miercuri, 22 decembrie 2010

SMS-ul va ureaza Ecsprimarea cea mai aleasa

Cu o rautate clinica demna de o cauza mai buna, cu o minte limpede, neiertatoare, necrutatoare dar mai ales si mai ales neamagitoare, lipsita de iluzii aluzii perfuzii si contuzii,

Mordechai, acest mare Robespier contemporan, acest Savonarola, acest Sapunirola, acest Inchizitorola cu vorbe la purtator face o analiza stilistica oribil de adevarata SMS-urilor care, iata, acum, chiar pe masura ce tastez aceste cuvinte rele, vin sa ne invadeze viata, telefonul, ochii, sufletu, mintea, mediu inconjurator, riu ramu.

Va recomand sa il cititi, ca sa va dezvrajiti un pic si sa vedeti lumea asa cum este, in toata goliciunea sa ipocrita si urita, bleaga si schioapa, ingalata si mieros-smerita, precum zloata cea inghetata de la presurile masinii, va va vum, nici nu-ti vine sa pui mina pe ea, ca te murdaresti, dar nici nu-ti vine s-o lasi acolo, ca arata ca dracu.

Dincolo insa de aceasta analiza demna de un manual de criminologie, de patologie, de cinicologie aplicata, Mordechai mai imi provoaca o rana telectuala: ma pune sa gindesc. Imi da o leapsa:

"se cere să furnizaţi un text de sms pentru Crăciun. Cu cât mai idiot, cu atât mai bine. Sigur aţi primit ceva de genul ăsta."

Mda. Si eu care credeam ca zilele astea o sa ma simt bine. Acum gata! S-a dus linistea mea. Trebuie sa fac copy, sa fiu creativ intru prostie si timpeala ochiului mintii, sa empatizez cu manelaru, cu cocalaru, cu spiritualu de rit semesistic, cu cel / cea care ne asediaza cu conjuctive expletive superlative si alte ecsprimari alese.

Trebuie sa ma recunosc infrint. Nu pot. In nemernicia mea, ca un lenes post-co... aaa, pardon, post-prandural, nu pot sa gindesc cu capul meu din dotare. In plus, nici nu pot sa copiez ca o mare loaza la examen, din simplul motiv ca nu pastrez oribilaciuni de-astea. Le sterg cu cea mai mare detasare, precum ia vinatorul gitul caprioarei speriate, dintr-o miscare, fara crutare, fara remuscare, fara tulburare: harsht!

Si gitul caprioarei incepe sa gilgiie de singe, si telefonul lui Turambar incepe sa intrebe: sa sterg, stapine? Si vinatorul mai da o data cu cutitu, si Turambar apasa Yes, si lumea e mai curata, mai luminata, ca roua cerului de curata, cum spunea descintecu magico-pagin al strabunicii mele pe care nu am catadiscit sa-l invat, fi-mi-ar soarta de lenes sa-mi fie.

Promit ca daca primesc vreo bicisnicie de-aia de SMS care sa fie izomorf stilistic cu carpeta sintetica plina cu lei si cu rapiri, atunci sa-l fac degraba de rusine. Daca nu, atunci insa nu va asteptati sa-mi fortez mintea sa ma screm sa comit vreo nemernicie de-aia. Nu pot. Mintea mea refuza. Creerul meu vomita instantaneu, se inchide, se pleosteste, adoarme si viseaza balauri si vinatori cu cutitu insingerat. Nu pot. Asta este una din limitarile mele: nu pot sa scriu SMS-uri conjunctive.

Un singur lucru pot: sa va urasc cu mare ura, precum ne ura pe noi toti Mihai Ursachi: cu mare ura limpede, arsa in cuvintele alea simple pe care nu pot sa mi le scot din minte, oricit de lehamite mi-ar fi de viata:

Zilele tale sa fie
Ca florile albe de iasomie
Simple si clare, ca patru petale
Astfel sa fie trairile tale.


Deci tineti minte: va urasc, da?

:)

Hai, Sarbatori fericite, o voi iubitorilor de carpete cu Rapirea din Serai!

:0 :wink: :friends:





LATER EDIT: si totusi... Insufletit de aceste minunate exemple de arta populara, mi-a venit de la sine.

Versurili, bre, versurili. Na, luati de aici un SMS sa-l trimiteti la toata lumea. La toti dujmanii, fara numar, fara numar:

Pe pereți, în veselie,
Mare mare bucurie:
Cerbul și cu căprioara
Se unește-n astă seară.

Căprioara, mai sfioasă,
Lasă geana cît mai joasă.
Cerbul, însă, mai semeț,
Cheamă în plus și-un mistreț.

Lîngă ei, ca un sperjur,
Moșul nostru, Moș Crăciun
Ne aduce ce-i mai bun:
Funia și un săpun.


:wink:

6 comentarii:

Mordechai spunea...

Da, monşer. Uite că genul "carpetă în versuri" îmi scăpase. Şi e atât de bine reprezentat.
Te trec pe lista de semeseală pentru sărbătoarea sfântă a Coca-Cola & GSM.

Turambar spunea...

Mda. Macar la asta sa ma pricep si eu, daca la sondaje nu...

:wink:

Dan Selaru spunea...

Am numarul tau de telefon. :-)

Gainuse, gainuse
Te lovira cu vagonu'
Te-ntisasi pa tot peronu'.

Turambar spunea...

lol. sa intzeleg ca o sa primesc semne de afectziune netzarmurita din partea ta de Craciun? Ca o sa ma semesuiesti ca in povesti?

Damn it. I hatez technology.

:/

matusalem spunea...

Io ti-as da un SMS sa te intreb daca nu cunosti pe cineva in stare sa faca o subtitrare la parascovenia asta:
http://freetorrentsmd.org/torrents-details.php?id=199659
ca e de sezon... :))
Craciun Linistit !

Pongo spunea...

Zla multzi ani fericiti (mai ales)!