vineri, 20 mai 2011

Despre stele și alte fluide corporale

Geo Bogza a copilărit în Buştenari – un sat al Telegii. A fost frate cu Radu Tudoran (Toate Pânzele Sus). A fost suprarealist. A fost comunist. A fost înflăcărat. A fost bezmetic.

A fost mai rău decît unii. A fost mai bun decât mulţi alţii. Nu-l uitaţi. Şi uitaţi-vă pe cer, noaptea – dacă puteţi în oraşul mare plin de lumini în care vă zaceţi viaţa. Orion stă să răsară. Betelgeuse, Rigel, Belatrix.

Abject și sfînt. Ireverent și elegant. Natural și futurist. Trăirist și clasic. Stele și spermă.

Doamnelor și domnilor, Geo Bogza, mama lui de comunist, de oportunist, de avîntat, de bicisnic, de revoluționar, de telegean din Buștenari.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.


* * *

ORION
Nici o corabie nu s-a întors vreodată
Din Mările Sudului sau de la Capricorn
Atât de pură şi elegantă fregată,
Cum se întoarce toamna Orion.

Peste păduri înverzite n-a strălucit nicicând
Lumina lui albă. Nici pe pajişti de fân.
Oceane şi munţi îl văd primăvara plecând
Şi cerul nu-şi mai află multă vreme stăpân.

Octombrie urcă din nou peste grădini
Înaltele-i catarge cu vârfuri de platină
Şi toată iarna, apoi, corabia de lumină
Deasupra lumii uimite se clatină.

Rege al constelaţiilor din Septentrion
Mereu lunecând peste lumi îngheţate
Aşa străbate noaptea marele Orion,
Corabie legănată în eternitate.

* * *


POEMUL INVECTIVĂ (1933)



PREFAŢĂ LA UN ROMAN DE DRAGOSTE
Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeţii mele
Ci adevăratului eu, puternic – şi fără nici un pic de milă.
Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Şi o furtună de gânduri infernale se dezlănţuie în mine
Sângele şi oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nici o ticăloşie
Fiinţa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Şi tu eşti prada pe care de mult am aşteptat-o să-mi cadă în ghiare.
Joc singur noaptea – şi cânt
Şi, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecţie;
El va trece prin pulpele tale suave şi va lăsa urme de nedescris.
Şi sunt de pe acum fericit
Atâtea nopţi de chin, de febră şi delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge – şi vor curge în tine odată cu prima ejaculare.


ESSEU
Lui Ilarie Voronca
Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca vobele într-un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtună
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor
La trecătoarea de stânci colţuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Şi câinii de la stână lingeau pe piatră sperma.
Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste
Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici
Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie
Nu rămânea nici o murdărie
Şi totul era atât de frumos şi pur.

===================

Sursa: “Eu sunt ţinta – Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi” (Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, pp. 279 – 308)



7 comentarii:

camil spunea...

acum câteva zile citeam un volum de interviuri din ultimul an de viață al lui Geo Bogza, în dialog cu Diana Turconi. tare interesant :)

Turambar spunea...

:) Chiar din cartea asta sint luate poeziile. Uite jos, ultimul rind:

Sursa: “Eu sunt ţinta – Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi” (Ed. Du Style, Bucureşti, 1996, pp. 279 – 308)

camil spunea...

ah, da, am sărit peste scrisul mic din josul paginii. iar reportajele sale literare sunt geniale (175 de minute la Mizil) :)

Lucia Verona spunea...

Iar eu nu pot să uit "O femeie mînca un măr". Tot reportaj, dacă ţin eu bine minte...

Turambar spunea...

Mersi mult de tot, Lucia. Pentru emotiile traite la lectura acestui text iti ramin profund dator.

:bow:

* * *

http://tesalutviata.blogspot.com/2009/01/o-femeie-mnnc-un-mr-de-geo-bogza-vol.html


Aşezaţi pe băncile de lemn ale vagonului, moţii priveau munţii. Erau colţuroşi, prăpăstioşi, acoperiţi de zăpadă, tari, de gresie, formaţi din stânci aspre şi învălmăşite. Moţii îi priveau. Tăcuţi, pe gânduri, cu fruntea încruntată, pleoapele lor se închideau şi se deschideau, lăsând să se strecoare munţii înăuntru, în fâşii subţiri, ca şi cum ar fi fost o băutură rară, pe care ar fi vrut să o guste cât mai îndelung. Erau moţi care se întorceau din câmpie. Nu priveau munţii. Îi sorbeau încet printre pleoape.

* * *

Femeia avea mâini mici şi o eleganţă naturală în gesturi, o eleganţă simplă, care urca la suprafaţă din adâncimea oaselor, ca şuviţa limpede a unui izvor. Avea ochi negri, vii, şi uitătura mirată, ca de veveriţă. Cu toate că tânără, faţa începuse să fie brăzdată. Privind desfăşurarea peisajului, sau altă desfăşurare, interioară, de sentimente, se încrunta uneori. Fruntea ei avea atunci ceva agresiv. O agresivitate concentrată şi amară.

* * *

Între gesturile vechi de două mii de ani ale acelei femei din Munţii Apuseni, urmaşă a Dacilor şi a Agatyrşilor, şi gesturile femeilor din Biblie nu era nici o deosebire. Aceeaşi simplitate neînvăţată, necopiată după modele dinafară, ci pornind dinăuntru, din străfundul oaselor. Aceeaşi divinizare a elementelor naturii, marea bucurie de a intra în contact cu ea. Marea bucurie de a vedea lumina soarelui, de a putea face gesturi, de a mesteca între măsele esenţele pământului concentrate în sfera primordială a unui măr.

Dragos Bora spunea...

Pai da, "Moartea lui Iacob Onisia" si "Ţara de piatră" ... ... ...

zamo.ca spunea...

Am recitat, sa nu uit: http://boo.fm/b362226 :)