste tot...

Vin alegerile! [NSFW]






. Citeste tot...

duminică, 27 mai 2012

Stance: De Største Helte (1996)




. Citeste tot...

Evoluția votului parlamentar, 2009 – 2012




Medie mobila (perioada 3) a valorilor sondajelor de opinie CCSB. Analiza din subpopulatia celor estimati ca merg la vot (procente diferite, variatii in jurul valorilor de 40% ... 60% din total esantion).

Sondaje cu reprezentativitate nationala, populatia adulta a Romaniei, esantioane in zona lui 1000 de cazuri, marje de eroare in zona lui +/- 3.1%. Culegere telefonica a datelor.


. Citeste tot...

sâmbătă, 26 mai 2012

Stance: Old Boys București

Marcel Toader


Nelu Cîrlescu


Adrian Ciocionoiu


Mircea Mǎslinǎ


“Reptilǎ”


Marius “Tucǎ” și Ion “Cǎpșunǎ” Cǎpușanu


Ion “Cǎpșunǎ” Cǎpușanu și Adrian Ciocionoiu







. Citeste tot...

Vin alegerile!




. Citeste tot...

Am o veste mare pentru voi!

Am o veste mare pentru voi: Negoițǎ va cîștiga alegerile în Sectorul 3! Indubitabil. Fǎrǎ putințǎ de tǎgadǎ.

Ce cuvînt frumos: tǎgadǎ...


. Citeste tot...

vineri, 25 mai 2012

O naibǎ de balaur

E o pornire zilele astea, de la atîția pokemoni și canale de desene animate și animalice, sǎ uitǎm unele cuvinte și sǎ le înlocuim cu altele.

De cînd cu Lord of the Rings, toatǎ lumea a descoperit dintr-o datǎ dragonii. Mai nou, acum avem dragoni și în ciclul The Song Of Ice And Fire.

Doar cǎ dragonii nu cresc pe aici, nu adastǎ în cutele minților noastre decît în mod artificial, hrǎniți cu îngrǎșǎminte pufoase, colorate în acrilice stridente. La noi, de cînd e lumea lume și zmeul zmeu, cresc balauri. Nu cǎpcǎuni, ci zmei. Nu dragoni, ci balauri.

Ei cresc în liniște, în armonie cu natura și cu focul, prezentînd puternice caracteristici adaptative. Le tai un cap, le cresc trei. Mǎnîncǎ orice, mai ales domnițe neajutorate și jar încins. Prezintǎ multiple capacitǎți locomotorii, și cǎlare și pe jos, și pe sol și în aer, dar mai ales și mai ales în gînd.

Cǎci balaurii nǎpǎdesc gîndurile și, odatǎ instalați în sinusuri și în sinapse, în circumvoluțiunile recenților și în cutele creierelor cetǎțenilor de rînd, încep sǎ roadǎ cu osîrdie și rǎutate la inocențǎ, sǎ umple mințile oamenilor de spaime și de naibe și de vise rele, otrǎvite, pline de foc și de moarte.

Lucru pe care dragonii nu-l pot face. Ei sînt niște chestii colorate fantezist, coborîte din benzile desenate și din manga-urile fǎcute la kil. Dragonii sînt umpluturǎ, lucru eftin de import, Made in China, ca și crapul oglindǎ, Halloween și metroul ușor numit și tramvai.

Drept pentru care vǎ implor, vǎ invoc și vǎ evoc, vasilisc și inorog: nu mai spuneți dragon. Pǎstrați-vǎ tradițiile și obiceiurile pe care le avem încǎ de la strǎmoșii noștri cumani Decebal și Traian, trǎiți în creștineascǎ fricǎ fațǎ de spiritele locului și învǎțați-vǎ sǎ respectați cuvintele vechi, cuvintele spǎimoase, grele, murdare de fricǎ și de sînge și de vomǎ, de la Fǎt Frumos care tocmai a fost înfulecat de viu.

Balaur. Ba-la-ur. Baal, marele ispravnic, întrupat întru balaur, așa cum ne învațǎ în scrierile sale esoterice Vasile Lovinescu. Ultima fǎrîmǎ de solomonealǎ din vremea hiperboreenilor, balaurul.

Respectați-l. Visați-l. Rostiți-l. Doriți-l.

V-o spune Turambar, cel care o viațǎ întreagǎ l-a alergat pe Glaurung. Naiba de balaur...





Citeste tot...

Unde mamiferele își dau întîlnire cu strǎmoșii lor tǎcuți




. Citeste tot...

joi, 24 mai 2012

Smart guys in pursuit of A++ cum exmatriculation



. Citeste tot...

Ocupații

CIOBAN PARTICULAR
LANSATOR MARFA
FABRICANT PRODUSE LACTATE LABORATOR
PLACINTAREASA
REBUSIST
LOGISTICIAN
MUNCITOR NECALIFICAT LA PRIMARIE
PREZBITER, BISERICA BAPTISTA
SORTATOR HAINE
TARAN DE MESERIE


Mie cel mai mult imi place "Cioban particular". Va dati seama ca mai exista "Cioban public", "Cioban de stat", "Cioban ONGist", "Cioban practician", "Cioban in economia sociala", "Cioban la multinationala", "Cioban voluntar", "Cioban cu atestat" si "Cioban cu PhD plagiat dupa lucrarea de master a ursului"













. Citeste tot...

miercuri, 23 mai 2012

Vin alegerile!




. Citeste tot...