Courtesy of Vlad Petreanu.
* * *
În fine – iar asta e o idee care mi-a venit în timp ce mă gândeam la o încheiere care să pună un pic de presiune pe birocraţia românească – eu zic că am putea să scriem la Ministerul Comunicaţiilor şi celor care se ocupă de ghiseul.ro şi, fireşte, primăriei de care aparţine fiecare, cerând ca sistemul de plată on-line, cu cardul, să fie (naibii!) implementat mai repede.
Iată câteva adrese de mail: la Minister, ministrului Valerian Vreme, direct (deşi nu cred că ştie cum se deschide un e-mail): office@mcsi.ro şi, pentru siguranţă, şi la biroul de informare publică, la media@mcsi.ro. Iar la Ghiseul.ro, o adresă de mail cum nu se poate mai nimerită: parereamea@ghiseul.ro, care vine sub îndemnul lăudabil “părerea ta contează!”
Iar eu mi-aş scrie mailul aşa:
"Stimată doamnă / stimat domn,
Vă scriu în calitate de contribuabil român, domiciliat în localitatea Cutăreasa.
Aş dori, stimată doamnă/stimat domn, să aveţi amabilitatea de a grăbi implementarea sistemului de plată a taxelor şi impozitelor cu cardul, on-line, prin intermediul portalului ghiseul.ro, şi pentru localitatea mea de domiciliu, astfel încât să pot rămâne un cetăţean onest, cinstit şi bun-platnic al obligaţiilor mele fiscale fără să fie nevoie să mă şi umilesc pe la cozi şi ghişee pentru asta.
Aştept cu deosebită speranţă răspunsul dvs. şi vestea că v-aţi făcut, în sfârşit!, treaba pentru care vă plătesc,
O zi bună,
Cutărescu"
Fraţilor, luaţi cu copy şi paste şi trimiteţi, că până nu ţipăm nu ne bagă nimeni în seamă, să ştiţi.
Dacă ai semnul de “nu parca” pe poartă, nu blochezi strada cu mașina
Acum 40 de minute
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu